All premium Magento themes at magentothemesworld.com!
 Explicatii suplimentare despre contradictiile referitoare la crearea animalelor

 01. 06. 2019

Gabriel Baicu

Marea problemă a afirmației biblice că la început toate animalele au mâncat numai iarbă este aceea că ea implică inexistența unui ecosistem în care erbivorele și carnivorele sunt la fel de necesare. Negarea ecosistemului este unul dintre cele mai importante aspecte de neconcordanță între Biblie și realitate. Natura nu poate exista în afara unui ecosistem și lucrul acesta este bine dovedit. Numai erbivore sau numai carnivore ar genera un dezechilibru natural suficient de serios încât să ducă la extincția vieții așa cum o cunoaștem.

Această secțiune se adresează acelora care doresc să aprofundeze problemele legate de contradicțiile de nereconciliat ale Bibliei privitoare la creația animalelor. Am insistat asupra acestei teme, deoarece sunt convins că pentru un cercetător obiectiv, cu adevărat interesat de acest aspect, lămurirea a ceea ce ne spune Biblia despre creația animalelor va duce la o clarificare mai mare cu privire la adevărata origine a textelor biblice. Primele 11 capitole din cartea Facerea nu sunt inspirate de Dumnezeu, oricât de mult am vrea noi să fie și este bine să nu confundăm propriile noastre dorințe cu realitatea. O credință bazată pe mitologie este inferioară unei credințe bazate pe realitate. Credința religioasă are valoare numai în măsura în care poate să integreze realitatea și nu ne obligă să ne înșelăm asupra originilor universului și a umanității.

Tot atât de mult cât cred în existența lui Dumnezeu cred și că numai o viziune reală asupra lumii poate fi folositoare oamenilor. Conexiunea forțată dintre pseudo realismul primelor 11 capitole din cartea Facerea și existența lui Dumnezeu, pe care o impun nenumărate instituții bisericești, face mari deservicii credinței creștine. Existența lui Dumnezeu nu decurge din primele capitole ale Bibliei și nici nu este dovedită de ele. Credința în existența lui Dumnezeu este rezultatul experienței spirituale a fiecărui credincios și fiecărei credincioase și nu poate să fie produsul însușirii unor doctrine sau dogme obligatorii de credință. A crede în realitatea tuturor textelor Bibliei și a crede în Dumnezeu, în cadrul religiei creștine, sunt două credințe foarte diferite care nu doar că nu se presupun reciproc, dar pot chiar să se contrazică una pe cealaltă. Se poate ajunge la necesitatea de a alege între cele două credințe, care pot să devină la un moment dat incompatibile. 

Care este relevanța acestei discuții? Este important că leii mănâncă numai carne, din punctul de vedere al credibilității cărții Facerea? Este important și ne arată că Biblia greșește atunci când afirmă că Dumnezeu a creat toate animalele după felul lor și că în același timp toate animale au fost destinate să mănânce numai vegetație, după creația lor. Dacă animalele, pe care le cunoaștem astăzi, ar fi fost create așa cum le cunoaștem, fiecare după felul său, ar fi fost imposibil pentru unele dintre ele să mănânce numai plante, deci Biblia greșește. Dacă Biblia se află în eroare, ea nu poate fi inspirată de Dumnezeu, pentru că El nu face erori și în acest caz suntem în fața unei greșeli indiscutabile, esențială pentru modul în care este descrisă creația. În același timp, dacă creaționismul nu se poate susține ca o explicație de sine stătătore și are nevoie de evoluționismul darwinist pentru a face lumină asupra modului cum au apărut animalele carnivore, atunci întreaga idee a creației în șase zile își pierde orice fel de credibilitate. Este limpede că evoluționismul darwinist contrazice relatările biblice despre creație. Multă informație care ne este pusă la dispoziție de către cartea Facerea este incredibilă, irațională și falsă și falsitatea ei se poate demonstra prin fapte simple. Existența animalelor de pradă, care au fost destinate să mănânce plante după creația lor este un exemplu de informație falsă și absurdă, care se găsește în Biblie.

Nimic nu este mai îndepărtat de adevăr decât declarația biblică potrivit căreia Dumnezeu ar fi creat două tipuri de animale foarte diferite între ele, dar le-ar fi atribuit la ambele același fel de mâncare. De ce ar fi creat El în acest mod absurd? Există un răspuns care poate să explice dilema. Nu Dumnezeu, ci natura a generat animalele și felul lor de hrană. Următorul citat, destul de lung, este necesar pentru a înțelege mai bine diferențele între animalele erbivore și cele carnivore și, o dată cu aceasta, pentru a înțelege că cele două categorii de animale nu pot fi altfel decât două feluri sau specii diferite, care o dată create de Dumnezeu nu ar mai fi putut evolua din una în cealaltă, conform concepției creaționiste, bazată pe Biblie. 

„Toate animalele au dinți care le permite să mănânce anumite tipuri de mâncare. De exemplu, erbivorele, deoarece sunt mâncătoare de plante au molari plați și puternici care sunt făcuți pentru a rumega frunze și mici sau inexistenți dinți canini. Carnivorele, mâncătoarele de carne din lumea animală, au dinți canini foarte bine definiți pentru a sfâșia carnea, combinat cu un număr de molari câteodată limitat. Omnivorele, deoarece ele mănâncă și carne și plante, au o combinație de dinți frontali ascuțiți și molari pentru a strivi plantele. Erbivorele au dinți care sunt foarte specializați pentru a mânca plante. Incisivii erbivorelor sunt ascuțiți pentru a sfâșia plantele, dar ei pot să nu fie prezenți pe ambele maxilare. Carnivorele au un set de dinți care sunt foarte diferiți de cei ai erbivorelor. Lucrul acesta are sens deoarece ele au o dietă foarte diferită. Un carnivor va folosi dinții săi pentru a ucide prada înainte de a o mânca. Incisivii tăioși și caninii ascuțiți sunt perfect alcătuiți pentru a paraliza prada și a o mânca.” (ref. 83)

Dumnezeu nu ar fi creat animalele după felul lor, așa cum spune Biblia, numai ca să le permită să evolueze în alte feluri de animale, diferite de cele create de El. Dacă animalele ar fi fost create doar ca o fază tranzitorie de evoluție, creația lui Dumnezeu nu poate fi considerată încheiată în șase zile, așa cum afirmă Biblia că s-ar fi întâmplat. De asemenea Dumnezeu ar fi calificat creația animalelor ca fiind bună, dar bun în acest context înseamnă și complet sau definit. Un lucru pe jumătate făcut nu putea să fie declarat bun. A creat Dumnezeu specii de animale în tranzit sau în evoluție sau le-a creat având o structură genetică care să le deosebească de alte animale? Cu ce ne confruntăm în zilele noastre, cu animale așa cum le-a creat Dumnezeu sau așa cum au evoluat din motive naturale? Biblia ne spune că Dumnezeu a creat animalele după felul lor, adică împărțite în specii, așa cum ar trebui să fie și astăzi, poate cu mici adaptări datorate mediului, dar ea se contrazice atunci când precizează modul de a mânca al acestor animale. 

După mine această discuție reprezintă o relevanță aparte pentru dezbaterea dintre creaționism și evoluționism și ea dă dreptate categorică părții evoluționiste, deoarece Dumnezeu nu putea să creeze erbivore și carnivore și să le ceară ambelor categorii să mănânce numai iarbă. Cu alte cuvinte, dacă Dumnezeu a creat numai erbivore, dar astăzi trăiesc pe Pământ și carnivore suntem în prezența naturii care a evoluat și a permis această transformare. Evoluția speciilor contrazice creaționismul și ne duce la concluzia că nu Dumnezeu a creat animalele, ci natura, prin evoluție. Teoria evoluționistă este mult mai coerentă decât cea creaționistă și de aceea mult mai aptă să fie crezută. Lucrul acesta subminează profund viziunea comentatorilor creștini care se „agață” cu disperare de creaționism și de asemenea generează o altă teologie decât cele care sunt avansate de instituțiile bisericești care dau o interpretare literală primelor 11 capitole ale Bibliei. Singura șansă reală a supraviețuirii religiei creștine în viitorul îndepărtat este coerența și adevărul și acestea ne spun că Biblia nu este reală când afirmă că Dumnezeu a creat animalele carnivore și le-a dat să mănânce plante.

Dacă Dumnezeu a creat animalele carnivore în ziua a șasea, El a generat niște creații biologice extraordinare, capabile să ucidă într-un mod foarte eficient:

„Carnivorele pot fi recunoscute după dinții lor canini bine dezvoltați, prin prezența a trei perechi de incisivi în fiecare maxilar (cu rare excepții), și prin forma dinților lor molari. La oameni și la alte mamifere, molarii sunt plați și sunt folosiți pentru a mesteca mâncarea. La marea majoritate a carnivorelor (cu excepția urșilor și a altor animale) ultimul premolar din maxilarul de sus și primul molar din maxilarul de jos sunt ascuțiți și în formă de lamă, și trec unul peste celălalt ca și lamele unei foarfeci atunci când animalul mănâncă. Acești molari modificați sunt cunoscuți ca dinți carnasieri. Molarii mai departe în maxilar de obicei fie lipsesc fie sunt foarte reduși. Aceste trăsături sunt adaptate pentru o dietă carnivoră, pentru a sfâșia și a tăia carnea; a se nota că urșii, care sunt aproape toți omnivori, au re-evoluați dinți molari pentru strivire.” (ref. 84)

Există multe alte diferențe între erbivore și carnivore în legătură cu tractul lor digestiv, salivă, mărimea stomacului, structura stomacului, intestine și ficat. Evoluția animalelor a urmat un proces lung de adaptare la mediu și de selecție naturală, și nu s-a produs dintr-o dată, cu anumite specii de erbivore devenind carnivore după un Potop care de fapt nu s-a întâmplat niciodată.

Diferențele biologice dintre erbivore și carnivore sunt foarte importante, dar toată această informație nu a fost cunoscută de autorii cărții Facerea. În continuare putem să observăm mai multe astfel de diferențe:

„Erbivorele au tracturi digestive lungi deoarece este nevoie de mult timp pentru a absorbi substanțele nutritive din plantele pe care le mănâncă. Ele au de asemenea un cecum larg care ajută, împreună cu enzimele, să distrugă materialul vegetal și celuloza. Carnivorele au tracturi digestive mai scurte deoarece ele pot să obțină substanțe nutritive din carnea pe care o consumă, mai repede. Ele au un cecum relativ mai mic deoarece hrana lor consistă în mici cantități de plante. Saliva unui carnivor nu conține enzime digestive. Saliva erbivorelor este alcalină, conținând enzime digestive. Stomacul diferă foarte mult între erbivore și carnivore. Carnivorele au stomacul mare care reprezintă 60-70% din întregul tract digestiv, în timp ce erbivorele au stomacul mai mic deoarece ele procesează cantități de mâncare de dimensiuni mai mici.” (ref. 85)  

Foarte importante de asemenea sunt procesele care se produc în stomacul erbivorelor și carnivorelor care le diferențiază foarte mult și le fac dependente de o anumită dietă și nu de alta. Este imposibil de acceptat ca animale atât de diferite să fi mâncat același tip de hrană până la Potop.

Unul dintre aspectele cele mai importante care descalifică descrierea biblică a creației este organizarea naturii într-un ecosistem, fapt negat de cartea Facerea. Animalele nu trăiesc izolate, dar toate plantele și animalele sunt legate în lanțuri trofice. Fiecare lanț trofic se sfârșește cu un prădător, un animal fără dușmani naturali, cum ar fi un aligator, șoim, sau urs polar. (ref. 86)

Dacă Biblia ar avea dreptate și toate animalele ar fi mâncat numai iarbă, pentru o lungă perioadă de timp, atunci pe Pământ nu ar fi existat în acea perioadă nici un fel de ecosistem, dar lucrul acesta este imposibil. A existat întotdeauna pe Pământ, un ecosistem al planetei noastre și formele diferite de viață au evoluat împreună. Plantele și animalele au jucat fiecare rolul lor și au contribuit fiecare la supraviețuirea vieții pe Pământ. Multe ființe vii constituie o sursă de hrană pentru alte ființe vii, fie plante sau animale. Fiecare ființă vie are o funcție în susținerea ecosistemului. De exemplu, erbivorele mănâncă plante și după aceea răspândesc semințele acelor plante pe distanțe lungi și asigură supraviețuirea acelor plante.

Carnivorele mănâncă erbivore și în felul acesta ele găsesc substanțele nutritive de care au nevoie. Dacă erbivorele se multiplică prea mult, din cauza lipsei de dușmani, ele pot genera un dezechilibru prin distrugerea vegetației. Carnivorele limitează numărul de erbivore și asigură în felul acesta supraviețuirea vegetației.

Fără carnivore, deoarece resursele vegetale sunt limitate, unele animale erbivore ar fi murit de foame, atunci când s-ar fi înmulțit prea mult. Ce lume ar fi creat Dumnezeu dacă ea era concepută ca anumite animale să moară de foame? O astfel de lume era departe de a fi fost bună, așa cum spune Biblia că ar fi declarat Dumnezeu despre lumea pe care a creat-o.

De exemplu, dacă cineva încearcă să își imagineze dinozaurii erbivori și cantitatea uriașă de plante mâncată de ei și de asemenea multiplicarea lor fără limite, aceea persoană poată să înțeleagă de ce a fost necesară o limită a multiplicării lor. Carnivorele au ținut numărul erbivorelor sub control și existența lor a permis supraviețuirea plantelor și în felul acesta a fost posibilă continuarea vieții pe Pământ. Principiul hrănirii tuturor animalelor cu plante de la începutul creației și până la Potop este un nonsens și dacă cineva încearcă să extindă această imagine la pești, la alte animale ale mării și la păsări, aceea persoană poate să înțeleagă clar că este vorba de o absurditate. Acesta este un motiv serios pentru care povestirile biblice despre creație nu pot să fie acceptate. Aceste povestiri prezintă o lume bazată exclusiv pe consumul de plante, fără lanțuri trofice, dar un astfel de mediu ar fi fost dezechilibrat și s-ar fi distrus singur. Natura lucrează diferit față de modul în care o prezintă Biblia.

„Charles Elton, un ecologist de la Oxford, a fost primul care a conceptualizat rețelele de hrană la începutul anului 1920, speculând că îndepărtarea lupilor ar duce la apariția unor mulțimi de căprioare. Aceste opinii au dat naștere în anii deceniului 1960 - 1970 la ipoteza numită „lumea verde” care susținea că plantele au supraviețuit deoarece prădătorii au avut un control asupra erbivorelor. Schimbări profunde ale lanțurilor de hrănire cauzate de adăugarea sau excluderea unor specii de vârf se numesc în zilele noastre „cascade trofice”. Într-un experiment clasic din 1966, biologul Robert Pain a eliminat steaua de mare purpurie, Pisaster ochraceus - un mâncător vorace de midii – dintr-o zonă de coastă din statul Washington. O dată ce au dispărut prădătorii lor, midiile s-au înmulțit ca și porumbul în Kansas, acoperind algele, moluște și melci înlocuind biodiversitatea cu monocultura.” (ref. 87)        

În ultima perioadă de timp, din ce mai multe informații se acumulează și arată cât sunt de importanți prădătorii pentru echilibrul unui ecosistem. But Schmitz, care a crescut la nord de Toronto, unde vânatul lupilor era un mod de viață, semnalează acest fenomen:

„Piesă cu piesă, a luat 20 de ani pentru a acumula dovezile și publicarea lor s-a făcut în jurnale științifice și arată că lumea naturală este profund influențată de prădători. Trebuie să fim atenți la sănătatea și bunăstarea lor dacă vrem să avem un ecosistem sănătos. Eliminându-i deoarece dorim să avem mai multă pradă sau pentru că nu credem că sunt importanți este foarte greșit.” (ref. 88)

Un ecosistem fără prădători este o absurditate pe care o susține Biblia atunci când afirmă că toate animalele au fost destinate să mănânce numai vegetație după creația lor și până la Potop. Acest lucru ne arată că scriitorii cărții Facerea nu au înțeles cum lucrează natura deci scrierile lor nu au fost inspirate de Dumnezeu, deoarece El știe exact care sunt legile naturii, dacă El a creat-o. Nivelul de cunoștințe conținut de textele privitoare la creație, din Biblie, este unul foarte scăzut, exact opusul modului în care îl privim pe Dumnezeu, pe care îl considerăm a fi Atotștiutor. Există deci o contradicție evidentă între sursa textelor și textele respective, dacă l-am considera pe Dumnezeu autorul lor, și această neconcordanță nu poate să fie rezolvată decât dacă admitem că textele nu sunt inspirate de El.

Ce ar fi putut înlocui existența ecosistemului până la Potop? Oare Dumnezeu ar fi ucis sistematic o parte din animale pentru a reduce numărul lor? Știm bine că natura nu funcționează așa. Natura se autoreglează nu este condusă în fiecare moment din afara ei. Dacă Dumnezeu a creat natura, atunci El a organizat-o în așa fel încât aceasta să poate să existe prin forțe proprii nu să fie „reparată” tot timpul. De asemenea, germenii nocivi nu sunt un factor folositor de echilibrare a numărului de animale, deoarece prezența lor excesivă poate produce epidemii catastrofale care ar putea duce la dispariția unor întregi specii de animale sau chiar a majorității speciilor existente pe planeta noastră. Nimic nu putea să înlocuiască ecosistemul planetar până la Potop, dacă acesta ar fi existat cu adevărat. În lipsa ecosistemului, nu ar fi fost posibilă viața pe Pământ, așa cum o cunoaștem. 

Fără prădători natura nu poate să existe din lipsă de vegetație. O imagine a lumii în care omenirea și animalele ar fi mâncat numai plante și în care ecosistemul ar fi fost absent este imaginea unei lumi idealizate care nu are nimic în comun cu realitatea. Nevoia existenței unui ecosistem ne arată cu claritate că Dumnezeu nu a creat lumea așa cum ne arată Biblia și că modul în care teoria evoluționistă explică dezvoltarea vieții pe Pământ este mult mai credibil.  Viața a urmat toate căile posibile în procesul evoluției și în felul acesta a apărut un ecosistem al Pământului. Prădătorii sunt cheia pentru supraviețuirea ecosistemului: 

„Prădarea constantă a consumatorilor de vârf oprește ca o populație să crească mai mult decât poate susține sistemul. Eliminarea unui prădător de vârf poate adesea să altereze balanța sensibilă a unui întreg sistem. Aici este un exemplu de cea ce se poate întâmpla: Când o zonă este inundată permanent și creează o serie de insule, nu toate insulele au suficiente resurse pentru a susține prădătorii de vârf. Consumatorii cei mai mari rămân să apuce substanțele nutritive și experimentează o înmulțire explozivă. Această explozie este resimțită în întreg sistemul și dacă speciile care o experimentează sunt în competiție cu altele ele conduc în mod potențial speciile mai slabe către dispariție și se ajunge la reducerea biodiversității.” (ref. 89)  

Oceanele sunt populate cu mulți prădători care nu mănâncă vegetație, contrar a ceea ce susține cartea Facerea. A creat Dumnezeu rechini erbivori care au devenit carnivori după căderea omenirii în păcat? Nu există un acord între comentatorii biblici asupra momentului când anumite animale ar fi devenit carnivore. Anumiți creaționiști consideră că animalele au devenit carnivore după căderea oamenilor în păcat, dar alții, luând în considerare natura hranei consumate de animale înainte de Potop, sunt nevoiți să accepte că prădătorii au apărut numai după ce consumul cărnii a fost permis. 

Cum a creat Dumnezeu speciile animale? Este posibil ca anumite specii de animale să își schimbe caracteristicile și să devină alte specii? În acest caz, este creația lui Dumnezeu modificată de natură? Poate natura să creeze specii noi prin schimbarea speciilor de animale create de Dumnezeu? A creat Dumnezeu felurile de animale pentru a evolua, sau pentru a rămâne la fel? În conformitate cu Biblia, Dumnezeu ar fi creat toate felurile de animale în săptămâna creației și după această perioadă creația s-ar fi terminat. Dacă creația a fost terminată în șase zile, pe ce bază susțin anumiți comentatori biblici că animalele carnivore ar fi apărut după această perioadă? Nu există o astfel de bază. Iată ce ne spune textul biblic:

„1. Aşa s-au făcut cerul şi pământul şi toată oştirea lor. 2. Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea Sa, pe care a făcut-o; iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut. 3. Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut şi le-a pus în rânduială.” (Facerea 2; 1-3)

Narațiunile din cartea Facerea, care privesc creația animalelor, contrazic orice observație directă pe care oricine o poate face asupra naturii. S-a transformat un leu erbivor într-unul carnivor prin evoluția naturii? Dacă așa s-ar fi întâmplat atunci a apărut o nouă specie de animale, dar toate speciile au fost create în perioada celor șase zile, înainte de căderea oamenilor în păcat. Un leu erbivor ar fi o specie foarte diferită față de leul carnivor pe care îl cunoaștem în zilele noastre. De fapt, un leu erbivor nici nu ar fi un leu de loc, ci un alt fel sau o altă specie de animal. Fața unui leu erbivor ar fi foarte diferită de a celui carnivor datorită dezvoltării diferite a dentiției și de asemenea forma generală a corpului său ar fi de nerecunoscut în comparație cu a leului pe care îl cunoaștem. Speciile sau felurile de animale erbivore sunt diferite față de felurile sau speciile de animale carnivore.    

Anumiți comentatori creștini cred că putem să acceptăm modificări în structura speciilor sau a felurilor, dar nu putem fi de acord cu trecerea naturală de la o specie la alta prin evoluție. Aceiași comentatori consideră că așa numită fixitate a speciilor, pe care Darwin ar fi recunoscut-o în Biblie, nu este de fapt conținută de textele ei. Această fixitate a speciilor nu ar fi fost o învățătură răspândită în Biserici înainte de secolul al 18-lea. Sylvia Baker, citată de Don Steward scrie:

„Ideea că speciile nu se pot schimba nu a fost cu certitudine un articol de credință în Biserică înainte de secolul al 18-lea. Atunci s-a considerat că este în acord cu Biblia să crezi că ele se pot schimba, dar nu în direcția unei mai mari complexități. Numai după secolul al 18-lea s-a răspândit ideea că speciile nu se pot schimba, că ele sunt fixe sau imutabile. Omul responsabil pentru a promova această idee a fost Linnaeus, care este faimos ca fiind primul om care a introdus biologia sistematică. El a menținut că speciile, așa cum le-a definit reprezintă felurile din Biblie și de aceea nu pot fi schimbate. Acest punct de vedere a devenit acceptat în mod general, s-a insistat asupra lui și a fost dus până la limite absurde. (Slyvia Baker, Bone of Contention, Revised edition, Sunnybank, Queensland, Australia, Evangelical Press: 1976, p. 7)” (ref. 90)  

Este o mare diferență între schimbarea speciilor din una în cealaltă și între modificarea varietăților în cadrul aceleași specii. Prima presupune și trecerea de la o specie mai puțin complexă la alta mai complexă, dar a doua se referă la modificări în cadrul aceluiași grad de complexitate. John Klotz recunoaște că există varietăți în cadrul speciilor, dar consideră că o roșie nu se poate transforma prin evoluție într-un pepene. Nu contează câte varietăți de roșii există, ele rămân tot roșii și nu altceva. În orice caz, un leu erbivor și un leu carnivor nu vor fi două varietăți ale aceleași specii, ci vor fi două specii foarte diferite date fiind caracteristicile lor biologice. Idea este că un leu erbivor nu este un leu, ci un animal despre care nu știm nimic. John Klotz, citat de Don Steward, constată următoarele:

„Trebuie să recunoaștem că limbajul Bibliei este cel al sensului comun, limbajul de fiecare zi al ziarelor noastre. Acest limbaj nu se schimbă; limbajul tehnic se schimbă … Putem să avem varietăți noi de roșii, dar ele sunt totuși aceeași specie. Pot fi schimbări în interiorul speciilor, totuși roșiile nu s-au dezvoltat în pepeni. De asemenea pot fi schimbări în specia câinelui, dar ei nu s-au dezvoltat în lei sau urși. (John Klotz, Studies in Creation, St. Louis: Concordia Publishing House, 1985, p. 76)” (ref. 91)

 Modificarea cerută pentru a transforma un animal erbivor într-un animal carnivor nu poate fi considerată a fi o modificare în cadrul aceleași specii, atâta vreme cât există specii de erbivore și specii de carnivore, dar nu există varietăți erbivore și carnivore în cadrul aceleași specii și nici nu poate să existe. Totul este diferit la erbivore față de carnivore, de la structura morfologică a animalelor până la comportamentul lor. Nu există câini erbivori și câini carnivori, ci doar cei din urmă. Erbivorele și carnivorele, fiind feluri sau specii diferite, creaționiștii refuză să accepte că ele se pot transforma din una în alta. Don Steward concluzionează că anumite modificări în limitele unei specii sunt acceptabile, pe baza standardelor biblice, dar nu și evoluția speciilor de la una la alta:  

„Deci, ce a descoperit Darwin nu este contradictoriu cu ceea ce Biblia are de spus despre specii. Biblia ne învață „fixitatea speciilor” în aceea că fiecare fel biblic se poate reproduce numai în interiorul unor limite fixe. Schimbările în limitele unei specii, deci, sunt în concordanță cu învățăturile biblice. Astăzi, atunci când limitele dintre specii sunt trecute, urmașul este totdeauna steril. De exemplu, un măgar și un cal produc un urmaș steril. Un leu care se înmulțește cu un tigru produc un animal steril. Charles Darwin a văzut această problemă și a scris în Originea Speciilor.” (ref. 92)

Don Steward face o interesantă referire la teoria evoluției așa cum este ea apreciată din punctul de vedere al unui creaționist:

„Biblia permite schimbări și varietăți la plante și animale. Schimbarea este dovada micro-evoluției sau selecției. Ceea ce neagă creaționiștii este existența oricărei evidențe pentru macro-evoluție. Ei resping procedeul prin care se folosesc dovezile pentru micro-evoluție pentru a confirma teoria macro-evoluției. Din nefericire, mulți oameni cred că dovada pentru micro-evoluție dovedește macro-evoluția. Acesta nu este deloc cazul. Mai mult, Biblia limitează cantitatea de schimbare care se poate întâmpla. Pisicile nu se pot înmulți cu câini, porcii cu maimuțe, etc. Această limitare este exact ceea ce găsim în lumea noastră. În consecință, Biblia cu certitudine nu este neștiințifică când spune că felurile de plante și animale sunt limitate în gradul în care se pot schimba.” (ref. 93)

Dacă Don Steward are dreptate, atunci înseamnă că Biblia greșește, deoarece ne impune să credem că animale erbivore s-au transformat în animale carnivore după Potop. Această transformare, însă, în conformitate cu ceea ce cred creaționiștii, cum ar fi Don Steward, este imposibilă, deoarece presupune trecerea de la o specie la alta și lucrul acesta este interzis de Biblie. Transformarea unui animal erbivor în unul carnivor este o dovadă de macro-evoluție, dar macro-evoluția respinge modul în care Biblia descrie creația. Dacă animalele carnivore s-ar fi format prin evoluția unor animale erbivore aceasta înseamnă că nu Dumnezeu a creat toate animalele după felul lor, așa cum spune cartea Facerea, ci natura a creat cel puțin o parte din animale. În acest caz, oamenii au apărut pe Pământ așa cum ne spune teoria evoluției și nu cum relatează Biblia.

Mulți apologeți ai Bibliei își fundamentează concluziile lor dogmatice pe interpretarea literală a narațiunilor creației pe care aceasta le conține. John Calvin, reputatul reformator, comenta în legătură cu Facerea 1; 24 următoarele:

„Spun, mai mult, că este suficient că Moise declară că animalele au fost create „după felul lor:” pentru că această formulă duce cu ea ceva stabil. Poate chiar prin urmare să fie dedus că și descendenții animalelor sunt incluși. Căci cu ce scop există specii distincte dacă nu cu acela ca indivizii, prin numeroaselor lor feluri, să poate să se multiplice.” (ref. 94)

Vasile, un renumit teolog și părinte al Bisericii instituționalizate, s-a referit la speciile de animale ca fiind felurile despre care vorbește Biblia. La sfârșitul anului 1600 d.Hr. Matthew Henry folosește speciile ca fiind felurile de animale din Biblie. El a afirmat că nu există specii noi create după ce s-a terminat săptămâna creației. Idea este că speciile au fost de la început gândite ca fiind echivalentul felurilor de animale din Biblie. (ref. 95)

În zilele noastre, discuțiile sunt despre definiția a ceea ce înseamnă „felul” animalelor. Felul animalelor înseamnă o anumită identitate care face ca animalele să fie așa cum sunt. Există multe varietăți de câini, dar toate sunt câini nu alte animale. În același timp, teoria evoluționistă ne arată că toate speciile de animale s-au dezvoltat dintr-un strămoș comun.

Ori a creat Dumnezeu toate animalele, erbivore și carnivore în săptămâna creației, prin urmare nu se puteau hrăni toate cu vegetație, deoarece carnivorele nu se hrănesc în acest mod, ori unele specii de animale erbivore au evoluat și au devenit carnivore, deci se poate trece de la o specie la alta prin evoluție. În ambele cazuri Biblia greșește. În primul caz, deoarece afirmă că animalele carnivore se puteau hrăni cu vegetație și în alt doilea caz, atunci când creează impresia că nu se poate trece de la o specie la altă specie de animale, prin evoluție. Prin urmare, povestirile creației din Biblie sunt un ghid greșit pentru cunoașterea naturii și trebuie înlocuite cu teoria evoluției, care explică mult mai bine modul în care se desfășoară viața pe Pământ.

Observațiile privitoare la animale influențează în mod determinant teologia cu privire la existența morții pe Pământ. Dacă luăm în considerare că Dumnezeu ar fi creat toate virusurile și bacteriile în timpul săptămânii creației și înaintea creației oamenilor putem înțelege că și sursa atâtor boli este tot creația Lui. Un paradis pământesc în care ar fi trăit Adam și Eva este o absurditate în prezența atâtor viruși și bacterii dăunătoare.

Ar fi greșit să ne fixăm pe o explicație teologică care este invalidată de analiza coerenței textelor biblice și de cercetările științifice și este mai bine să ne modificăm concepțiile noastre teologice, privitoare la modul în care a apărut lumea, acceptând toate consecințele raționale pe care descoperirile științifice le aduc.

Pământul ar fi fost un paradis dacă după creația lor toate animalele, inclusiv păsările, ar fi mâncat numai vegetație și nu s-ar fi mâncat unele pe altele. Deoarece așa ceva nu s-a produs niciodată, înseamnă că nu a fost niciodată un paradis pe pământ. Povestirea cu paradisul pământesc este doar un mit. Pe lângă animalele carnivore terestre și marine, au existat și multe păsări pe pământ, care erau de asemenea carnivore:

„Există aproximativ 10000 de specii de păsări care au o hrănire diversificată, ce la cele care sunt carnivore la cele care mănâncă numai plante. Carnivorele mănâncă numai carne, de obicei animale mici și alte păsări mici. Speciile de păsări care sunt carnivore includ bufnițe, vulturi, ulii și șoimi. Omnivorele mănâncă carne și plante, dar carnea o ia mai degrabă de la insecte și viermi. Speciile de păsări omnivore includ găini, prigori și struți. Erbivorele mănâncă numai plante, dar pentru păsări aceasta înseamnă de obicei fructe, fructe de pădure, nuci și semințe. Păsările erbivore includ, de exemplu, papagali. Specii diferite de păsări au ciocuri de forme diferite deoarece fiecare specie a dezvoltat un cioc care să se potrivească cu dieta și cu stilul respectiv de viață. Ciocul funcționează asemănător cu uneltele folosite de oameni și ajută păsările să aibă acces la mâncare. În timp ce unele păsări au ciocuri potrivite pentru o varietate de hrană, cele mai multe posedă ciocuri care arată un anumit nivel de specializare. De exemplu, multe păsări au dezvoltat ciocuri scurte, puternice pentru a sparge nucile și semințele.” (ref. 96)    

Mâncatul cărnii este o caracteristică alimentară foarte răspândită și se regăsește la plante, animale marine, păsări și animale terestre. Afirmația biblică, conform căreia a existat un timp în care animalele ar fi mâncat numai plante, este greșită și de aceea duce teologia care se bazează pe textele biblice la o concluzie falsă. Nu a existat niciodată un rai pe pământ, dacă acel spațiu a fost populat cu animale carnivore. Adam locuia în Grădina Eden și animalele au fost aduse la el ca să le numească. Printre ele ar fi fost și animale carnivore care, pentru a se hrăni, ar fi ucis alte animale și ar fi transformat așa zisul paradis terestru într-un câmp de luptă pentru supraviețuire.

Sunt multe contradicții în povestirile biblice ale creației. Modul de creație al păsărilor este prezentat într-un mod contradictoriu în cartea Facerea:

„20. Apoi a zis Dumnezeu: „Să mişune apele de vietăţi, fiinţe cu viaţă în ele şi păsări să zboare pe pământ, pe întinsul tăriei cerului!” Şi a fost aşa. 21. A făcut Dumnezeu animalele cele mari din ape şi toate fiinţele vii, care mişună în ape, unde ele se prăsesc după felul lor, şi toate păsările înaripate după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.” (Facerea 1; 20-21)

„19. Şi Domnul Dumnezeu, Care făcuse din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului, le-a adus la Adam, ca să vadă cum le va numi; aşa ca toate fiinţele vii să se numească precum le va numi Adam. (Facerea 2; 19)

Când comparăm aceste două texte, putem să vedem că în primul text păsările au fost făcute din ape, dar în al doilea text Dumnezeu ar fi făcut toate păsările cerului din pământ. Modul în care ni se povestește că au fost create animalele este diferit în cartea Facerea capitolul 1 față de capitolul 2. Aceasta este o contradicție evidentă pe care nimeni nu o poate nega și cu siguranță că dacă textele respective ar fi fost inspirate de Dumnezeu, o astfel de greșeală nu s-ar fi putut produce. Dacă cineva afirmă că de vină este scriitorul uman care ar fi interpretat greșit ceea ce i-ar fi spus Dumnezeu, atunci se pune întrebarea câte astfel de texte eronate conține Biblia. O altă întrebare ar fi aceea de ști cât de mult ne putem baza pe o carte, Biblia, care este plină de erori umane și care ne spune altceva decât ar fi intenționat Dumnezeu să ne spună. În Biblie se află două povestiri diferite și contradictorii ale creației. Este imposibil ca amândouă să fi fost inspirate de Dumnezeu. Cel mai probabil este că nici una dintre ele nu a fost inspirată de El.

Au fost animalele create să fie nemuritoare în momentul creației lor? Este o ipoteză foarte improbabilă. Toate plantele și animalele au fost create, în concordanță cu cartea Facerea, cu capacitatea de a se multiplica. Dacă moartea nu le-ar fi oprit aceste animale s-ar fi înmulțit enorm de mult și ar fi sufocat pământul cu numărul lor extrem de mare. Moartea a fost întotdeauna un element care a echilibrat excesul de multiplicare și de fapt moartea este un fenomen biologic folositor pentru evoluție. Fără existența morții evoluția nu este posibilă, deoarece adaptările noi, care sunt mai bune, nu pot să ia locul celor vechi. Niciodată Dumnezeu nu ar fi creat ființe nemuritoare cerându-le să se înmulțească într-un spațiu limitat, cum este pământul, și astfel să ajungă să fie depășite de numărul lor mult prea mare. Este vorba de o nouă contradicție a Bibliei. Ori a creat Dumnezeu ființele muritoare și deci așa zisul păcat a lui Adam și al Evei nu ar fi putut avea nici o influență asupra schimbării naturii lor, ori le-a creat nemuritoare și atunci intrarea morții în lume a fost o necesitate absolută. În cel de-al doilea caz, fără păcatul lui Adam și al Evei lumea nu ar fi putut oricum supraviețui datorită suprapopulării cu plante, animale și oameni. De ce ar fi fost pedepsiți Adam și Eva cu interzicerea vieții veșnice și o dată cu ei ar fi fost pedepsite și toate animalele de pe Pământ, dacă moartea a fost o necesitate și nu o pedeapsă, pe o planetă care nu permite înmulțirea nelimitată a ființelor vii? Adam și Eva nu au fost pedepsiți cu adevărat de Dumnezeu, deoarece ei niciodată nu au existat în realitate.  

Plantele nu puteau în nici un caz să fie nemuritoare, dacă ele trebuiau să fie folosite ca hrană de către animale și oameni. Moartea ar fi intrat în lume în momentul în care ar fi murit prima plantă și lucrul acesta nu are nimic a face cu presupusul păcat al lui Adam și al Evei.

Următorul citat se referă la mortalitatea animalelor:

„Nu se știe dacă imortalitatea dinaintea căderii în păcat a afectat numai pe oameni sau toate organismele de pe pământ. Unii aduc ca un argument pentru imortalitatea animalelor afirmația biblică că acestea nu au fost acceptate ca hrană imediat după creație. De asemenea, Dumnezeu a descris lumea creată ca fiind „foarte bună”, care pentru mulți este în contradicție cu suferința pe care o aduce moartea. Pe de altă parte, posibilitatea unor animale nemuritoare este imediat respinsă de alții deoarece moartea accidentală se întâmplă în mod obișnuit pentru multe organisme mici în zilele noastre. De exemplu insectele sunt ucise în mod frecvent sub picioare, sau sunt înghițite în mod accidental. În același timp, în urma unei examinări se poate constata că o astfel de distincție între oameni și alte creaturi nu se susține. Moartea accidentală se poate întâmpla oamenilor la fel ca aproape oricărui alt organism. Nu există un scenariu general care ar causa moartea unui alt organism și care nu s-ar putea întâmpla de asemenea și oamenilor. Orice incident natural care poate omorî un gândac ar putea omorî și un om. Oamenii sunt unele dintre cele mai fragile organisme de pe pământ din punct de vedere al mediului dar scheletul pe care îl posedă o insectă medie poate să suporte de câteva sute de ori greutatea sa și urmele fosile sunt plin cu animale care ar fi putut din întâmplare să strivească un om așa cum facem noi cu gândacii în zilele noastre.” (ref. 97)  

În ceea ce privește creația animalelor, acestea nu puteau să fie nemuritoare și din alt motiv, pe care îl prezintă citatul următor:

„În ciuda faptului de a fi prolific, cu peste două mii cinci sute de specii răspândite pe suprafața pământului, fluturele de mai depinde de cantitate, mai degrabă decât de calitatea vieții pentru a supraviețui pe pământ. Aceste insecte acvatice au cea mai scurtă durată de viață cunoscută, cu așteptarea de viață de la o jumătate de oră la o zi, depinzând de soiul lor. De fapt, singurul scop în viață este de a cloci și a se reproduce.” (ref. 98)

Trăind numai câteva ore, anumite insecte ar fi murit în mod natural înainte de creația primilor oameni și de căderea lor în păcat. În acest fel moartea ar fi intrat în creație înainte de neascultarea lui Adam și Eva, dacă aceasta ar fi fost reală. Nu este adevărat că neascultarea primilor oameni ar fi adus moartea pe pământ, aceasta este o doctrină falsă pe care o promovează instituțiile bisericești și care trebuie respinsă, deoarece este o formă de degradare a valorii umane în sensul atribuirii unei vini imaginare umanității. 

Un alt exemplu de moarte accidentală, care ar fi fost inevitabilă încă de la începutul creației este acela care interesează marile animale marine. De exemplu, balenele albastre când deschid gura înghit aproximativ 220 tone de apă într-o singură înghițitură. Conform Bibliei ele au fost create înaintea oamenilor și ar fi fost imposibil ca ele să nu omoare accidental nenumărate vietăți înainte ca Adam și Eva să fi păcătuit prin neascultare față de Dumnezeu. 

„Balenele albastre sunt cele mai mari animale care sunt cunoscute că ar fi trăit pe pământ. Aceste magnifice animale marine stăpânesc oceanele având până la 100 feet (30 metrii) lungime și peste 200 tone (181 tone metrice). Limba lor poate să cântărească la fel de mult ca un elefant. Inima lor la fel de mult cât un automobil. Balenele albastre ajung la aceste dimensiuni printr-o dietă compusă aproape exclusiv din animale mici numite krill. În anumite perioade ale anului, o singură balenă adultă consumă aproximativ 4 tone (3,6 tone metrice) de krill pe zi.” (ref. 99)

Poate cineva să își imagineze balenele albastre mâncând numai vegetație, așa cum presupune Biblia că ar fi spus Dumnezeu că trebuie să mănânce. De fapt, textele biblice nici măcar nu se referă la hrana animalelor marine, ci doar la aceea a animalelor terestre și a păsărilor. Iată textul biblic:

”30. Iar tuturor fiarelor pământului şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor ce se mişcă pe pământ, care au în ele suflare de viață, le dau toată iarba verde spre hrană. Şi a fost aşa.”

Oare de ce s-ar fi referit Dumnezeu numai la animalele terestre și la păsările cerului, dar nu și la animalele marine? Atât de grijuliu cu ceea ce urma să mănânce celelalte animale, oare nu s-ar fi îngrijit Dumnezeu și de animalele marine? Problema este că nu a inspirat Dumnezeu aceste texte,  ci au fost scrise de oameni cu un nivel de cunoștințe foarte scăzut care fie că au considerat că animalele marine nu sunt animale fie au uitat pur și simplu să le menționeze în povestirile biblice ale creației. Și ce dacă, ar putea cineva să întrebe? Acestea par la prima vedere doar amănunte. Acestea nu sunt amănunte lipsite de importanță. Analizând aceste amănunte cu atenție putem să observăm cât de absurde sunt povestirile biblice despre creație.

Un alt exemplu de moarte accidentală îl reprezintă cazul dinozaurilor ale căror dimensiuni puteau genera condiții care să favorizeze moartea accidentală a altor vietăți mai mici:

„Spinosaurus a fost cel mai mare dintre toți dinozaurii carnivori, mai mare decât Tyrannosaurus și Giganotosaurus. A trăit într-o perioadă a Cretaceului aproximativ cu 112 milioane la 97 milioane ani în urmă, prin mlaștinile din Nordul Africii … Spinosaurus mânca mai ales pește și acest lucru a fost dedus nu numai după craniul său dar și în urma unor studii chimice.” (ref. 100)

Mărimea gigantică a Spinozaurusului ne dă motive să ne imaginăm că el ar fi putut ucide mici insecte sau mici animale în mod accidental doar prin deplasarea sa de la un loc la altul. Același lucru este valabil și pentru alte animale mari. Spinosaurus putea să producă astfel de accidente mortale înainte de presupusa cădere în păcat a lui Adam și Eva. Existența morții în creație, înainte de presupusa cădere a oamenilor în păcat, schimbă toate datele teologiei creștine.

Dacă oamenii nu au fost nemuritori înainte de presupusa cădere în păcat și dacă aveau nevoie de pomul vieții pentru a dobândi nemurirea atunci înseamnă că și animalele erau muritoare. Este absurdă ideea că oamenii au fost muritori, dar animalele au fost nemuritoare. 

Apostolul Pavel a introdus o doctrină care nu se potrivește cu datele realității și acest lucru are consecințe teologice foarte importante. Oare nu a știut apostolul Pavel cum s-au petrecut lucrurile în realitate? Și-a construit el doctrina pe mitologie și nu pe fapte istorice? Se pare că Pavel nu a cunoscut realitatea de fapt a modului cum a fost creată lumea și că învățătura lui despre cum a intrat moartea în lume se bazează pe mituri. Iată textul biblic care se referă la acest aspect:

„12. De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el. 13. Căci, până la lege, păcatul era în lume, dar păcatul nu se socoteşte când nu este lege.” (Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel 5; 12-13)

Apostolul Pavel a greșit, deoarece în realitate creația lui Dumnezeu a presupus în mod necesar moartea, care este un fenomen natural. Moartea nu este o pedeapsă a lui Dumnezeu, este finalul oricărei ființe muritoare și nu avem nici un motiv să credem că de la începutul existenței lor pe pământ oamenii au fost altfel decât muritori. Păcatul, la fel ca și moartea, face parte din construcția realității în mod natural. Oamenii nu sunt niște ființe decăzute din punct de vedere moral, în urma păcatelor lui Adam și Eva. Aceasta este o invenție a religiei și a devenit o doctrină care nu are nici o bază reală. Cu o astfel de doctrină lumea nu are cum să devină mai bună, deoarece ea prezintă o imagine deformată asupra omenirii.

Păcatele lui Adam și Eva nu s-au întâmplat niciodată și moartea a fost introdusă în creație de Dumnezeu, dacă acceptăm că El este Autorul creației. Nu există nici un motiv pentru care să ne fie rușine că suntem ființe umane muritoare, nu purtăm asupra noastră răspunderea presupuselor fapte ale primilor oameni, deoarece astfel de fapte nu s-au întâmplat niciodată. 

Trebuie să observăm că în realitate omenirea nu a apărut pe Pământ așa cum spune Biblia. Primii umanoizi au acționat în conformitate cu natura lor, fiind violenți și ucigând prăzile, atitudine care le-a asigurat supraviețuirea. 

Păcatul nu a intrat în lume printr-un singur om și moartea nu a intrat în lume prin păcat, așa cum ne spune apostolul Pavel, atunci când construiește o doctrină strălucitoare, dar lipsită de conținut real. Moartea a intrat în lume o dată cu viața. Oamenii au păcătuit în mod natural încă de la apariția lor pe pământ iar problema păcatului nici nu s-a pus decât o dată cu apariția unor religii.

Multe doctrine creștine pleacă de la premise greșite și de aceea concluziile lor nu pot să fie altfel decât eronate. Dacă premisele ar fi corecte și dacă raționamentele care ar duce la anumite concluzii ar fi ele corecte și concluziile ar fi acceptabile. Pentru că raționamentul apostolului Pavel pare a fi corect credincioșii tind să accepte concluziile fără să pună în discuție premisele și astfel s-a construit o doctrină falsă.

Nimeni nu poate să dovedească că imortalitatea este imposibilă deci ea poate să fie reală. Dumnezeu poate să ne ofere imortalitatea dacă îndeplinim cerințele Lui, dar acest lucru nu are nici o legătură cu existența celor două personaje, Adam și Eva. Din nefericire, lucrurile sunt atât de amestecate încât cine nu crede în povestea lui Adam și Eva tinde să nu creadă nici în imortalitate și chiar nici în Dumnezeu, dar lucrurile trebuie separate și credința în El nu presupune ca obligatorie credința că miturile sau absurditățile sunt adevărate.

Pentru viitor, Biblia descrie o imagine idealizată a relațiilor dintre animale și aceasta este un fel de revenire la imaginea paradisiacă de la început.

„6. Atunci lupul va locui laolaltă cu mielul şi leopardul se va culca lângă căprioară; şi viţelul şi puiul de leu vor mânca împreună şi un copil îi va paşte. 7. Juninca se va duce la păscut împreună cu ursoaica şi puii lor vor sălăşlui la un loc, iar leul ca şi boul va mânca paie; 8. Pruncul de ţâţă se va juca lângă culcuşul viperei şi în vizuina şarpelui otrăvitor copilul abia înţărcat îşi va întinde mâna. 9. Nu va fi nici o nenorocire şi nici un prăpăd în tot muntele Meu cel sfânt! Că tot pământul este plin de cunoştinţa şi de temerea de Dumnezeu, precum marea este umplută de ape!” (Isaia 11; 6-9)

Apare aceeași problemă. Leii nu pot să mănânce paie, deoarece nu dispun de constituția biologică necesară pentru a se hrăni cu cereale. Dacă mănâncă paie, leul nu mai este leu, ci este un alt animal. Textul din Isaia nu poate fi acceptat ca o imagine realistă a unei situații din viitor, ci doar ca o metaforă care contrazice modul în care este constituită natura. Această descriere a unui paradis pământesc este o idealizare a naturii, nici mai mult și nici mai puțin, și același tip de idealizare a fost folosit de asemenea în cartea Facerea, unde ni se spune că toate animalele ar fi mâncat, imediat după creația lor, iarba câmpului. Dacă ne dăm seama că lumea nu a fost niciodată un paradis, așa cum o descrie Biblia, atunci înseamnă că nici nu avem motive să credem că va deveni în viitor un fel de paradis, așa cum ne spun anumite texte biblice.

Pentru a fi un leu, un animal trebuie să fie carnivor și chiar dacă este crescut de oameni într-o grădină zoologică, sau într-o rezervație naturală, leul va mânca ce mănâncă orice leu în sălbăticie și nu va mânca paie. Un leu erbivor nu mai este un leu, deci „leul este erbivor” este o propoziție care conține o contradicție.

Un alt comportament animal, care contrazice ideea că pământul ar fi fost creat inițial ca un paradis pământesc, este canibalismul sexual. Acest canibalism sexual al anumitor animale nu are nimic a face cu Grădina Edenului sau ca așa zisa neascultare a primilor oameni. Aceasta este o dezvoltare a naturii, dar în contextul biblic se induce idea că Dumnezeu a creat natura, deci El ar fi creat și comportamentul de canibalism sexual la anumite vietăți.

„Canibalismul sexual a devenit un subiect de dezbatere printre biologi în 1984. Oameni de știință de la Cornell și de la Universitatea din Texas la Austin au arătat că el a evoluat deoarece masculii anumitor specii pot obține un avantaj evolutiv dacă sunt mâncați. Corpurile lor pot hrăni mamele urmașilor lor, crescând șansele ca acești urmași să clocească cu succes și să producă proprii lor urmași și astfel să ducă mai departe genele tatălui.” (ref. 101)

Albinele, de asemenea, prezintă un comportament carnivor și cel mai probabil ele totdeauna au avut acest comportament:

„Albinele pot să fie rude nemiloase. Reginele anumitor soiuri de albine mănâncă oule urmașilor ei și albinele lucrătoare ale altor soiuri mănâncă oule surorilor lor.” (ref. 102)

Cine a creat aceste tipuri de comportament animal? A fost Dumnezeu sau natura? Diferența este că Dumnezeu este o Ființă morală și iubitoare pe când natura nu are principiile morale pe care le apreciază oamenii. Astfel de comportamente animale nu respectă moralitatea și se îngrijesc doar de supraviețuirea speciei respective. Este mult mai ușor să recunoaștem activitatea naturii în cazul unor mecanisme de supraviețuire decât să atribuim lui Dumnezeu o atitudine total lipsită de compasiune în ceea ce privește creația unor comportamente animale, în care mila nu are nici un loc. 

Conform Bibliei, Dumnezeu ar fi creat o lume paradisiacă în care oamenii și animalele ar fi mâncat numai vegetale. Dacă ar fi fost așa, lucrul acesta ar fi determinat evitarea suferințelor din lume, dar modul cum funcționează natura ne arată că nu a fost așa. Dumnezeu a creat lumea o singură dată și acele comportamente legate de supraviețuirea speciilor de animale nu au fost create o doua oara după presupusa cădere în neascultare a primilor oameni.

Unii comentatori creștini au construit o doctrină falsă, din care rezultă că presupusa cădere în păcat a lui Adam și Eva ar fi atras schimbarea radicală a naturii realității. O astfel de schimbare ar fi însemnat o dublă creație, deoarece ar fi implicat transformarea anumitor animale erbivore în animale carnivore.

În același timp, diviziunea pe care Biblia o face între plante și animale este una incompletă. Pe lângă plante și animale mai există și alte entități vii, care nu sunt nici plante și nici animale. De exemplu, sunt bacteriile plante sau animale? Aceasta este o întrebare la care răspunde următorul citat:

„Bacteriile sunt niște ființe vii foarte mici (microorganisme) – ele nu sunt nici plante nici animale – ele aparțin unui grup separat. Bacteriile sunt microorganisme unicelulare, de obicei de mărimea a câțiva microni care în mod normal există împreună în număr de milioane. Un gram de pământ poate conține aproximativ 40 de milioane de celule de bacterii. Un mililitru de apă proaspătă de obicei conține un milion de celule de bacterii.” (ref. 103)   

Descrierea pe care o face cartea Facerea creației animalelor este foarte simplistă și din acest motiv acesteia îi lipsește orice valoare reală. De exemplu, bacteriile nu sunt incluse în descrierea creației în nici un fel, dar existența lor nu este neimportantă. Lucrul acesta dovedește că scriitorii povestirilor biblice ale creației nu dispuneau de informații venite de la Dumnezeu, ci doar de nivelul de cunoștințe care era disponibil oamenilor în aceea perioadă istorică. Cu alte cuvinte, povestirile despre creație din cartea Facerea nu sunt inspirate de Dumnezeu, ci sunt invenții omenești.

În vremea când au fost scrise povestirile despre creație, din Biblie, oamenii nu știau despre existența bacteriilor, deoarece nu aveau mijloace pentru a le descoperi existența și totuși ele sunt foarte importante pentru omenire:

„Bacteriile sunt formate dintr-o singură celulă, dar nu trebuie să lăsăm mărimea lor mică și simplitatea lor să ne păcălească. Ele reprezintă un extraordinar de complex și fascinant grup de creaturi. S-a descoperit că bacteriile pot să trăiască la temperaturi mai mari decât temperatura de fierbere și în friguri care ne-ar îngheța sângele. Ele „mănâncă” orice de la zahăr și amidon la lumina soarelui, sulf și fier.” (ref. 104)

Nu există nici o indicație în textele biblice despre lucruri care să nu fi fost cunoscute în mod natural în acele vremuri, prin urmare acestea nu ne oferă nici o revelație care să descopere secretele naturii. Adevărata cunoaștere a naturii a venit în urma cercetărilor științifice și nu în baza unor informații conținute de Biblie. O clasificare potrivită a ființelor vii trebuie să includă cinci sau șase categorii a acestor ființe.

„Animalele includ ființele vii care se mișcă, mănâncă și cresc până la o anumită dimensiune după care se opresc din creștere. Plantele includ ființele vii care nu se mișcă și nu mănâncă alte ființe și care continuă să crească pe durata întregii vieți. Devenise foarte dificil de a grupa anumite ființe vii într-o categorie sau cealaltă, deci la începutul secolului trecut cele două categorii au fost extinse la cinci categorii: Protista (eucariotele unicelulare); Fungi (fungus și organisme înrudite); Monera (procariote) Plante; Animale; Mulți biologi recunosc acum șase regnuri distincte, împărțind Monera în Eubacteria și Archeobacteria.” (ref. 105)

A creat Dumnezeu virusurile care sunt răspunzătoare pentru atâtea boli? Mulți se întreabă cum poate un Dumnezeu generos și iubitor să tolereze răul din lume? Totuși adevărata întrebare este cum poate un Dumnezeu generos și iubitor să creeze un univers care implică atât de mult rău, atât de multă suferință și pe lângă aceasta să existe și moartea? Ori Dumnezeu este generos și iubitor și nu a creat universul, așa cum ne spune Biblia că l-ar fi creat ori El nu este generos și iubitor și atunci este nepăsător față de suferința pe care o aduce creația Sa. Dacă, însă, considerăm că Dumnezeu nu putea să creeze universul decât în așa fel încât acesta să implice suferință, cu toate că El este iubitor și generos, atunci înseamnă că El nu este Atotputernic.

Idea că Dumnezeu ar fi creat un univers perfect, în care nu exista suferință și moarte, dar că neascultarea oamenilor ar fi antrenat o modificare, o deteriorare a acestui univers, este contrazisă de modul în care Biblia ne prezintă creația acestui univers. Dacă universul a fost în cea mai mare parte creat înainte de creația omului și dacă Dumnezeu a creat universul o dată și nu de două ori, atunci înseamnă că El a creat lumea așa cum o cunoaștem astăzi. O modificare substanțială a naturii lucrurilor create ar fi însemnat, în același timp, o schimbare radicală a acestora, deci o recreare a lor, prin urmare creația lumii în șase zile nu poate să fie acceptată. Fie Dumnezeu a creat o lume competitivă, în care lupta pentru existență se traduce prin suferință și moarte, fie lumea nu este creația Lui și de aceea nu seamănă în caracter cu El, adică nu este o lume condusă în primul rând de dragoste.

Ne având o soluție la problema creației virusurilor care sunt atât de dăunătoare sănătății oamenilor, mulți creaționiști repetă modelul de explicație care se folosește și în cazul existenței animalelor carnivore. Dumnezeu ar fi creat virusurile ca să fie bune, dar după căderea în păcat a lui Adam și Eva virusurile au devenit rele, cauzând boli care pot ucide oamenii. În continuare se poate vedea o astfel de opinie propusă de Dr. Jean Lightner:

„Având în vedere cunoștințele actuale despre virusuri, este rezonabil să credem că virusurile care cauzează îmbolnăviri provin din virusuri care o dată nu au fost dăunători. S-a sugerat că aceștia au jucat un rol important în menținerea vieții pe pământ – cumva similar cu modul în care bacteriile funcționează.” (ref. 106)

Dacă Dumnezeu nu a putut crea lumea altfel decât folosindu-se de virusuri, știind că aceștia au potențialul de a fi dăunători, atunci înseamnă că El nu este Atotputernic sau El nu este generos și iubitor în ceea ce îi privește pe oamenii care suferă din cauza acestora.

Nu există nici un motiv să credem că toate virusurile ar fi fost inofensive la începutul creației lor și că în timp acestea au devenit periculoase. Este adevărat că virusurile pot suferi modificări și pot deveni extrem de periculoase, dar Dumnezeu ar fi știut acest lucru atunci când le-a creat. Virusurile au fost întotdeauna cel puțin potențial periculoase pentru omenire. 

Este de asemenea adevărat că, folosindu-se de cele mai avansate rezultate ale cercetărilor științifice, anumite virusuri pot să fie folosite ca un instrument împotriva bacteriilor periculoase, care sunt greu de vindecat cu antibiotice. În orice caz, pentru ca anumite virusuri să devină folositoare pentru omenire a avut loc un important efort științific pe o lungă perioadă de timp. Numai în zilele noastre, anumite virusuri pot să fie folosite pentru a face o activitate bună, dar mii de ani ele au ucis nenumărate ființe umane în mod nediscriminat. A creat Dumnezeu virusuri ucigașe pe baza ideii că după mii de ani o societate dezvoltată tehnologic le va folosi să distrugă anumite bacterii, alte ființe create de El, dintre care unele sunt dăunătoare? Un răspuns pozitiv pare a fi ciudat. Proveniența virusurilor este dată de evoluția naturii care nu ține cont de suferințele ființelor vii și nu este dată de creația directă a lui Dumnezeu, așa cum ne lasă să credem textele biblice. Este puțin probabil ca Dumnezeu, care este considerat a fi o Ființă generoasă și iubitoare, să fi creat niște entități care s-au dovedit atât de periculoase pentru umanitate, adică virusurile. Mai mult decât atât, instituțiile bisericești, atunci când au încercat să împiedice dezvoltarea științelor, au acționat împotriva principiului existenței unui Dumnezeu generos și iubitor care nu dorește ca oamenii să sufere.

În ceea ce privește bacteriile, multe dintre ele sunt folositoare, dar nu toate. În orice caz, Biblia nu ne vorbește clar despre creația virusurilor și a bacteriilor, ci numai despre creația plantelor și a animalelor, dar virusurile și bacteriile, nefiind plante sau animale, trebuie să presupunem că ele au fost create de Dumnezeu, bazându-ne pe principiul că El a creat tot ceea ce există. Dacă nu le-a creat Dumnezeu, atunci cine le-a creat? În cazul în care nu sunt creația lui Dumnezeu, înseamnă că virusurile sunt generate de natură și, după cum se știe, natura nu se conduce după principii morale sau mila pentru oamenii care suferă din cauza acelor entități. Cu alte cuvinte, dacă comparăm natura virusurilor cu natura în general vedem că ele corespund cu ceea ce numim natură, în sensul cel mai general, și nu cu ceea ce considerăm că este natura lui Dumnezeu, adică dragostea. Lucrul acesta, fiind valabil pentru toate ființele vii, prin studiul creației nu putem să descoperim natura lui Dumnezeu, ci o natură care este contrară a ceea ce ne așteptăm să fie natura Lui.  

Datorită modului simplist în care descriu realitatea, povestirile despre creație din Biblie nu sunt potrivite pentru a prezenta complexitatea universului și a naturii. Ele descriu o lume idealizată, un paradis pământesc, dar sunt în contradicție cu toate aspectele realității și cu toate descoperirile științifice în legătură cu existența naturii. 

Chiar dacă multă lume recunoaște că Biblia nu este o carte de știință totuși în cazul în care ea este preluată literal, în ceea ce privește povestirile creației, ea este capabilă să denatureze realitatea și să creeze o imagine falsă despre modul cum a apărut lumea. Dacă avem o imagine greșită despre modul cum a apărut omenirea nu putem să înțelegem multe alte lucruri despre existența umană.

 

 

 

 

 

  

 

 

 

 

 

 

 

Navigare website

 

 

 

 

 

 

 

Nou!

 

____________________

 

Carte:

Biserica Celor Născuți din Spirit

și Bisericile instituționale

 

Cartea Biserica Celor Născuți din Spirit

 

Citeşte cartea!

Comandă cartea!

___________________

Botezul în apă şi problema imaginilor

şi statuilor în Creştinism

 

  Broșura Botezul în apă și problema statuilor în Creștinism

 

Sfinţenie şi iad

 

iBroșura Sfințenie și iad

 

 

Rolul femeilor în Creştinism

şi

problema autorităţii

 

Broșura Rolul femeilor în Creștinism

 

 

 

 

Cuprins cu titlurile mesajelor

 

Mesaje actualizate

 

Stăpânitorul acestei lumi este Satana   

 

Diavolul există și este cu mult mai puternic decât credem noi. Este dumnezeul acestei lumi, nu este un amărât de înger care fuge dintr-o parte în alta pe fața pământului. Diavolul a înconjurat lumea noastră cu un glob invizibil constituit din minciuni și ipocrizie și pentru a străpunge această mantie nevăzută avem nevoie de o chemare personală din partea Tatălui ceresc...

 

(26. 10. 2016)

read more

 

Isus (Iisus) model uman exemplar 

 

În conformitate cu textele din N.T. atunci când a trăit pe pământ Isus (Iisus) a fost o Persoană care impresiona prin caracterul Său. Un adevărat iubitor de oameni care făcea numai bine celor din jurul Său și care dorea salvarea celor păcătoși. Atunci când am luat primul contact cu învățăturile Sale mi-a plăcut personalitatea lui Isus (Iisus) care rezulta din dragostea Lui față de oameni....

 

(23. 09. 2016)

read more

 

 

Credinta personala si stiinta confesiunilor crestine   

 

Avem doar două variante pentru care credem în Dumnezeu. Prima este frica de a nu fi pedepsiți cu iadul veșnic dacă nu credem și a doua este dragostea pe care un Dumnezeu atotputernic ne-o poartă fiecăruia dintre noi în mod individual. Cele două variante sunt diametral opuse și generează două teologii foarte diferite. Prima teologie se bazează pe dogme și doctrine obligatorii care înlocuiesc Legea din V.T. cu o lege nouă tot atât de ineficientă ca și cea veche...

 

(13. 08. 2016)

read more

 

 

Credinta religioasa si continutul ei   

 

Credința nu înseamnă doar să credem că există Dumnezeu și tot atât de important este și ceea ce credem despre El. Conținutul credinței noastre determină modul în care practicăm această credință. Putem să credem că Dumnezeu există și cu toate acestea să avem o imagine deformată despre El dar tocmai această imagine determină dacă vom fi sau nu mântuiți...

 

(18. 06. 2016)

 

read more

 

 

Adevarul vă va face liberi   

 

Bisericile instituționale sunt prima treaptă pe calea către salvarea sufletelor și toți credincioșii trec în mod obișnuit prin această etapă. Cu toate acestea ele nu sunt și ultima treaptă a creșterii spirituale individuale ci sunt doar o treaptă primară. Ce învățăm în Bisericile instituționale este un fel de învățătură care echivalează cu studiul claselor primare în școală dar până la o pregătire superioară este o distanță apreciabilă...

 

(21. 04. 2016)

read more