All premium Magento themes at magentothemesworld.com!
Cain și Abel, o povestire dramatică

 08. 07. 2019

Gabriel Baicu

    

Eva este singura femeie care are o prezență mai vizibilă în povestirile biblice despre creație, care descriu lumea până la Potop. Deoarece ea nu este privită de către scriitorii biblici cu dispreț, chiar dimpotrivă, se pune întrebarea de ce nu au fost prezentate în prima carte din Biblie și celelalte femei din familia lui Adam și Eva, fiice, nepoate, etc. Este desigur reflexia unei societăți patriarhale în care bărbații sunt considerați cei mai importanți și femeile vin pe plan secund. Aceasta nu poate să fie atitudinea lui Dumnezeu, ci este expresia civilizației umane din acele vremuri, reprezentată sub formă mitologică.

„1. După aceea a cunoscut Adam pe Eva, femeia sa, şi ea, zămislind, a născut pe Cain şi a zis: „Am dobândit om de la Dumnezeu”. 2. Apoi a mai născut pe Abel, fratele lui Cain. Abel a fost păstor de oi, iar Cain lucrător de pământ. 3. Dar după un timp, Cain a adus jertfă lui Dumnezeu din roadele pământului. 4. Şi a adus şi Abel din cele întâi-născute ale oilor sale şi din grăsimea lor. Şi a căutat Domnul spre Abel şi spre darurile lui, 5. Iar spre Cain şi spre darurile lui n-a căutat. Şi s-a întristat Cain tare şi faţa lui era posomorâtă. 6. Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Cain: „Pentru ce te-ai întristat şi pentru ce s-a posomorât fata ta? 7. Când faci bine, oare nu-ţi este faţa senină? Iar de nu faci bine, păcatul bate la uşă şi caută să te târască, dar tu biruieşte-l!” (Facerea 4; 1-7)

Aceasta este o povestire ale cărei detalii sunt incredibile din punct de vedere faptic și care prezintă caracteristicile unui mit. În primul rând, de ce ar fi fost Abel păstor la oi? Într-o generație de patru persoane sau cinci, dacă adăugăm și viitoarea nevastă a lui Cain, nu avea de ce să apară o diviziune a muncii între păstori și agricultori. În lumea reală, la începutul istoriei, oamenii au fost culegători și vânători și creșterea animalelor a fost o ocupație care a apărut mai târziu, atunci când populațiile umane s-au înmulțit, și au apărut diviziunile muncii. Dacă Adam ar fi fost agricultor, după cum ne spune Biblia, fiii lui l-ar fi ajutat în munca grea pe care o desfășura, având în vedere că pământul ar fi fost blestemat de Dumnezeu, după cum ne spune cartea Facerea (Geneza). Dacă păcatul lui Adam s-ar fi transmis la toți urmașii, atunci este evident că și pedeapsa lui ar fi trebuit să fie împărtășită și de urmașii săi, care toți ar fi trebuit să muncească din greu pământul. Se pare că Abel, în povestire, nu ar fi suferit aceeași pedeapsă ca și tatăl său Adam și ar fi devenit crescător de animale, scăpând astfel de efortul greu generat de munca de agricultor. 

De fapt munca la pământ nu avea de ce să fie o pedeapsă nici pentru Adam, căci chiar înainte de a cădea în păcat, el a fost așezat în Grădina Eden ca să o lucreze și să o păzească.

„15. Şi a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l făcuse şi l-a pus în grădina cea din Eden, ca s-o lucreze şi s-o păzească.” (Facerea 2; 15)

Munca nu poate să fie considerată o pedeapsă, în termeni generali, în afară de cazul că ar fi vorba de muncă forțată. Munca este ceea ce îl definește pe om. Pedeapsa nu a fost aceea că omul trebuia să muncească, ci faptul că ar fi trebuit să lucreze în niște condiții foarte grele, condiții create de Dumnezeu.

„17. Iar lui Adam i-a zis: „Pentru că ai ascultat vorba femeii tale şi ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit: „Să nu mănânci”, blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale! 18. Spini şi pălămidă îţi va rodi el şi te vei hrăni cu iarba câmpului!” (Facerea 3; 17-18)

Pentru că a mâncat din pomul cunoștinței binelui și răului, Adam nu a fost pedepsit cu moartea, conform avertismentului lui Dumnezeu în legătură cu aceea faptă, ci a fost pedepsit indirect, prin blestemul asupra pământului. De fapt, cel care a fost pedepsit a fost pământul, deoarece Adam avea în continuare la dispoziție iarba câmpului pe care putea să o găsească fără nici un efort. Nu este clar de ce a mânca iarba câmpului ar fi fost o pedeapsă, dacă aceasta era hrana care oricum a fost desemnată de Dumnezeu pentru consumul oamenilor, încă de la început:

„29. Apoi a zis Dumnezeu: „Iată, vă dau toată iarba ce face sămânţă de pe toată faţa pământului şi tot pomul ce are rod cu sămânţă în el. Acestea vor fi hrana voastră.” (Facerea 1; 29)

Dacă oamenii ar fi fost condamnați la moarte pentru că au mâncat din pomul cunoașterii, de ce li s-a aplicat altă pedeapsă, adică muncă silnică pe viață? De la un verset la altul se schimbă conținutul mesajului biblic și acest lucru afectează negativ impresia de coerență a textelor respective. Dacă ar fi trebuit să moară, după un timp, din cauza neascultării lor dar ar fi fost condamnați și la a muncii în condiții grele, din cauza blestemului asupra pământului, înseamnă că oamenii ar fi fost pedepsiți de două ori pentru aceeași faptă. 

Cum poate să fie blestemat pământul dacă este doar materie? Cum funcționează acest blestem în zilele noastre? Există anumite  zone de pe suprafața pământului care se bucură de un pământ fertil și există și teritorii al căror pământ este infertil, dar în general pământul este generos cu oamenii și așa a fost de când omenirea a apărut pe Pământ. În zilele noastre, în zonele deșertice pământul pare a fi blestemat deoarece nu poate fi folosit pentru agricultură, dar în cele mai multe locuri de pe pământ agricultura înflorește fără a fi influențată de un blestem al pământului. Acest blestem, se poate observa de către oricine, este o poveste fără nici o legătură cu realitatea.

Blestemul pământului arată o nouă contradicție a Bibliei, aceea dintre modul de hrană din cartea Facerea (Geneza), capitolul 1, în care oamenii au fost destinați să mănânce iarba câmpului, adică plante necultivate, ca pe o hrană de fiecare zi, și cartea Facerea (Geneza) capitolul 3, în care ni se spune că ei urmau să mănânce doar plante cultivate, cu greu, ca urmare a blestemului.

Așa zisa pedeapsă a lui Adam, chiar dacă ar fi fost reală, ar fi fost relativă, deoarece atât el cât și familia lui ar fi putut să mănânce fructe la fel ca și înainte de căderea în păcat deoarece pomii fructiferi nu au dispărut de pe Pământ, ca urmare a căderii oamenilor în păcat. În cartea Facerea (Geneza), în cap. 1, ni se spune că pomii fructiferi au fost creați pe întreaga suprafață a pământului. În ce fel ar fi fost Adam obligat să mănânce numai produsele muncii sale realizate prin cultivarea pământului? Răspunsul la această întrebare evidențiază o nouă contradicție a Bibliei. Prezumția de la care pleacă capitolul 3 din cartea Facerea (Geneza) este aceea că pomii fructiferi s-ar fi aflat numai în Grădina Eden și odată ce oamenii ar fi părăsit grădina, ar fi fost obligați să mănânce doar ceea ce găseau în afara ei, adică o hrană mult mai săracă, și de aceea trebuiau să cultive pământul. Această prezumție, și aici intervine contradicția, este însă infirmată de cartea Facerea (Geneza) capitolul 1, potrivit căreia pomii fructiferi au fost creați de Dumnezeu pe întreaga suprafață a Pământului.  

În orice caz, Adam nu avea nici un motiv să facă eforturi foarte mari cultivând pământul dacă fructele și iarba, pe care a fost destinat să le mănânce, de la începutul creației sale, se găseau fără probleme în afara Grădinii Eden, unde el și familia lui ar fi fost exilați.

Orice blestem al pământului și-ar fi pierdut efectul, atunci când li s-ar fi îngăduit oamenilor să mănânce carne, după Potop, și prin schimbarea modului de hrană ei nu ar mai fi fost obligați să mănânce numai plante, fie ele cultivate sau nu.

Deoarece cartea Facerea (Geneza) nu este o carte de istorie a omenirii, ci este o colecție de legende, situațiile pe care ea le prezintă nu sunt în concordanță unele cu celelalte. De exemplu, oamenilor li s-a permis să mănânce carne și alte produse animale numai după Potop, dar împotriva acestei situații, Biblia ne spune că Abel ar fi fost păstor de oi încă înainte de Potop. 

Păstorirea unei turme de oi ar fi fost utilă numai dacă oamenii ar fi mâncat carne sau alte produse animale, de exemplu brânză, dar oamenii nu puteau să mănânce decât fructe și iarba câmpului. Cât privește pieile de animale utile pentru îmbrăcăminte, pentru a le procura, nu era necesară îngrijirea unei turme de oi, deoarece, pentru a îi îmbrăca pe oameni, primele piei au fost luat de Dumnezeu din natură.

Pentru a folosi pieile de animale pentru îmbrăcăminte, ar fi fost nevoie de cunoștințe care se grupează în două meserii diferite, meseria de tăbăcar și cea de cojocar sau croitor. În acest caz, pe Pământ ar fi fost mai multe meserii decât oameni. Doi oameni ar fi fost agricultori, Adam și Cain, și un om ar fi fost păstor, adică Abel, și tot el ar fi trebuit să fie și tăbăcar și cojocar sau croitor.

Hainele oamenilor ar fi fost prima dată confecționate din frunze de smochin și după aceea ele ar fi fost făcute de Dumnezeu din piei de animale. Îmbrăcămintea necesară pentru cinci oameni, Adam, Eva, Cain, Abel și viitoarea nevastă a lui Cain nu necesita, în nici un caz, păstorirea unei turme de animale. Comentatorii biblici s-au ocupat de această problemă și au încercat diferite explicații. În citatul următor avem un exemplu de o astfel de explicație:

„Abel a fost păstor de oi, dar putea în egală măsură să fie păstor de capre, deoarece ele sunt înrudite. Să ne amintim că această crimă a avut loc după căderea în păcat când cerința era ca oamenii să poarte haine (Facerea 3: 20), și când pieile de oaie sau capră erau folosite pentru a face haine. Acesta ar fi fost un motiv pentru „a ține o turmă.” Al doilea motiv este că laptele de capră și chiar laptele de oaie a fost totdeauna băutura crescătorilor de animale; mai mult, laptele tinde să devină acru repede într-un climat cald dar când este convertit în brânză devine o mâncare căutată pentru călătorii prin deșert. Al treilea motiv pentru „a ține o turmă” a fost pentru sacrificii aduse lui Dumnezeu. Motivul pentru acestea și instrucțiunile nu au apărut până la Leviticul capitolele 16 și 17. De altfel, sacrificiul de răscumpărare a fost fără îndoială introdus de Dumnezeu lui Adam imediat după căderea în păcat. Există o scurtă referință la sacrificiul de răscumpărare când Noe a primit de la Dumnezeu șapte din fiecare animal curat și șapte din fiecare pasare curată ca parte a încărcăturii pentru corabie (Facerea 7: 2). Deoarece numai masculii au fost folosiți pentru sacrificiu, ar fi trebuit să fie șase masculi și o femelă din animale și similar și din păsări.” (ref. 125)

Nici unul din motivele invocate pentru a explica de ce Abel ar fi fost crescător de animale nu rezistă în fața criticii. După cum ne informează cartea Facerea, oamenii ar fi trebuit să mănânce numai plante atât înainte cât și după căderea în păcat și aceasta până la Potop, deci nici un produs de origine animală nu își găsea locul în hrana lor. Cât privește creșterea animalelor pentru piei, ea nu avea nici un sens pentru o populație de cinci persoane, atâta vreme cât pieile se puteau obține din natură prin vânătoare. 

Pe ce bază se poate afirma că sacrificiul de răscumpărare a fost introdus de Dumnezeu lui Adam? Atâta vreme cât Biblia nu amintește că Adam ar fi oferit un sacrificiu de răscumpărare sau orice sacrificiu de orice fel, atunci nu putem să afirmăm că el știa ceva despre aceste sacrificii. Prescripția de a face sacrificii lui Dumnezeu a apărut mult mai târziu în istoria poporului evreu, după cum ne spune Biblia. În același timp, un punct important al acestor sacrificii a fost consumul cărnii animalelor sacrificate care însemna un fel de identificare între persoana implicată și preot pe de o parte și animalul respectiv care era jertfit pentru vina omului, pe de altă parte. Același lucru se păstrează și în cazul jertfei lui Isus (Iisus) pe cruce care le-a cerut ucenicilor Săi să mănânce în mod simbolic carnea Sa și să bea sângele Său. Isus (Iisus) nu a adus ceva nou în această privință, mâncatul cârnii victimei sacrificiului exista și în tradiția iudaică. (Marcu 14; 22) Pe de altă parte, Abel fiind vegetarian, el nu putea să mănânce din carnea sacrificată lui Dumnezeu.

Dacă îl avem în considerare pe Noe și sacrificiile sale, înțelegem că Abel nu ar fi avut nici el nevoie să țină o turmă de animale pentru a face sacrificii, deoarece ar fi putut să ia din natură animale curate, așa cum a făcut și Noe. În cazul lui Noe, acesta nu a folosit doar animale domestice, ci a adus ca și sacrificiu lui Dumnezeu din toate animalele curate.

„20. Apoi a făcut Noe un jertfelnic Domnului; şi a luat din animalele cele curate şi din toate păsările cele curate şi le-a adus ardere de tot pe jertfelnic.” (Facerea 8; 20)

Se poate afirma deci că Abel nu avea nevoie să țină o turmă de animale pentru a consuma carnea lor, deoarece consumul cărnii a fost interzis până la Potop. De asemenea, el nu avea nevoie de animale pentru sacrificiile aduse lui Dumnezeu deoarece putea să ia aceste animale direct din natură, așa cum ar fi făcut Noe.

Înainte de Moise nu a existat o lege a sacrificiilor și înainte de Noe Dumnezeu nu a făcut nici un legământ cu oamenii. O întreagă teologie este bazată pe ideea că a existat o perioadă în istoria omenirii în care nu a existat o lege.

„13. Căci, până la lege, păcatul era în lume, dar păcatul nu se socoteşte când nu este lege.” (Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel 5; 13)

De ce ar fi fost nevoie de un sacrificiu, dacă păcatul nu ar fi fost luat în considerare, fără o lege? Sacrificiul făcut de Abel nu putea să fie un sacrificiu de răscumpărare a păcatelor, deoarece păcatele încă nu erau luate în seamă, în lipsa unei legi. Datorită acestui lucru, în lipsa unei legi a sacrificiilor, orice sacrificiu de mulțumire ar fi fost judecat de Dumnezeu după intenția celui care îl făcea și nu după forma în care era făcut. El nu avea de ce să fie nemulțumit de felul în care Cain ar fi adus sacrificiul său, de vreme ce nu exista nici o modalitate precisă în care acesta trebuia făcut.

Un alt exemplu de incoerență biblică este dat de modul în care Biblia descrie animalele create de Dumnezeu. Din punct de vedere genetic, animalele domestice nu se deosebesc de animalele sălbatice, deoarece ele provin din animale sălbatice care au fost domesticite de oameni si cu toate acestea Biblia le descrie ca și cum ar fi specii diferite de animale. Este vorba de speciile de animale care au fost domesticite de oameni de a lungul timpului și care au corespondenți între animalele sălbatice. De exemplu, unii lupi au fost domesticiți și au devenit câini domestici și unele capre sălbatice au fost transformate în capre domestice. Textul biblic următor se referă la modul în care Dumnezeu ar fi creat animalele:

„24. Apoi a zis Dumnezeu: „Să scoată pământul fiinţe vii, după felul lor: animale, târâtoare şi fiare sălbatice după felul lor”. Şi a fost aşa. 25. A făcut Dumnezeu fiarele sălbatice după felul lor, şi animalele domestice după felul lor, şi toate târâtoarele pământului după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.” (Facerea 1; 24-25)

Aceasta este o eroare gravă care adăugată la celelalte erori, contradicții și absurdități, conținute de Biblie, ne arată fără echivoc că textele biblice din primele 11 capitole din cartea Facerea nu sunt inspirate de Dumnezeu. Eroarea constă în aceea că se face o confuzie gravă în ceea ce privește genetica animală și ca urmare definirea felurilor sau raselor de animale și repartizarea animalelor între acestea este greșită. O astfel de eroare reflectă gradul redus de cunoaștere a realității din partea scriitorilor biblici și denotă faptul că textele respective nu au fost inspirate de Dumnezeu, deoarece El nu putea să facă o astfel de greșeală. Se știe că animalele domestice nu sunt alte feluri sau specii de animale, față de animalele sălbatice, și că domesticirea a venit prin schimbarea comportamentului anumitor animale care însă au rămas de același fel sau specie cu cele sălbatice din care au provenit.

De altfel, crearea animalelor domestice înainte de crearea oamenilor este o absurditate cât se poate de mare. Dacă animalele au fost domesticite de oameni înseamnă că existența lor ca și animale domestice este dependentă de oamenii care trebuie să aibă grijă de ele. Toate animalele domestice, create de Dumnezeu, în lipsa unui îngrijitor omenesc, ar fi fost devorate de către animalele sălbatice carnivore înainte de ajungerea la maturitate a lui Abel. În Biblie, nu se spune că Adam sau Cain ar fi avut în grijă animalele domestice, dar se spune că ei trebuiau să lucreze pământul, deci nu puteau să se ocupe și de creșterea animalelor. Până la apariția lui Abel pe Pământ, ca al doilea copil născut a lui Adam și Eva, animalele domestice ar fi dispărut de mult, din cauza lipsei de îngrijitori care să se ocupe de ele.

Absurdul situației descrise de Biblie, în cazul lui Cain și Abel constă de asemenea și în aceea că după moartea lui Abel, singurul crescător de animale din timpul lui, ar fi murit și animalele domestice din grija lui. Nu mai rămânea nimeni să aibă grijă de ele, deoarece Adam se ocupa de cultivarea pământului, conform blestemului care a urmat neascultării lui și Cain a devenit călător, încercând să găsească un loc în lume. Aici nu este vorba doar despre o turmă de animale, ci despre toate animalele domestice pe care le-ar fi creat Dumnezeu și care aveau nevoie de îngrijitori.  

Ce s-ar fi întâmplat cu turma de animale aparținând lui Abel, dacă el ar fi fost un personaj real, după moartea sa și ce s-ar fi întâmplat cu toate animalele domestice de pe Pământ? Animalele domestice ar fi trebuit să trăiască în sălbăticie în condițiile în care nici un om nu mai avea grijă de ele. Într-o situație reală, oile sau caprele fără îngrijitor ar fi devenit pradă pentru animalele carnivore. În acest fel, nou apăruta meserie de păstor de oi ar fi dispărut la scurt timp după apariția ei pe Pământ.

Veracitatea povestirii despre Cain și Abel este amenințată de detaliile pe care le conține. Când cineva privește la întregul tablou al dramei pe care o descrie Biblia, înțelege că întreaga poveste este incredibilă faptic și detaliile pe care le conține nu se potrivesc cu contextul. Povestea nu este credibilă tocmai datorită detaliilor pe care le prezintă. 

O diviziune a muncii între păstorii de animale și fermierii care lucrau pământul, în mijlocul aceleași familii, redusă numeric, este doar o fantezie. În realitate, frații ar fi lucrat împreună cu tatăl lor pe câmpuri și, dacă ar fi fost cazul, ar fi ținut împreună și animale, dar nu era cazul. Oamenii trăiau împreună și se ajutau reciproc în acele vremuri, nu se mergea pe principiul separației de meserii, altfel omenirea nu ar fi supraviețuit condițiilor grele de viață.

Diviziunea muncii în lucrători ai pământului și crescători de animale a apărut mai târziu, atunci când populația planetei a crescut considerabil și oamenii au început să facă schimb de produse. După un timp, au apărut și alte diviziuni ale muncii, de exemplu aceea dintre meseriași și comercianți. Pentru orice diviziune a muncii pe Pământ ar fi fost necesari mai mult de cinci oameni.

Atât Cain cât și Abel i-au oferit lui Dumnezeu rezultatul muncii lor și nu avea cum să fie ceva rău cu asta. Chiar Adam, care era un lucrător al pământului nu ar fi putut să îi ofere lui Dumnezeu altceva decât cereale, deoarece acesta era rezultatul muncii lui. Cum ar fi putut Cain să îi ofere carne lui Dumnezeu dacă fiecare dintre frați i-a oferit din roadele muncii sale, iar produsele muncii sale erau roadele câmpului? Desigur că nu putea. Cain ar fi putut să ia un animal din natură și să îl ofere lui Dumnezeu, dar această situație nu ar fi fost reprezentativă pentru ceea ce era el. În același timp, cerealele oferite lui Dumnezeu ar fi fost un sacrificiu acceptabil în ochii Lui, în concordanță cu Legea Mozaică.

Cain ar fi fost respins pentru o acțiune care mai târziu a fost comandată de Dumnezeu și a devenit o obligație pentru poporul evreu. În Ieșirea (Exodul) 23, versetul 19 se prescrie ca o obligație un tip de jertfă considerat inacceptabil, atunci când a fost oferit de Cain.

„19. Pârga din roadele ţarinii tale să o aduci în casa Domnului Dumnezeului tău! Să nu fierbi iedul în laptele mamei lui!” (Ieșirea 23; 19)

Poate calitatea fructelor muncii oferite lui Dumnezeu de către Cain nu a fost cea mai bună dar să nu uităm că pământul a fost blestemat de El și situația aceasta ar fi creat dificultăți în obținerea unei calități mai bune.

Ar fi fost absența oricărui sacrificiu o alternativă pentru Cain? O astfel de atitudine ar fi putut să fie interpretată ca nefiind respectoasă la adresa lui Dumnezeu. Cain nu ar fi avut altă alternativă decât să ofere lui Dumnezeu din rezultatele muncii sale și această constatare elimină responsabilitatea sa în ceea ce privește obiectul sacrificiului.  

De ce a refuzat Dumnezeu sacrificiul lui Cain? Biblia nu explică lucrul acesta, putem doar să facem presupuneri. Motivele pe care le-am putea considera că ar fi generat refuzul sacrificiului lui Cain de către Dumnezeu nu sunt convingătoare până la capăt. S-ar putea crede că unul dintre aceste motive ar fi fost faptul că oferta lui Cain nu ar fi fost bazată pe vărsare de sânge, deci ea nu conținea elementul necesar răscumpărării păcatelor lui Cain. Cu toate acestea, nu toate jertfele din V.T. erau bazate pe vărsare de sânge, deci acesta nu putea fi un motiv suficient pentru respingerea jertfei. Poate forma în care Cain a prezentat jertfa sa nu era cea potrivită. Maniera concretă în care ar fi fost făcut sacrificiul nu putea să joace nici un rol în respingerea lui pentru că, așa cum știm din cartea Facerea (Geneza), în momentul acela nu existau nici un fel de reguli privitoare la modul cum ar fi trebuit făcut sacrificiul, deci nici un fel de reguli nu puteau să fie încălcate de Cain.

Abel ar fi făcut un sacrificiu lui Dumnezeu prin credință și nu prin lege. Știm că apostolul Pavel a tratat diferit credința și legea. În lipsa unei legi a sacrificiului și Cain ar fi făcut sacrificiul său tot prin credință, căci nu există altă variantă de interpretare. Dacă nu ar fi avut credință în Dumnezeu, Cain nu ar fi avut nici un motiv să sacrifice pentru El din roadele muncii sale.

Cel puțin o latură pozitivă a sacrificiului lui Cain ar fi constituit-o credința cu care el a făcut jertfa sa, dar paradoxal, Biblia ne spune că aceasta nu a contat. Mai mult, Cain este primul care a adus sacrificiul lui Dumnezeu, deci el a avut inițiativa și apoi i-a urmat și Abel. Dacă Abel s-a remarcat prin credința lui, datorită jertfei oferite, același merit l-a avut și Cain care a avut același tip de credință. Din toate aceste constatări se poate observa că povestea sacrificiilor făcute de Abel și Cain nu este credibilă, deci nu poate să fie adevărată și, dat fiind absurdul ei, nu se încadrează în categoria incredibil dar adevărat.

Afirmația conținută de epistola apostolului Pavel către Evrei că diferența dintre sacrificiul lui Abel și cel a lui Cain ar fi credința celui dintâi este nejustificată, atâta vreme cât Cain, în lipsa unei legi, nu putea face sacrificiul său decât tot prin credință:

„4. Prin credinţă, Abel a adus lui Dumnezeu mai bună jertfă decât Cain, pentru care a luat mărturie că este drept, mărturisind Dumnezeu despre darurile lui; şi prin credinţă grăieşte şi azi, deşi a murit.” (Facerea 11; 4)

Cum putea Cain să ajungă sub influența lui Satan? El ar fi fost respins de Dumnezeu cu toate că genul de sacrificiu pe care l-a făcut el a intrat mai târziu în prescripțiile din Legea lui Moise. Acest refuz ar fi determinat o reacție criminală din partea lui Cain. Asta nu înseamnă că Dumnezeu se face vinovat și în realitate de ceva anume, deoarece povestea lui Cain și Abel este doar o fabulă, deci nu are cum să implice răspunderea lui Dumnezeu. În același timp, această poveste a Bibliei este în așa fel scrisă încât aruncă o lumină nefavorabilă asupra lui Dumnezeu. Din această legendă reiese că Dumnezeu l-ar fi provocat pe Cain cu refuzul Său și că ar fi generat, în acest fel, o concurență nesănătoasă între frați, ceea ce atrage o anumită răspundere asupra Lui.

Cartea Facerea nu ne permite să speculăm asupra vieții lui Cain, din lipsa oricăror informații în acest sens. Respingerea sacrificiului său ar fi fost determinată de aspecte legate de jertfa sa și nu de viața sa.  

Chiar și Isus (Iisus) s-a referit la Abel, după cum rezultă din evanghelia după Matei:

„34. De aceea, iată Eu trimit la voi prooroci şi înţelepţi şi cărturari; dintre ei veţi ucide şi veţi răstigni; dintre ei veţi biciui în sinagogi şi-i veţi urmări din cetate în cetate, 35. Ca să cadă asupra voastră tot sângele drepţilor răspândit pe pământ, de la sângele dreptului Abel, până la sângele lui Zaharia, fiul lui Varahia, pe care l-aţi ucis între templu şi altar.” (Sfânta Evanghelie după Matei 23; 34-35)

Cuvintele spuse de Isus (Iisus) ar putea să fie înțelese ca fiind o confirmare a caracterului istoric al personajului Abel, dar în realitate, dacă El a spus vreodată așa ceva, aceste afirmații nu ar trebui luate în sens literal. Ar fi putut Isus (Iisus) să se folosească de o tradiție religioasă bine stabilită pentru a transmite un mesaj adepților Săi? El a folosit de multe ori parabole în misiunea Sa pe Pământ și de aceea El ar fi putut utiliza o legendă care circula în aceea perioadă, despre Cain și Abel, ca pe o parabolă, prin care a urmărit să transmită un mesaj spiritual.

Peter Galling ne îndreaptă atenția către trei motive diferite pentru care sacrificiul lui Cain ar fi fost respins de Dumnezeu: diferența în tipul de jertfă; diferența de calitate a jertfei; diferența din inima celui care a oferit-o. (ref. 126)  

Același autor face următorul comentariu:

„Putem să fim siguri că oricare dintre cei doi Cain sau Abel a știut exact ce era acceptabil pentru Dumnezeu ca sacrificiu înaintea timpului? Chiar și cu probe circumstanțiale, nu știm cu certitudine că Dumnezeu ar fi așteptat un sacrificiu prin vărsare de sânge de la Cain. Nu putem spune sigur despre calitatea sacrificiului adus de Cain că aceasta ar fi fost inferioară. Și nu putem dovedi că inima lui Cain a fost într-o stare rea în timpului sacrificiului adus de el. Chiar dacă textul biblic pare să indice către fiecare dintre aceste motive nu putem să avem siguranță în legătură cu nici unul dintre ele. Deci, care este ultimul răspuns la întrebarea de ce Dumnezeu a preferat sacrificiul adus de Abel? Trebuie să înțelegem un lucru: Dumnezeu, ca și Creator, este suveran peste creația Sa. În timp ce există motive pentru hotărârile lui Dumnezeu, ce face în ultimă instanță ca „drept” să fie drept și „greșit” să fie greșit? Alegerea suverană a lui Dumnezeu.” (ref. 127)

Afirmația că Dumnezeu face ce vrea nu lămurește incoerența textelor biblice. Un credincios se așteaptă ca Dumnezeu să facă ce este drept nu doar ce vrea, fără să țină cont de dreptate. Dreptatea lui Dumnezeu nu se poate baza doar pe alegerea lui suverană, ci ea trebuie să ia în considerare și persoana umană, cu bunele ei intenții și cu alegerile ei.

Credincioșii sunt învățați să creadă că Dumnezeu este bun și iubitor și că El încearcă să îi împace pe oameni nu să provoace situații conflictuale. Textul din cartea Facerea cu privire la Cain și Abel nu corespunde unor astfel de așteptări. În acest text, Dumnezeu, care știe totul dinainte, îl provoacă pe Cain să îl invidieze pe fratele său Abel. Cain nu a fost reprimat în urma unei greșeli pe care ar fi făcut-o, a unui păcat, ci lui i s-a respins gestul pe care l-a făcut de a se apropia de Dumnezeu. Chiar dacă gestul ar fi fost unul imperfect totuși respingerea lui a fost factorul declanșator al reacției exagerate avute de Cain.

Unii comentatori biblici fac mult caz de calitatea pe care ar fi avut-o jertfa oferită de Cain. Următorul citat explică această abordare:

„Sacrificiul animalelor lui Abel a fost din primii născuți ( înseamnă cei mai buni pentru că sunt primii) din turma sa, dar tot ce citim despre sacrificiul lui Cain este că el a adus „câte ceva din roadele câmpului.” Anumiți interpreți au înțeles că aceasta înseamnă că sacrificiul lui Cain a fost de calitate inferioară – nu primele roade. De fapt, dacă Cain a oferit „câte ceva din roade” pare că se încalcă Leviticul 2: 14, unde se recomandă oferirea primelor roade din cereale.” (ref. 128)

Acesta este un exemplu important despre felul în care traduceri diferite ale textelor Bibliei pot să schimbe sensul mesajului. Numai anumite traduceri în limba engleză folosesc expresia „câte ceva din roade”. Alte traduceri folosesc expresia „din roadele câmpului.” Traducerile în limba romană folosesc în majoritate expresia „din roadele câmpului.” S-ar putea ca selecția cuvintelor din anumite traduceri în limba engleză a Bibliei să fie în așa fel realizată încât să justifice povestea absurdă a lui Cain și Abel. 

În continuare se poate observa cum apare acest mesaj în mai multe traduceri în limba engleză și cum apare în traducerile în limba rămână:

Traducerile în limba engleză:

“New International Version

În decursul timpului Cain a adus câte ceva din roadele solului ca o jertfă lui Dumnezeu.

New Living Translation

Când a venit vremea secerișului, Cain a prezentat câte ceva din culturi ca un dar pentru Dumnezeu.

English Standard Version

În decursul timpului Cain a adus lui Dumnezeu o jertfă din roadele pământului.

New American Standard Bible

Deci s-a întâmplat în decursul timpului când Cain a adus o jertfă lui Dumnezeu din roadele pământului.

King James Bible

Și în decursul timpului s-a întâmplat când Cain a adus din roadele pământului o jertfă lui Dumnezeu.

International Standard Version

Mai târziu, după un timp, Cain a adus o jertfă lui Dumnezeu din roadele pe care le-a secerat.

NET Bible

La timpul potrivit Cain a adus câte ceva din roadele pământului ca o jertfă adusă lui Dumnezeu.

New Heart English Bible

O dată cu trecerea timpului, s-a întâmplat când Cain a adus o jertfă lui Dumnezeu din roadele pământului.” (ref. 129)

Traducerile în limba română:

Biblia Ortodoxă

Dar după un timp, Cain a adus jertfă lui Dumnezeu din roadele pământului.

Biblia Cornilescu

După o bucată de vreme, Cain a adus Domnului o jertfă de mâncare din roadele* pământului.

Cain a adus câte ceva din roadele pământului sau a adus din roadele pământului sunt formule foarte apropiate și nu ar trebui să se facă prea mult caz de diferența dintre ele, deoarece nu existau încă reguli în legătura cu cea ce trebuia adus lui Dumnezeu. Mai important este să constatăm că mulți comentatori biblici sesizează că textul biblic prezintă o problemă și fiecare încearcă să găsească o soluție la această problemă. Problema este explicația pentru care Dumnezeu ar fi respins jertfa lui Cain, căci această respingere ar fi dus la prima crimă care s-ar fi săvârșit pe planeta noastră.

Fără atitudinea aspră a lui Dumnezeu, Cain poate că nu și-ar fi ucis fratele în acel moment. Poate l-ar fi ucis altă dată sau poate nu l-ar ucis de loc, nu avem cum să știm acest lucru. În aceea situație atitudinea de respingere a lui Dumnezeu a fost factorul declanșator, al reacției criminale a lui Cain, chiar Biblia o spune. Fără nici cea mai mică intuiție despre ceea ce înseamnă morala, scriitorul textului respectiv îl prezintă pe Dumnezeu ca pe un Tată care își întărâtă copiii unul împotriva celuilalt. Nici un tată bun nu face așa ceva și Dumnezeu, care este un Tată bun, nu ar fi provocat niciodată pe Cain refuzând jertfa adusă de acesta. Textul biblic, care se referă la Cain și Abel este o legendă care îl pune într-o lumină nefavorabilă pe Dumnezeu.  

Un alt exemplu de argumentație care încearcă să explice relația dintre Dumnezeu și Cain este dată de citatul următor: 

„De asemenea, există problema foarte importantă a reacției lui Cain. Poate că Dumnezeu nu a dat instrucțiuni specifice pentru sacrificii și Cain în mod legitim nu a realizat că jertfa sa era inferioară ca tip sau calitate. Dar dacă este așa, atunci când Dumnezeu la condamnat, Cain a rămas neîncrezător. Biblia spune „Şi s-a întristat Cain tare şi faţa lui era posomorâtă. 6. Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Cain: „Pentru ce te-ai întristat şi pentru ce s-a posomorât fata ta? 7. Când faci bine, oare nu-ţi este faţa senină? Iar de nu faci bine, păcatul bate la uşă şi caută să te târască, dar tu biruieşte-l!” (Facerea 4; 5b-7). Dumnezeu a pregătit o cale de ieșire, dar Cain, în mândria și încăpățânarea sa, a permis păcatului să stăpânească asupra sa – în ultima instanță la condus să comită prima crimă.” (ref. 130)

Acest tip de argumentație nu are nici o valoare dacă nu se demonstrează ce ar fi făcut Cain rău înaintea lui Dumnezeu. Dacă nu ar fi făcut nimic rău, atunci Cain avea toate motivele să se simtă nedreptățit și să devină mânios. Adevărata greșeală a lui Cain, dacă acest personaj legendar ar fi existat cu adevărat, nu ar fi fost jertfa pe care i-ar fi oferit-o lui Dumnezeu, ci ar fi fost faptul că și-ar fi omorât fratele care nu avea nici o vină. Ce vină ar fi avut Abel dacă Dumnezeu ar fi preferat jertfa lui? Evident că nu ar fi avut nici o vină. Cel care ar fi stârnit această confruntare nu ar fi fost Abel, ci ar fi fost Dumnezeu.

Într-un fel, povestea lui Cain și Abel este o continuare a mitului despre pomul cunoștinței binelui și răului. Dumnezeu ar fi ispitit oamenii pentru a testa reacția lor și pentru a vedea dacă ei ar fi fost ascultători sau nu. Respingerea de către Dumnezeu a jertfei lui Cain ar fi fost un astfel de test. El ar fi vrut să vadă dacă Cain era capabil să își stăpânească furia sau nu sau dacă putea să treacă peste acest refuz fără să păcătuiască. Povestea nu este de loc convingătoare deoarece Dumnezeu fiind Atotștiutor ar fi cunoscut dinainte reacția lui Cain și ar fi realizat că el își va ucide fratele, dacă jertfa lui nu va fi primită. De altfel, o altă inconsecvență a povestirii lui Cain și Abel este și faptul răzbunării lui Cain asupra unei persoane cu totul nevinovate, dintr-o invidie nejustificată, deoarece Abel nu avea nici un amestec în felul cum a fost primită jertfa lui Cain de către Dumnezeu.

Povestea lui Cain și Abel este doar primul episod într-un serial care conține o temă care este repetată în alte texte ale V.T., este vorba despre motivul mitologic al concurenței între frați și al alegerii fratelui mai tânăr. Este vorba aici de literatură și nu de descrieri ale realității. Pe această listă, alături de Cain și Abel sunt Isaac și Ismail, Esau și Iacob, Iosif și frații lui și am putea să îl menționăm de asemenea pe David, fiul cel mai tânăr al unei familii numeroase, care a fost ales din rândurile fraților săi în ciuda tinereții sale. Această rivalitate reprezintă intriga mai multor povestiri biblice care astfel dobândesc caracterul unor narațiuni cu caracter literar, adică care reprezintă ficțiune și nu istorie a unor evenimente întâmplate în realitate.

După cum ne informează Biblia, pământul înțeles ca sol cultivabil, a suferit de două ori consecințele negative ale comportamentului uman. Pământul a fost blestemat după păcatul lui Adam și Eva și de asemenea după crima săvârșită de Cain: 

„12. Când vei lucra pământul, acesta nu-şi va mai da roadele sale ţie; zbuciumat şi fugar vei fi tu pe pământ”. (Facerea 4; 12)

Un pământ blestemat de două ori de Dumnezeu nu ar mai fi fost bun pentru agricultură și cu toate acestea urmașii lui Cain și poate chiar și el au continuat meseria de agricultori, după cum vedem până în zilele noastre. Cineva ar spune că în acest caz nu a fost blestemat pământul, ci Cain dar, chiar și așa, acest blestem ar fi afectat, cel puțin indirect și pământul, pe care l-ar fi făcut neroditor.

Povestea lui Cain și Abel încearcă să explice prin mijloace literare cum au început oamenii să se omoare între ei pe pământ și cum a apărut prima mare diviziune a muncii între crescătorii de animale și cultivatorii de pământ.

În cartea Facerea care este constituită din texte pline de contradicții, prima mare diviziune a muncii între păstori și cultivatorii de pământ s-ar fi produs de două ori. Prima dată s-a produs cu Abel care ar fi fost păstor, diferit de tatăl său Adam și fratele său Cain, și a doua oară cu fiul lui Ada. Deoarece Abel a fost ucis, în condițiile descrise de Biblie, numai după o lungă perioadă de timp, creșterea animalelor a devenit din nou o ocupație. Foarte ciudat este că oamenii au reușit să se descurce foarte bine fără să crească animale, după moartea lui Abel și până la ajungerea la maturitate a lui Iabal, fiul lui Ada, adică o lungă perioadă de timp. Ce s-a întâmplat cu animalele domestice, create de Dumnezeu, în ziua a șasea, între moartea lui Abel și cel care, conform Bibliei, ar fi fost strămoșul crescătorilor de animale, adică Iabal? În lipsa păstorilor, acele animale ar fi trebuit să fie toate dispărute de pe fața pământului și dacă ele ar fi fost feluri sau specii diferite, așa cum le prezintă Biblia, atunci nu ar mai fi apărut niciodată, deoarece Dumnezeu a creat animalele o singură dată, în interiorul săptămânii creației. Aceasta este o altă contradicție conținută de cartea Facerea.   

„20. Ada a născut pe Iabal; acesta a fost tatăl celor ce trăiesc în corturi, la turme.” (Facerea 4; 20)

Care a fost pedeapsa lui Dumnezeu pentru crima lui Cain, așa cum o prezintă Biblia? Cain a fost pedepsit să devină un fugar pe Pământ, dar, conform textului biblic, așa ceva nu s-a întâmplat cu adevărat, deoarece el a format o familie importantă cu mulți urmași:

„10. şi a zis Domnul: „Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din pământ. 11. Şi acum eşti blestemat de pământul care şi-a deschis gura sa, ca să primească sângele fratelui tău din mâna ta. 12. Când vei lucra pământul, acesta nu-şi va mai da roadele sale ţie; zbuciumat şi fugar vei fi tu pe pământ”. (Facerea 4; 10-12)

Cain ar fi fost îngrijorat că o altă ființă umană îl va omorî din răzbunare pentru crima săvârșită de el. Cine l-ar fi putut omorî pe Cain ca un răspuns pentru uciderea fratelui său Abel? Nu era nimeni pe Pământ în acele vremuri, cu excepția părinților săi Adam și Eva, și poate una sau mai multe dintre surorile lui, nemenționate de Biblie, dar nu era nici un bărbat, altul decât tatăl său. Toți bărbații care s-au născut în perioada care a urmat creației oamenilor au fost menționați de cartea Facerea. Cain nu s-a referit la viitorul său, ci chiar la situația lui de după săvârșirea crimei. În acele momente Cain ar fi putut fi răzbunat de Adam sau de una din surorile sale, a căror existență nu este menționată de Biblie. Cel puțin o astfel de soră ar fi trebuit să existe și ar fi avut o vârstă potrivită pentru a deveni nevasta lui Cain, aceea de care ne vorbește la un moment dat cartea Facerea.

Rămâne ca cititorul să aprecieze cât de probabil ar fi fost ca Adam să își omoare propriul copil, pe Cain, sau ca răzbunarea fratelui să fie săvârșită de o soră, alta decât viitoarea sa soție, dacă o astfel de soră ar fi existat. Nimic nu ne îndreptățește să credem că pe lângă viitoarea soție a lui Cain și pe lângă Eva ar fi existat și alte femei pe pământ. Personal cred că, dacă ar fi fost adevărată, povestea lui Cain nu s-ar fi sfârșit din cauza că acesta ar fi fost ucis de tatăl său Adam sau de vre-o soră, deoarece Biblia ne sugerează că doar Cain era criminal pe pământ în acele vremuri, nu și altcineva. În același timp, deoarece Cain săvârșise deja o crimă, el nu era ușor de ucis de către o altă persoană. 

„13. Şi a zis Cain către Domnul Dumnezeu: „Pedeapsa mea este mai mare decât aş putea-o purta. 14. De mă izgoneşti acum din pământul acesta, mă voi ascunde de la faţa Ta şi voi fi zbuciumat şi fugar pe pământ, şi oricine mă va întâlni, mă va ucide”. 15. Şi i-a zis Domnul Dumnezeu: ”Nu aşa, ci tot cel ce va ucide pe Cain înşeptit se va pedepsi”. Şi a pus Domnul Dumnezeu semn lui Cain, ca tot cel care îl va întâlni să nu-l omoare. 16. Şi s-a dus Cain de la faţa lui Dumnezeu şi a locuit în ţinutul Nod, la răsărit de Eden.” (Facerea 4; 13-16)

Adam locuia într-un loc stabil pe Pământ, după căderea primilor oameni în păcat și alături de el era și familia lui. Dacă ar fi avut fete, nemenționate de cartea Facerea, ele ar fi locuit cu părinții lor, deoarece nu existau alți bărbați pe Pământ cu care ele să își întemeieze familii. În cazul că, după crima sa, Cain ar fi devenit fugar pe Pământ, Adam și familia lui rămânând pe loc, el nu putea să fie întâlnit de nimeni. Cain, în calitate de fugar, nu mai putea să întâlnească nici un om pe Pământ, deoarece nu mai existau alți oameni în acele vremuri. Venind de la Cain, această greșeală este greu de crezut că s-ar fi întâmplat, dar atunci când Biblia ne spune că și Dumnezeu ar fi făcut aceeași eroare, atunci ne dăm seama de absurdul situației și mai bine.

Dumnezeu ar fi spus: ”Nu aşa, ci tot cel ce va ucide pe Cain înşeptit se va pedepsi”. Cine ar fi putut să fie pedepsit înșeptit? Nimeni, deoarece în oricare loc ar fi fugit Cain pe Pământ, nu era nimeni care să îl omoare. Dacă Adam, Eva și eventual o altă soră, decât viitoarea sa nevastă, ar fi plecat pe urmele lui Cain să îl omoare, situație extrem de improbabilă în lumea reală, atunci și ei ar fi avut soarta unor fugari, dar Biblia nu ne dă nici un indiciu că o astfel de ipoteză ar fi fost luată în calcul de cineva. De altfel, omorârea lui Cain de către părinții săi, în cazul că aceștia ar fi reușit să facă acest lucru, ar fi transformat întreaga rasă umană, la începuturile ei, în criminali. Mai mult, uciderea lui Cain, fără siguranța nașterii altor copii de parte bărbătească ar fi pus chiar existența speciei umane în pericol. Aceasta este o altă contradicție care și ea pune în discuție inspirația textelor din cartea Facerea.  

Există, desigur, unele explicații date de unii comentatori biblici dar nici una dintre ele nu are nici o greutate. Idea principală este că Adam și Eva ar mai fi avut și alți copii de parte bărbătească, dar această presupunere este contrazisă în mod direct de către Biblie. Următorul copil de parte bărbătească născut lui Adam și lui Eva a fost Set și el a fost acela care l-a înlocuit pe Abel. Dacă Set l-a înlocuit pe Abel, atunci între Abel și Set nu a mai existat nici un alt copil de parte bărbătească, al lui Adam și al lui Eva.

Este evident că nașterea unui copil de parte bărbătească era considerat a fi un eveniment foarte important și din acest motiv nu ne este permis să speculăm că alți copii de parte bărbătească s-ar fi născut în familia lui Adam și Eva, între moartea lui Abel și nașterea lui Set, dar că aceștia nu ar fi fost notați pe paginile Bibliei.

„25. Adam a cunoscut iarăşi pe Eva, femeia sa, şi ea, zămislind, a născut un fiu şi i-a pus numele Set, pentru că şi-a zis: „Mi-a dat Dumnezeu alt fiu în locul lui Abel, pe care l-a ucis Cain.” (Facerea 4; 25)

În ciuda clarității textului biblic, anumiți comentatori caută soluții disperate pentru rezolvarea acestei dileme. Următorul citat este un exemplu în acest sens:

„Deci, de cine i-a fost lui Cain frică? Lui Cain i-a fost frică de proprii lui frați, surori, nepoți și nepoate, care erau deja născuți și ar fi fost capabili să caute răzbunare. Deoarece Cain a avut o nevastă (Facerea 4; 17) este o altă dovadă că Adam și Eva a avut alți copii după Cain și Abel, dar înainte de Seth.” (ref. 131)

Am menționat deja că nu putea să existe alți copii de parte bărbătească între Abel și Set deci nu existau nici nepoți. Singura soră a lui Cain, pe care o menționează Biblia este cea care i-a devenit soție și evident aceasta nu era animată de gânduri de răzbunare, căci dacă ar fi fost, le putea pune în practică în timpul căsătoriei lor, dar în conformitate cu Biblia, nu a făcut așa ceva. Textul biblic nu ne spune că Abel ar fi fost căsătorit și dacă fratele mai mare Cain nu era încă căsătorit, la moartea lui Abel, probabil că nici fratele mai mic nu ar fi fost însurat. Atunci când Cain s-a căsătorit, Biblia menționează acest lucru și ar fi spus-o și în cazul lui Abel, dacă ar fi fost cazul.

În cartea Facerea, ni se prezintă o situație potrivit căreia bărbații s-ar fi căsătorit târziu în viață, deci tot târziu ar fi avut și copii. Este deasupra oricărei îndoieli legitime că Biblia ne spune despre Cain, Abel și Set, că ei au fost primii trei copii de parte bărbătească a lui Adam și Eva prin urmare Cain nu avea de cine să îi frică pentru fapta sa, de altcineva decât de Dumnezeu. Această concluzie se bazează pe premiza că Adam și Eva nu și-ar fi ucis propriul copil, pe Cain, pentru a îl pedepsi pentru fapta sa, lăsând pentru moment fără urmași de parte masculină, specia umană. Consider că nu avem nici un motiv să credem că niște oameni obișnuiți ar fi procedat într-un mod atât de radical într-o astfel de situație. 

De asemenea, se exclude situația în care Cain ar fi putut să fie ucis de proprii săi copiii, pentru moartea unchiului lor, mai întâi pentru absurdul unei astfel de situații și apoi, bazat pe textul biblic, potrivit căruia Cain a cunoscut-o pe nevasta sa numai după moartea lui Abel, copii săi nu aveau cum să îl fi cunoscut pe unchiul lor, pe Abel, și poate nici nu ar fi aflat niciodată despre fapta tatălui lor.

Chiar și reacția lui Cain, după moartea fratelui său Abel, frica care l-a cuprins este tot o absurditate deoarece un ucigaș nu s-ar fi speriat ușor de cineva care ar fi putut să îi facă rău. De unde a luat Cain curajul de a îl omorî pe fratele său și de unde a luat frica de a nu fi întâlnit de cineva care să îl pedepsească pentru fapta sa? Ambele nu sunt decât exagerări ale persoanei care a scris acel mit biblic. Sunt exagerări deoarece cele două atitudini exprimate de Cain, în cadrul respectivei povestiri biblice, nu se potrivesc una cu cealaltă. Acest text, analizat sub toate unghiurile, ne demonstrează că povestea lui Cain și Abel nu este altceva decât o narațiune scrisă fără nici o atenție pentru felul cum se corelează între ele detaliile ei, iar aceste elemente de detaliu ne arată că un astfel de eveniment nu s-ar fi produs niciodată în realitate.  

Constatarea biblică conform căreia oamenii ar fi început să invoce numele lui Dumnezeu, după nașterea fiului lui Set, care s-ar fi numit Enos, este o altă absurditate. Oare Adam, Eva, Cain și Abel nu au invocat numele Lui? Bineînțeles că l-au invocat, iar Cain și Abel au și adus jertfe lui Dumnezeu:

„26. Lui Set de asemenea i s-a născut un fiu şi i-a pus numele Enos. Atunci au început oamenii a chema numele Domnului Dumnezeu.” (Facerea 4; 26)

Dumnezeu ar fi pus un semn lui Cain, semn care i-ar fi împiedicat pe oameni să îl omoare, dar acel semn ar fi putut să fie văzut doar de nevasta sa, căci fiind fugar nu mai exista nici un alt om pe Pământ care să poată vedea semnul.

„15. Şi i-a zis Domnul Dumnezeu: „Nu aşa, ci tot cel ce va ucide pe Cain înşeptit se va pedepsi”. Şi a pus Domnul Dumnezeu semn lui Cain, ca tot cel care îl va întâlni să nu-l omoare.” (Facerea 4; 15)

Conform Dex-online fugară este o persoană care a fugit dintr-un loc (pe ascuns) pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere, de o situație grea sau penibilă; dezertor, evadat, fugit. De asemenea, fugar este și ceea ce trece repede, fără a putea fi reținut; fugitiv, nestatornic, trecător sau care nu se oprește mult asupra unui lucru. (ref. 132) Deși este pedepsit să devină fugar, Cain ajunge să se stabilească repede la est de Eden, în ținutul Nod:

„16. Şi s-a dus Cain de la faţa lui Dumnezeu şi a locuit în ţinutul Nod, la răsărit de Eden.” (Facerea 4; 16)

Trebuie observat că nimic din ceea ce spune Dumnezeu, în primele capitole ale Bibliei, nu se întâmplă așa. Aceasta este și situația cu pedeapsa lui Cain, din fugar pe Pământ a ajuns să construiască o cetate:

„17. După aceea a cunoscut Cain pe femeia sa şi ea, zămislind, a născut pe Enoh. Apoi a zidit Cain o cetate şi a numit-o, după numele fiului său, Enoh.” (Facerea 4; 17)

Cât de fugar a fost Cain dacă a plecat de lângă Grădina Eden, locul de ședere al părinților săi, și a ajuns tot la est de grădină? Nu a fost fugar, a plecat doar dintr-un loc în altul în apropiere de Grădina Eden, lucru pe care ar fi trebuit oricum să îl facă după căsătorie, conform Bibliei:

„24. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup.” (Facerea 2; 24)

După căsătorie, Cain și-ar fi întemeiat oricum propria lui gospodărie și ar fi căutat un loc potrivit pentru familia lui, căci Biblia spune că „omul va lăsa pe tatăl său și pe mama sa.” Pe de altă parte, ceea ce ar fi fost un lucru firesc în cartea Facerea capitolului 2, apare ca o pedeapsă în aceeași carte, la capitolul 4. Acestea sunt două modele care se repetă pe parcursul primelor 11 capitole ale cărții Facerea. Dumnezeu spune lucruri care nu se întâmplă așa, cum ar fi că oamenii vor muri dacă vor mânca din pomul cunoștinței binelui și răului, în ziua în care vor mânca sau despre Cain că va fi fugar pe Pământ, dar el s-a stabilit la primul drum în ținutul Nod. Al doilea model este reprezentat de anumite situații în care ceea ce într-o parte a cărții Facerea este o binecuvântare în alta este o pedeapsă sau un blestem. De exemplu, omul este pus să lucreze și să păzească Grădina Eden dar după ce primii oameni cad în păcat, lucrul pământului este considerat un blestem. Un alt exemplu, bărbatul își va lăsa părinții după ce se căsătorește, adică își va întocmi propria lui familie și se va muta de la ei, dar pentru Cain această atitudine a fost socotită o pedeapsă. 

Conform cu ceea ce ne relatează cartea Facerea, nimeni nu ar fi locuit în ținutul Nod, cu excepția lui Cain și a nevestei lui. Desigur, Cain nu putea să găsească o nevastă într-o zonă nepopulată, el ar fi luat de nevastă o soră a sa din casa părinților săi. Chiar dacă numele Nod în limba ebraică înseamnă a colinda dintr-un loc în altul, Cain a mers în ținutul cu acel nume nu pentru a fugi din acel loc în altul, ci pentru a construi o cetate. Fugarii pe Pământ nu construiesc cetăți și nici Cain nu ar fi trebuit să construiască o cetate dacă ar fi fost cu adevărat un fugar. Rezultă că ceea ce ne spune Biblia despre Cain nu ar fi fost deloc probabil să se întâmple și că, după descrierea mitului, el nu a devenit un fugar, ci o persoană cu reședință bine stabilită.

Dacă analizăm ce ne spune textul biblic, atunci vom vedea că cel care a lăsat pe tatăl său și pe mama sa, adică Cain, nu a fost niciodată fugar deoarece s-a dus dintr-un loc direct în alt loc, fără să facă alte drumuri. Ajuns în ținutul Nod, Cain a devenit întemeietorul unei mari familii și unul dintre urmașii lui, pe nume Lameh a devenit și el criminal. În loc să fie pedepsit, Lameh ar fi fost și el protejat, chiar mai protejat decât Cain, cel puțin așa ar fi afirmat chiar el: 

„23. Şi a zis Lameh către femeile sale: „Ada şi Sela, ascultaţi glasul meu! Femeile lui Lameh, luaţi aminte la cuvintele mele: Am ucis un om pentru rana mea şi un tânăr pentru vânătaia mea. 24. Dacă pentru Cain va fi răzbunarea de şapte ori, apoi pentru Lameh de şaptezeci de ori câte şapte!” (Facerea 4; 23-24)

Cum de ar fi avut Lameh îndrăzneala necesară pentru a își stabili singur gradul de protecție, în urma omorului pe care l-ar fi comis? Văzând că strămoșul său Cain nu a fost prea aspru pedepsit de Dumnezeu, ba chiar a dobândit protecție din partea Lui, Lameh s-a gândit că și el poate să obțină protecție de la El, chiar mai mare decât Cain. O crimă nepedepsită ar fi dat curaj unui alt criminal să săvârșească și el un omor, crezând că nu va fi pedepsit nici el.

Dacă pedepsirea cu moartea a lui Cain ar fi însemnat moartea singurului copil de parte bărbătească a lui Adam și Eva care ar fi pus în pericol specia umană, pedepsirea lui Lameh cu siguranță nu ar fi avut același efect. În acest caz, putem să ne întrebăm de unde a apărut în Biblie ideea de protecție a acestei persoane. A fost o protecție oferită de Dumnezeu, cu care s-a lăudat Lameh sau a fost numai lauda criminalului? Este o altă povestire fără nici un sens pe care ne-o oferă cartea Facerea.

O altă dilemă, dezbătută de comentatorii biblici, este identitatea nevestei lui Cain. Trebuie să presupunem că această persoană ar fi fost o soră sau o nepoată a sa, pentru că nu avem o altă alegere.

„17. După aceea a cunoscut Cain pe femeia sa şi ea, zămislind, a născut pe Enoh. Apoi a zidit Cain o cetate şi a numit-o, după numele fiului său, Enoh. 18. Iar lui Enoh i s-a născut Irad; lui Irad i s-a născut Maleleil; lui Maleleil i s-a născut Matusal, iar lui Matusal i s-a născut Lameh. 19. Lameh şi-a luat două femei: numele uneia era Ada şi numele celeilalte era Sela.” (Facerea 4; 17-19)

Dacă nevasta lui Cain ar fi fost sora lui, această relație ar fi fost una bazată pe incest. Citatul care urmează abordează acest subiect:

„Biblia nu spune specific cine a fost nevasta lui Cain. Singurul răspuns posibil este că nevasta lui Cain a fost sora lui, sau nepoată sau strănepoată, etc. Biblia nu spune ce vârstă avea Cain când l-a omorât pe Abel (Facerea 4: 8). Pentru că erau amândoi fermieri, este probabil că amândoi au fost adulți, poate fiecare cu familia lui. Adam și Eva cu siguranță au dat naștere la mai mulți copii decât Cain și Abel până când Abel a fost ucis. Fără îndoială că ei au avut mult mai mulți copii mai târziu. (Facerea 5; 4). Deoarece lui Cain i-a fost frică pentru viața lui după ce l-a omorât pe Abel (Facerea 4; 14) ne arată că este probabil ca să fi fost mulți alți copii și poate și nepoți a lui Adam și Eva care trăiau în timpul acela. Nevasta lui Cain (Facerea 4; 17) a fost o fată sau o nepoată a lui Adam și Eva.” (ref. 133)

Modul cum se argumentează în acest citat est un exemplu de raționament greșit folosit pentru interpretarea textelor biblice. Premisa acestui raționament este nedemonstrată. Adam și Eva au avut mai mulți copii deoarece Cain ar fi fost speriat de ei. Raționamentul corect însă este că frica lui Cain era nejustificată deoarece, așa cum ne spune Biblia, Adam și Eva nu au mai avut alți copii de parte bărbătească care să fi ajuns la maturitate, în perioada când frica îl cuprinsese pe Cain. Premisa de la care trebuie plecat este ceea ce ne spun textele biblice despre copiii născuți de Adam și Eva și nu presupusa frică, care nu avea nici un motiv să existe, a lui Cain. Frica lui Cain este o absurditate, atâta vreme cât nu exista nici un motiv pentru ea, deci nu poate să fie o premisă corectă. Numai așa zisa frică a lui Cain nu este de ajuns pentru a afirma că Adam și Eva ar fi avut și alți copii de parte bărbătească care l-ar fi putut răzbuna pe Abel. Se poate observa că, în anumite cazuri, în încercarea lor de a salva textele biblice, comentatorii sunt nevoiți să contrazică acele texte sau să adauge la ele unele informații pe care acestea nu le conțin.   

Chiar dacă Adam și Eva au mai avut o fiică, pe care Cain a luat-o de nevastă, nu putea să aibă o nepoată sau o strănepoată, deoarece Biblia nu ne spune nimic despre o nevastă a lui Abel, dar tot nu avea cine să îl ucidă pe Cain pentru că aceea fiică a devenit nevasta lui, deci nu a fost dușmanul lui. Dacă o fiică a lui Adam s-a căsătorit cu Cain atunci rezultă că în familia lui Adam și Eva nu a existat nici un fel de dorință de răzbunare împotriva lui Cain, altfel cei doi părinți nu și-ar fi dat acordul ca fiica lor să se căsătorească cu acesta. Împreună cu celelalte detalii și acest amănunt ne vorbește despre absurdul situației. Adam și Eva și-ar fi dat acordul pentru ca fata lor să se căsătorească cu fiul lor care a ucis un alt fiu al lor. Fata lor, nu doar că nu îl disprețuia pe Cain pentru crima sa, dar chiar și-ar fi dat consimțământul să se căsătorească cu el, cu toate că victima omorului era fratele ei. 

O altă exagerare a Bibliei este afirmația făcută despre Cain care ar fi construit o cetate, după nașterea fiului său. Două persoane, Cain și nevasta lui, ar fi construit o cetate. Cain era un lucrător al pământului și dintr-o dată Biblia îl prezintă ca pe un constructor. Pentru a construi o cetate era nevoie de multe cunoștințe în domeniul construcțiilor, doar cunoștințele dobândite prin cultivarea pământului nu ar fi fost suficiente. Cain și soția lui nu au construit o casă și o fermă, Biblia ne spune că au construit chiar o cetate și lucrul acesta este incredibil cel puțin sub două aspecte. Insuficiența forței de muncă care ar fi fost necesară pentru construcția unei cetăți și inutilitatea unei astfel de cetăți într-o lume nepopulată. 

În capitolul 5 al cărții Facerea ni se prezintă o genealogie în care cel mai surprinzător aspect este vârsta la care patriarhii au devenit părinți. Să luăm câteva exemple:

„6. Set a trăit două sute cinci ani şi i s-a născut Enos. … 9. Enos a trăit o sută nouăzeci de ani şi atunci i s-a născut Cainan…. 12. Cainan a trăit o sută şaptezeci de ani şi atunci i s-a născut Maleleil…. 15. Maleleil a trăit o sută şaizeci şi cinci de ani şi atunci i s-a născut Iared…. 18. Iared a trăit o sută şaizeci şi doi de ani şi atunci i s-a născut Enoh…. 21. Enoh a trăit o sută şaizeci şi cinci de ani, şi atunci i s-a născut Matusalem…. 25. Matusalem a trăit o sută optzeci şi şapte de ani şi atunci i s-a născut Lameh…. 28. Lameh a trăit o sută optzeci şi opt de ani şi atunci i s-a născut un fiu…. 32. Noe era de cinci sute de ani, când i s-au născut trei feciori: Sem, Ham şi Iafet.” (Facerea 5; 6, 9, 12, 15, 18, 21, 25, 28, 32)

Toți patriarhii au devenit părinți la vârste foarte înaintate cuprinse între 65 și 500 de ani, după cum rezultă din textul biblic. O astfel de stare de fapt ar fi fost foarte ciudată și contrară cu natura umană. Faptul că patriarhii au trăit foarte mult ar fi fost o exagerare mai ușor de acceptat, dar faptul că ar fi așteptat zeci și uneori sute de ani, înainte să aibă copii, nu poate să aibă nici o explicație. De exemplu, Noe era de cinci sute de ani când s-au născut feciorii săi Sem, Ham și Iafet. Cu alte cuvinte, timp de câteva sute de ani Noe, care o dată cu vârsta maturității, ar fi avut o nevastă, nu a avut copii și primii lui trei copiii s-ar fi născut după împlinirea vârstei de 500 de ani. Dacă el sau nevasta lui ar fi fost infertilă pe perioada a câteva sute de ani, ce s-a întâmplat că după aceea ea a născut acești copii? Dacă cei doi ar fi avut o fertilitate normală, cum de nu au avut copii? Biblia nu ne spune că fiii lui Noe ar fi venit pe lume ca urmare a promisiunii lui Dumnezeu, deci că El ar fi făcut un miracol în legătură cu nașterea lor. Această genealogie este incredibilă. Vârsta adultă la oameni vine după aproximativ 18 ani de viață, deci dacă primii patriarhi ar fi fost oameni și nu extratereștrii atunci ei s-ar fi căsătorit și ar fi avut copii mult mai devreme decât zice Biblia.

Mai mult, Adam și Eva au făcut copii imediat după ce au fost izgoniți din Grădina Eden. Nu se poate argumenta că patriarhii au trăit foarte mult și că de aceea au făcut copii târziu atâta vreme cât Adam și Eva au trăit probabil și ei foarte mult. De fapt, a trăi foarte mult și a avea copii atât de târziu nu se corelează cauzal.     

Binecuvântarea dată de Dumnezeu de a crește, de a se înmulți și de a stăpâni Pământul este în contradicție cu vârsta la care ne spune Biblia că patriarhii ar fi avut copii. Dacă specia umană trebuia să se înmulțească, de ce ar fi avut patriarhii copii atât de târziu? Nu există nici o explicație. Poate cineva va susține că până la vârsta de 500 de ani Noe ar fi avut numai fete, dar această soluție nu este conformă cu Biblia, deoarece în cazul patriarhilor este menționată și nașterea fetelor.

Și Noe a fost un fiu târziu a lui Lameh și tatăl lui și-a pus mari speranțe în acesta:

„28. Lameh a trăit o sută optzeci şi opt de ani şi atunci i s-a născut un fiu. 29. Şi i-a pus numele Noe, zicând: „Acesta ne va mângâia în lucrul nostru şi în munca mâinilor noastre, la lucrarea pământului, pe care l-a blestemat Domnul Dumnezeu!” (Facerea 5; 28-29)

Care a fost idea lui Lameh atunci când a sperat în viitorul ajutor a lui Noe? Citatul următor încearcă să găsească un răspuns la această întrebare:

„Deci, Lameh l-a numit pe fiul său Noe. Facerea 5; 29 ne pune la dispoziție idea de bază care privește procesul de gândire a lui Lameh. El menționează că pământul a fost blestemat ca o parte a judecății lui Dumnezeu. (cf. Facerea 3: 17-19) Nașterea lui Noe atunci când Lameh avea 182 de ani ar fi furnizat „confort” sau „odihnă” de la ceva din munca de subzistență din fermă. Un fiu ar fi fost capabil să se alăture în munca de fermier, dându-i lui Lameh ceva ușurare de la munca sa. Dar Noe urma să aducă mai mult decât odihnă fizică. Se pare că numele Noe este de asemenea o predicție inspirată cu privire la viața lui. Cuvântul Noe este preluat din cuvântul ebraic pentru „odihnă,” nuakh (a se vedea Samuel 14: 17). Lameh a trăit în vremuri rele, înainte de Potop (Facerea 6: 1). Tatăl lui Noe a prevăzut că, în contrast cu răul din lume, Noe va reprezenta dreptatea și va aduce odihnă și pace în mijlocul judecății lui Dumnezeu.” (ref. 134)

Se poate observa că speranțele pe care Lameh le-a pus în fiul său Noe au fost simple iluzii. Noe a fost ocupat cu construcția vasului pe care trebuiau să urce câte o pereche din toate animalele sau, în altă versiune, chiar câte șapte perechi din animalele curate, prin urmare nu a avut prea mult timp să îl ajute pe tatăl său în agricultură. Mai mult decât atât, o dată cu terminarea construcției acelei corăbii, Noe a pornit pe mare și toate rudele lui, chiar și tatăl lui, dacă mai trăia, ar fi murit înecate. Pacea și ușurarea adusă de Noe ar fi fost acea pace și ușurare care vine prin moarte, dar Lameh probabil că nu s-a referit la așa ceva. În orice caz, Noe nu a adus lumii nici o ușurare, deoarece după Potop lumea a fost la fel de rea ca și înainte.

 

 

 Orice întrebări sau comentarii în legătură cu acest articol se pot face pe adresa de email bisericaspiritualaunica@yahoo.com

 

 

 

 

 

  

 

 

 

 

 

 

 

Navigare website

 

 

Cartea este disponibilă pe Amazon!

Accesați linkul!

 

 

   

 

 

 

 

 

 

 

 

Nou!

 

____________________

 

Mobile version!

_______________________

 

Carte:

Biserica Celor Născuți din Spirit

și Bisericile instituționale

 

Cartea Biserica Celor Născuți din Spirit

 

Citeşte cartea!

Comandă cartea!

___________________

Botezul în apă şi problema imaginilor

şi statuilor în Creştinism

 

  Broșura Botezul în apă și problema statuilor în Creștinism

 

Sfinţenie şi iad

 

iBroșura Sfințenie și iad

 

 

Rolul femeilor în Creştinism

şi

problema autorităţii

 

Broșura Rolul femeilor în Creștinism

 

 

 

 

Cuprins cu titlurile mesajelor

 

Mesaje actualizate

 

Stăpânitorul acestei lumi este Satana   

 

Diavolul există și este cu mult mai puternic decât credem noi. Este dumnezeul acestei lumi, nu este un amărât de înger care fuge dintr-o parte în alta pe fața pământului. Diavolul a înconjurat lumea noastră cu un glob invizibil constituit din minciuni și ipocrizie și pentru a străpunge această mantie nevăzută avem nevoie de o chemare personală din partea Tatălui ceresc...

 

(26. 10. 2016)

read more

 

Isus (Iisus) model uman exemplar 

 

În conformitate cu textele din N.T. atunci când a trăit pe pământ Isus (Iisus) a fost o Persoană care impresiona prin caracterul Său. Un adevărat iubitor de oameni care făcea numai bine celor din jurul Său și care dorea salvarea celor păcătoși. Atunci când am luat primul contact cu învățăturile Sale mi-a plăcut personalitatea lui Isus (Iisus) care rezulta din dragostea Lui față de oameni....

 

(23. 09. 2016)

read more

 

 

Credinta personala si stiinta confesiunilor crestine   

 

Avem doar două variante pentru care credem în Dumnezeu. Prima este frica de a nu fi pedepsiți cu iadul veșnic dacă nu credem și a doua este dragostea pe care un Dumnezeu atotputernic ne-o poartă fiecăruia dintre noi în mod individual. Cele două variante sunt diametral opuse și generează două teologii foarte diferite. Prima teologie se bazează pe dogme și doctrine obligatorii care înlocuiesc Legea din V.T. cu o lege nouă tot atât de ineficientă ca și cea veche...

 

(13. 08. 2016)

read more

 

 

Credinta religioasa si continutul ei   

 

Credința nu înseamnă doar să credem că există Dumnezeu și tot atât de important este și ceea ce credem despre El. Conținutul credinței noastre determină modul în care practicăm această credință. Putem să credem că Dumnezeu există și cu toate acestea să avem o imagine deformată despre El dar tocmai această imagine determină dacă vom fi sau nu mântuiți...

 

(18. 06. 2016)

 

read more

 

 

Adevarul vă va face liberi   

 

Bisericile instituționale sunt prima treaptă pe calea către salvarea sufletelor și toți credincioșii trec în mod obișnuit prin această etapă. Cu toate acestea ele nu sunt și ultima treaptă a creșterii spirituale individuale ci sunt doar o treaptă primară. Ce învățăm în Bisericile instituționale este un fel de învățătură care echivalează cu studiul claselor primare în școală dar până la o pregătire superioară este o distanță apreciabilă...

 

(21. 04. 2016)

read more