All premium Magento themes at magentothemesworld.com!
 Imperialismul spiritual

 18. 01. 2014

Gabriel Baicu

  

   

    

Mulți Creștini se înarmează cu doctrinele lor și pornesc să cucerească lumea. Ei sunt siguri că fac un lucru bun dacă reușesc să îi convingă pe alți oameni să creadă la fel ca și ei, căci ei nu au nici o îndoială că ei cunosc cel mai bine toate aspectele legate de Persoana lui Dumnezeu. A spune ceea ce crezi și celorlalți este o activitate pozitivă căci acesta este modul în care ”sângele” conștiinței umane colective curge prin venele culturii și progresului omenirii. Cu toate acestea, a impune o credință și a blama pe aceia sau acelea, care au o altă credință reprezintă sâmburele amar și totodată nesănătos al intoleranței religioase. Pornind la un ”război spiritual” imperialiștii vremurilor moderne pierd marea bătălie a transfigurării prin frumos, deoarece ei închid acest frumos în marginile unei atitudini necritice, naiv apologetice, prin care aduc pe pământ sau pun la pământ, în mocirla intereselor amestecate, ceea ce poate să constituie cerul ființei umane, adică propria aspirație către o transformare a sinelui pe baza unor repere dintr-o lume a spiritului. Spiritualizarea nu se poate face cu bățul sau cu amenințarea iadului, căci spiritul are propriile reguli și noi nu îl putem minți, oricât de mult am dori acest lucru. Pe alții îi putem minți, dar nu ne putem minți pe noi, ca ființe conștiente care nu își pot autoimpune să înghită o pilulă amară de frică că altfel vor ajunge să se chinuie veșnic în iad. Nu putem să ne impunem perpetuarea unei realități, care nu are nici o perspectivă și de aceea orizontul ni se deschide numai atunci când percepem elementele fundamentale și coordonatele unor viziuni care ne fac să ne depășim limitele unei imaginații înrobite.

Imperialiștii spirituali ne înrobesc imaginația, o terfelesc și o împământenesc în forme și ritualuri seci și plicticoase și ne confiscă dreptul de a colinda liber în lumea spirituală. Ei nu se uită critic la propriile lor păreri despre Dumnezeu, căci opiniile lor li se par a fi ”sfinte” și de aceea de neatins, deci de negândit. Iraționalitatea este considerată ”sfințenie” și în Împărăția lor religioasă dezbaterile de fond sunt interzise. Rugina care s-a așezat pe opiniile lor li se pare a fi un semn aristocratic și o dovadă de autoritate spirituală. Ei cred că cei dintâi Creștini cunoșteau mai bine decât noi și înțelegeau mai bine învățăturile lui Isus (Iisus), dar uită că El i-a numit oameni cu puțină credință și că El era mereu surprins de neînțelegerea lor. (Matei 8; 26) Cum nici voi nu înțelegeți, îi întreba Isus (Iisus) pe ucenicii Săi? Tot El a spus că mulți din cei din urmă vor fi cei dintâi și cu toate acestea instituțiile bisericești înmormântează viața spirituală sub pământul greu al trecutului și astfel sufocă respirația prezentului, care dorește aerul sănătos al prezenței lui Dumnezeu. Sinoadele au hotărât și noi trebuie să acceptăm tot ceea ce au decis ele, dacă vrem să fim membrii conștiincioși și folositori ai Bisericilor instituționale. Cine suntem noi să ne punem întrebări? Noi suntem doar niște membrii, o masă pasivă și ascultătoare, care trebuie să primească indiferentă ce i se oferă, fără întrebări și discuții, cu mulțumire. Chiar dacă nu suntem convinși de ceea ce ni se spune, noi trebuie să fim ”smeriți,” oricum ierarhii instituțiilor bisericești știu toate lucrurile mai bine decât noi. Lipsa interogației ne aplatizează, ne usucă, procesul gândirii în plan spiritul, din cauza afirmării greșite a inutilității sale, și noi ne transformăm încet, nu după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, ci după chipul și asemănarea Bisericilor instituționale. Dacă ele sunt dogmatice, am devenit și noi dogmatici, dacă ele sunt intolerante între ele, am devenit și noi intoleranți și dacă ele sunt excesiv tradiționaliste, am devenit și noi excesiv tradiționaliști, cu toate că Isus (Iisus) a criticat unele tradiții religioase, pe care le-a contrazis în învățăturile Sale.

Toți cei care nu cred la fel ca și doctrinele Bisericilor instituționale, în formă și conținut, sunt considerați a fi niște rătăciți, de către acestea, niște eretici. De altfel, Bisericile instituționale se consideră rătăcite și între ele. Ele consideră de datoria lor să aducă toată lumea pe calea cea dreaptă, adică pe calea lor, căci este absurd ca să existe oameni care să nu creadă ceea ce ei consideră că este adevărat. Loviturile date în ușile Bisericilor instituționale, inclusiv în adunările Neo-protestante, de către mulțimile doritoare de mântuire, li se pare a fi confirmarea faptului, că ei sunt pe calea cea bună, dar uită că spiritualitatea înseamnă mai întâi de toate o relație personală, profundă, între om și Dumnezeu și numai apoi o comuniune cu aceia și cu acelea, care cred ca și ei. Nevoia oamenilor de Dumnezeu nu trebuie confundată cu valabilitatea doctrinelor creștine. Colectivismul merge mână în mână cu Imperialismul spiritual și încearcă să reconstruiască, prin autoritate, un univers revolut în care masele răspund la comanda liderilor spirituali și nu la comanda propriilor lor conștiințe, luminate de Dumnezeu. Colectivitățile, în sine, nu au inimă, ci doar interese comune, care uneori devin divergente, dar Creștinul trebuie să parcurgă drumul credinței, ascultându-și inima. Mila și iertarea sunt virtuți creștine, dar nu apar destul de evidente în prezentarea lui Dumnezeu, care este reprezentat în mod deformat, de Bisericile instituționale, care dau canoane și pedepsesc pe păcătoși, considerând, în mod greșit, că păcatul este o infracțiune spirituală și nu o boală a sufletului, generată de lipsa de dragoste. Oamenii se îmbolnăvesc de păcat, atunci când numai pot să iubească și aceasta pentru că elanul iubirii a fost înecat de către rigiditatea doctrinală. Dumnezeu vindecă păcatul prin dragoste nu prin tribunale și închisori căci El știe care este leacul oricărei boli. Oamenii nu păcătuiască pentru că sunt răi sau pentru că vor cu tot dinadinsul să păcătuiască, ci pentru că nu înțeleg bine consecințele faptelor lor și trăiesc într-un climat de nepăsare. Oameni sunt păcătoși deoarece nu pot să raporteze consecințele păcatelor lor la dreptatea lui Dumnezeu. În lumea noastră, morala este, de multe ori, ascunsă de imanența clipei, iar omul decide conform sensurilor ei. Lupta pentru existență schimbă prioritățile și întunecă orizontul spiritual, la care ne-a chemat Dumnezeu. Dragostea dă omului perspectiva veșniciei.

Oamenii sunt cu atât mai păcătoși cu cât se consideră mai inutili și, din nefericire, Bisericile instituționale cultivă acest sentiment de inutilitate al celor credincioși. Dumnezeu este totul, omul este nimic, El nu are nevoie de om, căci are la dispoziția Sa puterea de a crea oricând alți oameni. Nu este de loc așa. Fiecare om este un unicat, Dumnezeu a creat omul dar omul se creează pe sine însuși, ca individualitate unică, prin chemarea și puterea lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a creat pe om, dar omul a trebuit să înțeleagă prin propria sa experiență valoarea libertății sale.  Dumnezeu și omul sunt parteneri, El are nevoie de oameni la fel de mult cum și ei au nevoie de El, dacă nu ar fi așa, El l-ar fi anihilat pe om, în urma neascultării și ar fi creat alți oameni, care ar fi putut să fie mai ascultători. Desigur că și în legătură cu acest aspect,  există o multitudine de sensuri. Oare ar mai fi riscat Dumnezeu să creeze alți oameni, după căderea omului? Oare alți oameni ar fi fost mai ascultători sau ar fi repetat aceeași greșeală? A fost greșeala lui Adam și Eva doar o greșeală din partea lor sau a fost o eroare inevitabilă, pentru orice creație generată în inocență? Dumnezeu și omul au rămas parteneri, El din perspectiva Cerului, ei înotând în sângele și noroiul pământului. Totuși Dumnezeu nu l-a lăsat singur pe om, în valea umbrei morții, ci a venit pe pământ, chiar El, întrupându-se într-un om și a primit și El partea Sa din destinul oamenilor muritori. Din acel moment Dumnezeu și omul nu mai pot fi separați, căci El are o Mireasă umană, Adevărata Sa Biserică.

     Dacă Dumnezeu nu ar avea nevoie de oameni, nu și-ar fi vărsat sângele pentru ei, deci omul este pentru El o ființă pentru care merită ca El să sufere și să își dea viața. În mijlocul marilor mulțimi, omul se simte mic și ne important pentru Dumnezeu, lipsit de individualitate, dar instituțiile bisericești prosperă, căci acolo este mediul cel mai propice pentru creșterea lor. Cu toate acestea, marii trăitori creștini sau retras în pustie, pentru a nu fi ”striviți” de mulțimea care pășește pe tot ceea ce nu înțelege. Nu se impune să ne retragem toți în deșert și să trăim ca niște pustnici, dar fiecare credincios creștin trebuie să aibă dreptul pe care îl aveau și pustnicii și anume acela de a simți lumina și căldura soarelui spiritual direct asupra ființei lor. Bisericile instituționale însă, le cer oamenilor să se închine în forma prescrisă de  doctrinele lor și în acest fel controlează modul de închinare al celor credincioși. Ele stabilesc reguli, care nu sunt, în mod necesar, regulile lui Dumnezeu și, în felul acesta, înlocuiesc treptat, prezența lui Dumnezeu, în viețile celor credincioși, cu propria lor prezență. Bisericile instituționale au tendința de a uzurpa locul lui Dumnezeu în viețile oamenilor, de a îl înlocui pe El, cu ceea ce prezintă ele despre El, cu o imagine a lui, construită de ele. Bisericile instituționale pot să devină o închisoare a spiritelor, dacă nu își controlează puterea și influența, pe care ele o au și dacă nu își recunosc, cu sinceritate, propriile lor limite. Bisericile instituționale au doar menirea de a îi pune pe oameni în legătură directă cu Dumnezeu și nimic mai mult. Ele sunt doar un cadru în care trebuie să se desăvârșească propria experiență spirituală a celor credincioși, un cadru imperfect și care nu trebuie să fie limitativ sau restrictiv. Imperialismul spiritual se concretizează atunci când pământescul ia locul spiritualului și când colectivitatea anihilează libertatea individuală, a fiecărui credincios și credincioasă în parte, libertatea esențială de a își auto-defini propria spiritualitate.

 

  

 

 

 

 

 

 

 

Navigare website

Nou!

 

____________________

 

Carte:

Biserica Celor Născuți din Spirit

și Bisericile instituționale

 

Cartea Biserica Celor Născuți din Spirit

Download the book

 

Citeşte cartea!

Comandă cartea!

___________________

Botezul în apă şi problema imaginilor

şi statuilor în Creştinism

 

  Broșura Botezul în apă și problema statuilor în Creștinism

 

Sfinţenie şi iad

 

iBroșura Sfințenie și iad

 

 

Rolul femeilor în Creştinism

şi

problema autorităţii

 

Broșura Rolul femeilor în Creștinism

 

Cuprins cu titlurile mesajelor

 

Mesaje actualizate

 

Iertarea si pedeapsa lui Dumnezeu   

 

Bisericile instituționale promovează intensiv o imagine despre Dumnezeu, desprinsă direct din paginile V,T. și în care se desfășoară o metodă pedagogică, presupusă a fi fost folosită de El, dar care nu a reușit să convingă pe poporul Său. Acestea îl prezintă pe Dumnezeu ca pe un Stăpân Absolut, căruia trebuie să ne supunem necondiționat și care pedepsește păcatul, fără cruțare.... 

 

(05. 06. 2013)

read more

 

 

Comunitatile crestine   

 

Adevăratele comunități creștine ar trebui să fie centre spirituale și sociale care să nu fie axate pe respectarea unor doctrine sau dogme fixe și obligatorii, ci să graviteze în jurul manifestărilor puterii lui Dumnezeu și a servirii celor în nevoie. Toată activitatea acestor centre spiritual-sociale ar trebui să se concentreze pe slujirea celor săraci, a văduvelor, a celor bolnavi și a celor handicapați... 

 

(05. 06. 2013)

read more

 

 

Credinta este un dar primit de la Dumnezeu   

 

Nimeni nu trebuie să creadă decât ce îi dă Dumnezeu să creadă și aceasta este esența credinței creștine. Dacă este un dar, atât faptul credinței dar și conținutul acesteia, atunci înseamnă că ea nu poate fi impusă de oameni. Dacă conținutul credinței creștine este un dar care vine direct de la Dumnezeu și care se adresează conștiinței celui sau celei credincioase, atunci înseamnă că această credință personală nu poate să vină din afară, ci din înăuntrul unei persoane, deci impunerea ei este un act absurd... 

 

(05. 06. 2013)

read more

 

 

Isus (Iisus) Fiul lui Dumnezeu   

 

Toate Bisericile instituționale, inclusiv marile mișcări evanghelice din Vestul Europei, care se manifestă în prezent, au construit și continuă să prezinte o imagine ciudată a lui Dumnezeu. El este considerat a fi o entitate, asemănătoare cu omul, pentru că oamenii au fost creați după chipul și asemănarea Lui și care are toate trăsăturile omului, dar absolutizate...  

 

(05. 06. 2013)

read more

 

 

Isus (Iisus) Hristos nu este Singurul nascut din Tatal   

 

Iată mai jos câteva texte biblice, dintre care unele se contrazic doar aparent între ele, dar și texte între care există contradicții reale, care influențează câteodată decisiv modul de înțelegere a învățăturilor lui Isus (Iisus). Un prim grup de texte din N.T. afirmă că Dumnezeu are un singur Fiu și un al doilea grup afirmă că El are mai mulți fii și fiice...

 

(05. 06. 2013)

read more

 

 

Raspuns la mesajul unui pastor   

 

Una este ceea ce a învățat Isus (Iisus) pe oameni și alta este ceea ce au făcut oamenii din învățătura Lui, inclusiv ceea ce au făcut oamenii din învățăturile apostolului Pavel. Eu fac o deosebire netă între învățătura curată a lui Isus (Iisus), care ne-a învățat că cel mai mare este slujitorul tuturor, că cel mai mic este de fapt cel mai mare, deci o învățătură bazată pe dragoste și slujire și nu pe autoritate impusă și între învățăturile oamenilor, inclusiv modul în care este înțeleasă, în mod obișnuit, învățătura lui Pavel despre autoritate... 

 

(05. 06. 2013)

read more

 

 

Numai Dumnezeu iarta pacatele   

 

În ceea ce priveşte problema puterii oamenilor de a ierta păcatele altor oameni, N.T. ne furnizează două relatări foarte diferite. Una dintre acestea se află în evanghelia după Matei în cap. 16, iar ceea de a două se găseşte în Evanghelia după Ioan, la cap. 20. Iată ce ne spune textul din Matei... 

 

(07. 05. 2013)

read more

 

 

Invataturile lui Isus (Iisus) si invataturile apostolului Pavel   

 

Apostolul Pavel nu a fost un eretic, a fost o persoană care a influenţat, mai mult decât oricine dezvoltarea Creştinismului, spre bine şi spre rău. A dirijat învăţăturile lui Isus (Iisus) către o dezvoltare, care se vede în zilele noastre. Nimeni nu poate contesta două lucruri: (Ioan 13; 34-35)... 

 

(07. 05. 2013)

read more

 

 

Invataturile lui Isus (Iisus)   

 

Isus (Iisus) a cerut tuturor ucenicilor săi, bărbaţi şi femei, tuturor celor care îl urmau şi se considerau ucenicii Lui, să iubească pe cei, pe care îi considerau fraţi şi surori, cu dragostea Lui. Această dragoste este semnul oricărui Creştin practicant. Nu este acesta şi semnul femeilor creştine, este numai al bărbaţilor creştini? Desigur, există un singur semn adevărat al Creştinilor, fără deosebire de gen. (Ioan 13; 34-35) ... 

 

(07. 05. 2013)

read more

 

 

Icoane adevarate si icoane false   

 

Icoanele adevărate şi vii sunt fiinţele noastre interioare, atunci când sunt schimbate după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, prin naşterea din nou. Icoanele pictate, desenate, gravate sau turnate, pe lemn, sticlă, pânză, metal sau alte materiale sunt doar asemănarea moartă a unei asemănări vii...  

 

(07. 05. 2013)

read more

 

 

 

 

 

Institutie bisericeasca si comunitate crestina  

 

Prin instituţie bisericească,” sau „Biserică instituţională” eu nu acuz şi nu condamn colectivităţile creştine. Eu critic sistemul prin care, în baza unor reguli şi tradiţii pur umane, Creştinii sunt judecaţi şi condamnaţi, în numele lui Dumnezeu. Critic de asemenea, impunerea de crezuri şi credinţe religioase, de către instituţiile bisericeşti, asupra conştiinţelor individuale ale celor credincioşi. 

 

(07. 05. 2013)

read more