All premium Magento themes at magentothemesworld.com!
 Despre cine poartă semnul fiarei 666

 07. 05. 2013

Gabriel Baicu

    

    

Semnul fiarei 666 nu este doar un cip, implantat la fiecare cetăţean de pe planetă, poate fi şi acesta parte dintr-o etapă; semnul fiarei 666 reprezintă în esenţă impunerea autorităţii umane în probleme spirituale şi este numele fiecărui om, care face acest lucru. Semnul fiarei 666 înseamnă „înlocuitorul lui Dumnezeu pe pământ” şi atenţie, nimeni, absolut nimeni, nu este înlocuitorul lui Dumnezeu pe pământ. Nici eu, nici tu, nici preoţii, nici ierarhii, nici pastorii, nici diaconii, nici un funcţionar bisericesc şi nici un aşa zis ‚frate,’ care ne judecă pe noi, în numele lui Dumnezeu. Orice om, care ne impune ce se credem sau ce să nu credem, care ne obligă să credem la fel ca şi el sau ca şi ea, poartă semnul fiarei 666. În aceeaşi categorie intră şi toţi cei care ne judecă, în probleme spirituale şi care ne condamnă, în locul lui Dumnezeu. Semnul fiarei nu este purtat numai de Papă, dar este purtat şi de ne număraţii aşa zişi Creştini care vânează greşelile altora şi care îi descalifică pe alţii, în numele falsei lor smerenii. Există și două manuscrise credibile, ale cărții Apocalipsa lui Ioan, în care numărul 666 apare ca fiind 616. În 2005, un fragment al papirusului cu nr 115, a fost scos la iveală. Acesta conține cea mai veche versiune a Cărții Apocalipsa lui Ioan și în care se prezintă numărul fiarei.[1] Indiferent însă dacă acest număr este 666 sau 616 ideea este aceeași, oricine își impune autoritatea sa asupra altora, în zona spiritualității, indiferent de mijloacele folosite, se află sub semnul fiarei. Acest principiu este valabil, în primul rând pentru Bisericile instituționale, adică pentru religia instituționalizată, care obișnuiește să practice acest gen de autoritate, asupra conștiințelor celor credincioși sau celor credincioase.


[1] en.wikipedia.org/wiki/616_(number)

 

 

 

 

 

 

Navigare website

Nou!

 

____________________

 

Carte:

Biserica Celor Născuți din Spirit

și Bisericile instituționale

 

Cartea Biserica Celor Născuți din Spirit

Download the book

 

Citeşte cartea!

Comandă cartea!

___________________

Botezul în apă şi problema imaginilor

şi statuilor în Creştinism

 

  Broșura Botezul în apă și problema statuilor în Creștinism

 

Sfinţenie şi iad

 

iBroșura Sfințenie și iad

 

 

Rolul femeilor în Creştinism

şi

problema autorităţii

 

Broșura Rolul femeilor în Creștinism

 

Cuprins cu titlurile mesajelor

 

Mesaje actualizate

 

Vehicule ale păcatului şi morţii ( cu extrase din traducerea Cornilescu a Bibliei)  

 

În zilele noastre instituţiile bisericeşti îndeplinesc aceeaşi funcţie, ca şi Legea în V.T. Prin regulile şi tradiţiile lor, în loc să se producă o creştere spirituală a membrilor lor, în realitate se înmulţeşte păcatul. Bisericile instituţionale, prin caracterul lor normativ, adică prin stabilirea de reguli, doctrine şi norme obligatorii creează acelaşi efect, ca şi cel descris de Pavel, în textul de mai jos: 7 Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos? Nicidecum! 

 

(07. 01. 2013

read more

 

 

Isus (Iisus) Lumina din noi   

 

Dumnezeu trimite oamenii Săi ca prin ei să răspândească lumina. Totuşi pentru aceia care vor să doarmă, lumina îi oboseşte şi vor să o stingă. Pentru aceia pe care îi deranjează lumina şi vor să doarmă, eu le urez somn uşor şi le spun să aibă grijă ca somnul lor să nu fie unul veşnic...  

 

(07. 01. 2013)

read more

 

 

Adevărata Biserică a lui Dumnezeu şi viitorul   

 

Adevărata Biserică a lui Dumnezeu este una singură şi se află într-o perfectă unitate spirituală, între membrii ei şi cu Dumnezeu. Multitudinea de Biserici instituţionale sunt o imagine falsă a lui Dumnezeu şi a Bisericii adevărate, deoarece ele sunt organizate ierarhic, după imaginea lumii. Unirea instituţiilor bisericeşti, nu duce la o unitate perfectă, aşa cum a cerut Isus (Iisus), pentru Creştini...

 

(07. 01. 2013)

read more