All premium Magento themes at magentothemesworld.com!
Isus (Iisus) modelul nostru de credință

 28. 03. 2013

Gabriel Baicu

     

Cu cine ne comparăm în viața noastră de credință? Ne comparăm cu cei sau cele din jurul nostru sau cu Isus (Iisus)? Din nefericire avem tendința să ne uităm la cei sau cele din jurul nostru, adică din colectivitățile creștine de care aparținem și să tragem concluzia că nu suntem mai răi decât ei și că suntem de fapt ca și ei, în multe privințe. Există o medie la care ne raportăm și suntem mulțumiți dacă ne considerăm pe noi a fi la nivelul acelei medii. Trebuie să mergem cu turma, zic unii și să nu ne arătăm prea neprihăniți. (Ecleziastul 7; 16) De fapt, Ecleziastul a vrut probabil să spună să nu ne arătăm mai neprihăniți decât suntem. Cu toate acestea nu există acest prea neprihănit sau prea neprihănită, căci nu suntem niciodată prea sfinți. De ce să o luăm înaintea celorlalți în viața de credință, se întreabă unii? Până la urmă, o să fim mântuiți împreună și dacă toți ceilalți, din Biserica noastră instituțională practică la fel ca și noi credința creștină, pe cine o să mai mântuiască Dumnezeu, dacă nu pe noi? Ateii sunt excluși de la mântuire, membrii altor confesiuni creștine nu prea au șanse, deoarece greșesc în doctrină, spunem noi, deci rămânem noi pentru a fi mântuiți. Aici este marea capcană a învățăturilor Bisericilor instituționale. Noi ne îndreptățim prin doctrinele noastre, pe care le considerăm a fi mai bune decât altele. Dacă deci noi și numai noi facem parte din Biserica instituțională ”bună,” avem deja un avantaj față de alți Creștini, vom fi tentați să credem. Dacă în această Biserică instituțională ”bună” noi suntem la nivel mediu, adică la nivelul marii majorități a credincioșilor, atunci înseamnă că vom fi mântuiți cu siguranță. De ce nu? Cine altcineva să fie mântuit, dacă nu noi? Toți ceilalți Creștini, din celelalte denominațiuni se rătăcesc, mai mult sau mai puțin.

Problema este termenul de comparație. Nu ar trebui să ne comparăm între noi, ci trebuie să ne comparăm doar cu Isus (Iisus). Noi trebuie să ajungem la înălțimea plinătății staturii lui Cristos și nu la înălțimea plinătății staturii fraților și surorilor noastre, din comunitățile creștine de care aparținem. (Efeseni 4; 13) Poate că în comparație cu toți ceilalți Creștini, frați și surori, din Biserica instituțională de care aparținem noi stăm bine. Cum stăm însă în comparație cu Isus (Iisus)? Suntem gata să murim din dragoste pentru alții, suntem gata să jertfim tot ce avem pentru frații și surorile noastre? Punem viața spirituală pe primul plan și subjugăm ei tot restul vieții noastre? Considerăm valorile spirituale mai presus decât valorile materiale și chiar față de cele familiale? Suntem ființe morale și cinstite, chiar în conjuncturi defavorabile? Ne putem abține de la răutate? Mai simțim încă un ghimpe în inimă, atunci când ne uităm la prosperitatea altora, în comparație cu noi. Suntem ființe regenerate spiritual sau suntem tot noi, care ne luptăm din greu cu ispitele? În orice caz, termenul nostru de comparație este Isus (Iisus) și nu prea contează starea celorlalți, din punctul de vedere al mântuirii noastre. Dacă putem să îi ajutăm, să o facem, iar dacă nu să nu îi folosim ca model personal. Nu ne ajută cu nimic faptul că noi ne vedem pe noi ca fiind mai spirituali decât ei. Poate că suntem mai ”buni” decât ei și totuși nu suntem suficient de spirituali, adică nu suntem oameni cu naturi regenerate. Oricum nu se știe de loc dacă vom fi în aceeași formație în Cer, ca și pe pământ, probabil că nu. Sunt și în alte confesiuni creștine credincioși pe care noi nu îi cunoaștem și nu avem cum să îi apreciem și, de fapt, standardul lor spiritual este foarte ridicat. În Cer vor fi numai aceia și acelea care vor semăna cu Isus (Iisus), cel mai mult, restul vor rămâne să se consoleze unii pe alții cu media vieții lor spirituale și cu numărul lor impresionant.

 

 

 

 

 

 

 

Navigare website

Nou!

 

____________________

 

Carte:

Biserica Celor Născuți din Spirit

și Bisericile instituționale

 

Cartea Biserica Celor Născuți din Spirit

Download the book

 

Citeşte cartea!

Comandă cartea!

___________________

Botezul în apă şi problema imaginilor

şi statuilor în Creştinism

 

  Broșura Botezul în apă și problema statuilor în Creștinism

 

Sfinţenie şi iad

 

iBroșura Sfințenie și iad

 

 

Rolul femeilor în Creştinism

şi

problema autorităţii

 

Broșura Rolul femeilor în Creștinism

 

Cuprins cu titlurile mesajelor

 

Mesaje actualizate

 

Adunările creștine    

 

Din nefericire, adunările creștine pot determina, prin modul în care ele profesează Creștinismul, un gen de deformare imagistică a relațiilor dintre Dumnezeu și om. Când spun imagistică mă referă la descrierea a cea reprezintă această complexă relație, dintre Dumnezeu și om și mai ales la practicarea unor forme de manifestare cultice. De ce? Deoarece adunările creștine funcționează pe principiul adorației care merge de la om la Dumnezeu și nu iau în considerare adorația care vine de la El la om... 

 

(18. 01. 2014)

read more

 

 

Adevarata Biserica a Lui Dumnezeu si viitorul    

 

Adevărata Biserică a lui Dumnezeu este una singură şi se află într-o perfectă unitate spirituală, între membrii ei şi cu Dumnezeu. Multitudinea de Biserici instituţionale sunt o imagine falsă a lui Dumnezeu şi a Bisericii adevărate, deoarece ele sunt organizate ierarhic, după imaginea lumii... 

 

(18. 01. 2014)

read more

 

 

Botezul în apă și nașterea din nou    

 

Când începe nașterea din nou? Începe ea odată cu botezul în apă sau este independentă de acesta și poate începe fie înainte, fie după botez? Ce trebuie să înțelegem prin nașterea din apă? Este această naștere din apă același lucru ca și botezul în apă sau apa reprezintă cuvintele consemnate de N.T.? Ce altă variantă de interpretare există?...

 

(18. 01. 2014)

read more

 

 

 

 

 

 

Cercetați Scripturile    

 

Nu am nici o teamă că fac greșeli în ceea ce scriu, dar fac tot posibilul să nu fac nici-o greșeală, pe baza luminii pe care o primesc, la fel ca orice Creștin, de la Dumnezeu și de asemenea pe baza unei bune documentări în materia la care mă refer. De ce nu îmi este teamă ca făcând anumite greșeli voi induce, fără voia mea, concepții greșite celor ce citesc? Aceasta se întâmplă dintr-un motiv foarte simplu și anume eu mă bazez pe faptul că nimeni nu trebuie să creadă ceea ce scriu eu, dacă Dumnezeu însuși nu îi arată că afirmațiile mele sunt exacte. Nimeni nu trebuie să preia automat toate afirmațiile mele, dar aceia și acelea care sunt luminate și ele direct de Dumnezeu le vor primi, nu datorită mie... 

 

(18. 01. 2014)

read more