All premium Magento themes at magentothemesworld.com!
 Jertfa lui Isus (Iisus)

 18. 01. 2014

Gabriel Baicu

  

   

Există două variante fundamentale de înțelegere a Creștinismului. În prima variantă, se consideră că Isus (Iisus) a murit pe cruce pentru noi și astfel, datorită meritelor Lui, fiecare din noi poate să dobândească mântuirea, doar prin acceptarea jertfei Lui, fără ca el sau ea să urmeze, în mod personal, calea crucii, asemănător cu ceea ce a îndeplinit Isus (Iisus). El a făcut totul pentru noi și noi nu mai avem nimic de făcut, prin El suntem mântuiți, doar prin credința în  jertfa Lui și în valoarea ei expiatoare. Crucea caracterizează viața lui Isus (Iisus), noi am scăpat de cruce prin faptul că El a murit pentru noi și în locul nostru. Dacă a murit El pe cruce numai trebuie să murim și noi pe o cruce și crucea rămâne doar un simbol al jertfei făcută de Isus (Iisus). Noi suntem scutiți de cruce prin sacrificiul lui Isus (Iisus) și prin jertfa Lui noi am fost eliberați de povara propriei noastre cruci. Noi suntem oameni obișnuiți dar El a fost Fiul lui Dumnezeu, ceea ce El a putut să realizeze noi nu avem cum să obținem, deoarece noi nu suntem Fii lui Dumnezeu, în felul în care a fost El. Isus (Iisus) este Fiul lui Dumnezeu, foarte sus față de noi, Domnul sau Împăratul și noi nu trebuie decât să ascultăm de El, suntem supușii Lui și vom fi veșnic slujitorii Săi. Noi suntem pentru totdeauna recunoscători lui Isus (Iisus) pentru că a murit pentru noi și ne-a scutit pe noi să murim pentru alții. El care a murit și a înviat este foarte sus față de noi, care suntem prea umani ca să fim capabili să avem aceeași atitudine. El este Dumnezeu și noi suntem oameni, de aceea El a putut să se jertfească și noi nu putem. Uităm că Isus (Iisus) a fost om, Fiul omului, exact la fel ca și noi, tocmai pentru ca noi să putem deveni fii și fiicele lui Dumnezeu, prin nașterea din nou. Dacă Isus (Iisus), în natura Lui, a avut ceva ceea ce noi nu putem să avem, atunci Creștinismul nu are cum să se adreseze nouă, care nu am putea atinge, într-un asemenea caz, înălțimea atinsă de El. Dar nu este cazul, Isus (Iisus) a fost în toate privințele ca și noi, pentru ca și noi să fim, în toate privințele, la fel ca și El.

În a doua variantă fundamentală de înțelegere a Creștinismului, Isus (Iisus) a murit pentru noi, nu doar ca să ne scutească pe noi să murim din dragoste pentru aproapele nostru, ci cu scopul ca noi să îi urmăm exemplul și să fim gata ca și noi să ne jertfim pentru ceilalți, așa cum a făcut El. (Ioan 13; 34-35) Nu doar să fim gata să ne jertfim, la nevoie, pe o cruce, dar chiar și să o facem, în fiecare clipă, prin practicarea iubirii de natură divină, adică prin sacrificiul nostru personal pentru ceilalți. Dragostea jertfitoare este porunca nouă dată de Isus (Iisus) și aceasta este emblema Creștinismului. În această variantă, Isus (Iisus) nu a fost singurul Fiu al lui Dumnezeu, ci El doar este Cel dintâi născut dintre mai mulți frați. (Romani 8; 29) Prin nașterea din nou sau nașterea de sus, adică nașterea din Dumnezeu, noi toți devenim Fii și Fiicele lui Dumnezeu, prin aceea că Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, ne regenerează spiritual, ne naște din nou, locuiește în noi, așa cum a locuit și în El. Fiecare din noi, este născut sau născută din Dumnezeu, adică este născut sau născută, ca și Isus (Iisus) din om, dar și, prin nașterea din nou, din Dumnezeu. Toți suntem fii și fiicele lui Dumnezeu în același fel și de aceeași calitate ca și Isus (Iisus), iar  El este doar fratele nostru mai mare, nu este Stăpânul nostru, sau Regele nostru. În măsura în care Isus (Iisus) este văzut ca și un Împărat și noi suntem împărați și nu supușii Împăratului, deoarece noi suntem moștenitorii Împărăției lui Dumnezeu și prin aceasta prinții acestei Împărății, nu slujitorii ei. De fapt, toți inclusiv Hristos este un slujitor în Împărăția lui Dumnezeu, căci a ne iubi și sluji dezinteresat unii pe alții este principiul fundamental al Împărăției. (Romani 8; 29)  Toți suntem dumnezei, prin nașterea din Dumnezeu, dar nu fără El, ci doar împreună cu El. (Ioan 15; 4-5) Noi trebuie să trăim și, la nevoie, trebuie să fim gata să și murim, așa cum a trăit și așa cum a murit Isus (Iisus), adică din dragoste pentru aproapele nostru. Acesta este un angajament și o implicare radicală, în practica relațiilor umane, aceasta este porunca nouă, dată de Isus (Iisus), aceasta este esența și, în același timp, sensul învățăturilor Lui. Lipsa noastră de anvergură spirituală nu anulează standardele lui Dumnezeu. Este vorba despre o înălțime amețitoare, dar este fundamentată pe o temelie adâncă, la fel ca și  eternitatea.  

Prima variantă fundamentală de Creștinism, eu aș numi-o Creștinism populist, iar pe cea de a doua variantă aș denumi-o Creștinism spiritual. Diferențele sunt uriașe. Cu toate că în ambele variante Isus (Iisus) și învățăturile Lui joacă un rol foarte important, totuși în ceea de-a doua variantă crucea lui Isus (Iisus) este însoțită de crucea noastră. (Luca 9; 23) În cazul nostru, nu este vorba despre faptul concret de a muri pe o cruce, chiar dacă acest fapt nu este imposibil sau exclus, ci este vorba despre lepădarea de sine, renunțarea la egoismul personal și de a duce crucea sau destinul nostru lumesc, cu dragoste de Dumnezeu și de oameni, așa cum a făcut și El. Crucea noastră contribuie la mântuirea celor din jurul nostru, nu prin aceea că noi murim pentru păcatele lor, ci prin aceea că noi, prin dorința noastră de jertfire de sine, pentru ei, permitem ca ei să poată vedea în noi, crucea lui Hristos. Noi suntem ferestrele prin care se poate vedea Cerul și pe unde Hristos luminează lumea. Prin crucea noastră strălucește crucea lui Hristos, în viețile celor din jurul nostru. Prin jertfa noastră, noi facem vizibilă crucea lui Isus (Iisus) în viețile oamenilor, transformăm în realitate învățăturile Lui. Ori de câte ori ne prezentăm ca având calitatea de Creștini dar nu respectăm porunca nouă, pe care a dat-o El, aceea de a ne iubi unii pe alții așa cum ne-a iubit El,  tot de atâtea ori, obturăm accesul oamenilor la El. Isus (Iisus) a murit pentru păcatele noastre, dar păcatele noastre rămân, dacă nu suntem și noi gata să murim pentru aproapele nostru, la fel ca și Isus (Iisus). Isus (Iisus) ne deschide drumul către Dumnezeu, dar dacă nu ajungem la El, dacă nu suntem ca și El, drumul acesta nu ne duce la țintă. Isus (Iisus) ne iartă păcatele pentru ca și noi să ajungem să nu mai păcătuim, nu ne iartă păcatele pentru ca noi să putem păcătui liniștiți, netulburați, fără să ne preocupăm de păcatele noastre. Nimeni nu poate să nu păcătuiască dacă nu își înlocuiește natura umană cu natura divină și dacă nu se ghidează după cerințele acestei noi naturi. Natura umană nu dispare, ea se transfigurează se modifică, influențată de natura divină cu care conviețuiește, cu care se contopește.

O cunoștință de-a mea îmi spunea că a cere unui om să se jertfească pentru ceilalți, la fel cum s-a jertfit și Isus (Iisus) este absurd, deoarece cum poți să mori pentru alții și să lași proprii tăi copiii fără tată pământesc. Cu toate acestea, Isus (Iisus) a spus că oricine își iubește părinții sau copiii, mai mult decât pe El, nu este vrednic de El.

"37 Cine iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.

 38 Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine după Mine nu este vrednic de Mine." (Matei 10; 37-38)

 

Acesta este ”scandalul” și ”nebunia” crucii lui Hristos, legăturile spirituale sunt considerate mai importante decât legăturile firești.  Cu toate acestea, cine își iubește viața pământească, mai mult decât iubește învățăturile lui Isus (Iisus) riscă să rateze ținta vieții veșnice.

"39 Cine îşi va păstra viaţa o va pierde; şi cine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va câştiga." (Matei 10; 39)

 

"31 Atunci au venit mama şi fraţii Lui şi, stând afară, au trimis să-L cheme.

 32 Mulţimea şedea în jurul Lui, când I-au spus: „Iată că mama Ta şi fraţii Tăi sunt afară şi Te caută.”

 33 El a răspuns: „Cine este mama Mea şi fraţii Mei?”

 34 Apoi, aruncându-Şi privirile peste cei ce şedeau împrejurul Lui: „Iată”, a zis El, „mama Mea şi fraţii Mei!

 35 Căci oricine face voia lui Dumnezeu, acela Îmi este frate, soră şi mamă.” (Marcu 3; 31-35)

 

În N.T. se vorbește, de fapt, despre a purta crucea lui Hristos, prin a ne purta propria noastră cruce și a purta și sarcinilor altora.

"2 Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos."

Putem fi Creștini în două feluri, din motive egoiste și din altruism. Suntem Creștini, din motive egoiste, când ne dorim pentru noi, gândindu-ne numai la noi și la familiile noastre, binecuvântările lui Dumnezeu. Noi avem nevoie de ajutor și îl cerem de la Dumnezeu și nu este nimic rău în aceasta, dar, în același timp, dacă ne concentrăm mai ales asupra a ceea ce vrem noi să primim și nu, în primul rând, asupra a ceea ce dorim să oferim, devenim închiși în propria noastră credință, suntem Creștini pentru că așteptăm să ni se ofere beneficii, în urma credinței noastre. Suntem Creștini din interes, suntem Creștini egoiști, preocupați cu precădere de eul nostru. Nici chiar viața veșnică nu trebuie privită ca un beneficiu câștigat în urma credinței noastre, căci viața veșnică nu ni se dă pentru că o cerem ci pentru că suntem pregătiți pentru ea. Trebuie să căutăm mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea ei, care constă în lepădarea de sine, lepădarea de egoismul personal, înnăscut în fiecare din noi și după aceea toate celelalte lucruri ni se vor da pe deasupra.

"33 Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra." (Matei 6; 33)

Ceea ce spun eu este că formele de Creștinism populist, promovate de către Bisericile instituționale, sunt foarte diferite de esența învățăturilor lui Isus (Iisus). Nu suntem chemați la a beneficia doar de jertfa lui Isus (Iisus) pe cruce, ci suntem chemați să fim ca și El, să dobândim aceeași putere de jertfire personală. Cine spune că îl urmează pe Hristos, trebuie să trăiască și el sau ea, așa cum a trăit Isus (Iisus) și aș adăuga eu, să fie gata să și moară cu același gând cu care a murit Isus (Iisus), căci nu este dragoste mai mare, decât să moară cineva pentru prietenii săi.

"6 Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus." (1 Ioan 2; 6)

"13 Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi." (Ioan 15; 13)

Este adevărat că viața de fiecare zi nu este construită după acest principiu, în existența noastră cotidiană fiecare om trebuie să se îngrijească de sine, căci altfel, nimeni, în afară de Dumnezeu, nu se va îngriji de el sau de ea. Din acest motiv, avem nevoie de o formă de extindere de orizonturi, adică trebuie să privim lumea din cele două perspective, în același timp, atât din perspectivă pământească, cât și din perspectivă spirituală. Comparația dintre cele două nivele de existență, ne ajută să vedem mai bine, atât neîmplinirile, generate de principiile vieții pământești, cât și valoarea și frumusețea spirituală și morală a Împărăției lui Dumnezeu. Noi, de fapt, trăim la intersecția dintre două lumi și fiecare decizie pe care o luăm este ca un fel de cruce pe care este sfâșiată substanța și consistența lumii, în care trăim, dar și natura noastră umană. Pentru deciziile noastre și pentru dozajul fiecăreia dintre cele două realități, care își au tangența în conștiințele noastre, nu putem fi judecați decât de Dumnezeu, deoarece El este acela care face prezentă, în viețile noastre, Împărăția Sa și racordul dramatic al acesteia la neliniștile noastre existențiale. Viața însăși îmbracă forme diferite, pe care noi le putem percepe în magnetismul ireconciliabil pe care îl exercită asupra noastră constrângerile materialității dar și în momentele de eliberare sufletească, generate de exuberanța și extazul atingerilor mentale îndreptate asupra unui univers, care ne trimite rezonanțele sale sub forma unor trăiri netransmisibile. Eu consider că adevărurile conținute de învățăturile lui Isus (Iisus) se reflectă mult mai bine într-o eliberare de dogmatism și o transfigurare, prin grația complexității spiritualității umane, a tot ceea ce se poate atinge cu ochiul, în ceea ce se poate atinge doar cu sufletul, căci fără dragostea de frumos a ființei umane, nu poate exista nici iubirea de Dumnezeu. Cred că fără a deveni ființe spirituale, adică fără a lăsa cerul înstelat să ne traverseze, în mișcarea sa atotcuprinzătoare și să ne semene liber visele, ca niște semne din altă lume, ne rezumăm la un Creștinism de paradă, la un ritualism plicticos, care ne închide în ordinea rigidă, matematică a realității unde nu există formula dragostei. Chemarea unei alte lumi, mai frumoasă și mai bună se măsoară cu stringența impulsului determinat de necesitatea imediată, care contrazice valorile spirituale, dar care prin aceasta își arată limitările. Împărăția lui Dumnezeu este de dorit tocmai pentru că lumea noastră este plină de justificări ale urâtului, de rupturi în amploarea seninătății orizontului.

Cele două forme fundamentale de Creștinism expuse sunt separate de linia de demarcație impusă de instituțiile bisericești. Ele au construit un Isus (Iisus) departe de noi, ”în Ceruri,” atunci când El este baza oricărei speranțe durabile. Aceste instituții l-au înălțat pe Isus (Iisus) la un nivel la care să nu îl putem ajunge, căci orice realitate tangibilă exclude intermedierile. Cu toate acestea Isus (Iisus) locuiește în noi și dacă nu se află în noi, atunci nici noi nu ne aflăm în El, suntem străini de El și El va spune că niciodată nu ne-a cunoscut. (Matei 7; 22-23) Poate că noi credem că l-am cunoscut, dar ce folos dacă El va spune că nu ne cunoaște. Putem să cunoaștem despre Isus (Iisus) din Biblie, din istorie, din predicile ținute în instituțiile bisericești, dar aceasta nu însemnă că îl cunoaștem pe El, ci doar că avem unele cunoștințe despre El. Dacă cunoaștem despre El, nu înseamnă că îl cunoaștem pe El, în mod personal. Îl cunosc pe președintele S.U.A. din emisiunile televizate, dar el nu mă cunoaște pe mine și deci noi doi nu ne cunoaștem. La fel se întâmplă cu Isus (Iisus), avem nevoie de o cunoaștere personală, spirit către spirit, minte către minte. Relația de prietenie cu Dumnezeu este bazată pe adeziunea la principiile Lui, dar aceasta înseamnă să fim gata să trăim și să murim ca și El, din propria convingere. După ce am aflat cum înțelege Dumnezeu existența noastră rămâne să ne punem întrebarea dacă noi suntem gata să acceptăm această nouă treaptă de existență, în care lucrurile se află în deplină armonie. Nimeni nu poate să răspundă la această întrebare în locul nostru și nimeni nu ne poate obliga la un anumit răspuns. Cine vrea să îl urmeze pe Isus (Iisus) trebuie să își crucea sa în fiecare zi și să îl urmeze. (Matei 10; 37-38) Nu există Creștinism autentic fără cruce și crucea lui Isus (Iisus) nu ne scutește de crucea noastră, ci ne dă doar un exemplu de ceea ce înseamnă să ne purtăm crucea. Acest exemplu a fost urmat de apostoli, care și ei, unii din ei, au sfârșit murind din dragoste spirituală pentru prietenii lor.

    

 

 

 

 

 

 

Navigare website

Nou!

 

____________________

 

Carte:

Biserica Celor Născuți din Spirit

și Bisericile instituționale

 

Cartea Biserica Celor Născuți din Spirit

Download the book

 

Citeşte cartea!

Comandă cartea!

___________________

Botezul în apă şi problema imaginilor

şi statuilor în Creştinism

 

  Broșura Botezul în apă și problema statuilor în Creștinism

 

Sfinţenie şi iad

 

iBroșura Sfințenie și iad

 

 

Rolul femeilor în Creştinism

şi

problema autorităţii

 

Broșura Rolul femeilor în Creștinism

 

Cuprins cu titlurile mesajelor

 

Mesaje actualizate

 

Icoana lui Isus (Iisus) nu este un idol   

 

Eu nu mă închin în fața icoanelor și mai ales detest să îmi ating fruntea de ele, dar doresc să fiu obiectiv în analizele mele și nu aș vrea, în nici un caz să fiu părtinitor, favorizând o doctrină a unei confesiuni creștine în defavoarea doctrinei altei confesiuni creștine. Pentru mine, toate confesiunile creștine au valoare egală și doctrinele lor, toate, fără excepție, au și multe puncte slabe... 

 

(10. 12. 2012)

read more

 

 

"Hrană tare" şi "lapte" în Creştimism   

 

Bisericile instituţionale sunt obligate să servească mai mult ‚lapte,’ decât hrană tare, deoarece în mijlocul lor sunt mulţi Creştini „lumeşti,” care înţeleg numai de ordine şi disciplină, de autoritatea impusă asupra lor, decât de glasul lui Dumnezeu, care vorbeşte în propria conştiinţă, a celui născut din nou. În N.T. există şi hrană tare şi doresc să v-o prezint, deoarece eu mă adresez mai ales celor Aleşi şi ei mă vor înţelege...  

 

(05. 12. 2012)

read more

 

O Persoană nu o doctrină   

 

Atât eu cât şi reprezentanţii Bisericii instituţionale Adventiste de ziua a 7 a, avem acelaşi scop şi anume încercăm să avertizăm omenirea asupra pericolele viitoare, care planează asupra sa şi care sunt descrise în cartea Apocalipsa lui Ioan, ultima carte a Bibliei. Diferenţa între noi este de viziune asupra Bibliei şi desigur şi asupra viitorului. Adventiştii cred că numai aceia care ţin sâmbătă, ca şi zi de odihnă, vor fi salvaţi, pe când eu, în baza textelor Bibliei, sunt convins că ţinerea zilei de odihnă, sâmbăta nu este o condiţie a mântuirii... 

 

(05. 12. 2012)

read more

 

 

În Împărăţia lui Dumnezeu nu se va ţine o zi de odihnă   

 

În legătură cu ţinerea sabatului zilei a şaptea eu cred că aceasta nu are cum să fie o Lege veşnică, deoarece în Împărăţia lui Dumnezeu, această Lege îşi pierde orice sens, atâta vreme cât acolo nu se va munci, ci va fi doar odihnă veşnică. Acolo cei mântuiţi nu vor munci şase zile pentru ca să se odihnească în ziua a şaptea. Pentru Evrei această Lege îşi avea un sens, căci le dădea prilejul să se gândească la Dumnezeu, cel puţin o dată pe săptămână... 

 

(01. 12. 2012)

read more

 

 

Despre sabat şi semnificaţia sa   

 

Adventiştii de ziua a 7 a susţin că este necesar să ţinem o zi de odihnă şi aceasta trebuie să fie sâmbăta, în caz contrar nu putem să fim mântuiţi. Aşa au fost învăţaţi de Elen G. White şi aşa, cred ei că trebuie să fie. Trebuie să precizăm încă de la început că problema se pune de a şti dacă trebuie să ţinem o zi de odihnă sau nu, în sistemul N.T. şi dacă răspunsul este afirmativ, care este aceea zi de odihnă, este ea sâmbăta, sau este duminica? 

 

(01. 12. 2012)

read more

 

 

Adventiştii de ziua a 7 a şi miezul doctrinei lor   

 

Nu există nici o dovadă în Biblie că primii Creştini dintre neamuri considerau ţinerea unei anumite zile de odihnă ca fiind obligatorie. Primii Creştini, care erau Evrei convertiţi, continuau să respecte sabatul şi alte obiceiuri evreieşti. Pentru Creştinii dintre neamuri lucrurile nu erau atât de clare. Ei au dezbătut mult această problemă şi alte elemente ale tradiţiei iudaice, stare de fapt care se reflectă în scrierile apostolului Pavel. 

 

(01. 12. 2012)

read more

 

 

Adventiştii de ziua a 7 a şi Isus (Iisus)   

 

Adventiştii sunt Evreii Noului Testament. La fel ca şi Evreii Vechiului Testament ei îl răstignesc, pentru a doua oară, pe Isus (Iisus). Evreii V.T. au răstignit trupul lui Isus (Iisus) şi Adventiştii de ziua a 7 a răstignesc Duhul lui Isus (Iisus). Cum se întâmplă acest lucru? Adventiştii nu recunosc, ca fiind de actualitate, ca având valabilitate în zilele noastre, învăţătura despre darurile Duhului Sfânt şi în consecinţă, întrucât sunt legate între ele, nici despre roade... 

 

(01. 12. 2012)

read more

 

 

Fecioara şi ‚curva’ cea mare   

 

„Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele, ci să fie supuse, cum zice şi Legea. Dacă voiesc să capete învăţătură asupra unui lucru, să întrebe pe bărbaţii lor acasă; căci este ruşine pentru o femeie să vorbească în Biserică.” (1 Corinteni 14; 34-35) „Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii , nici să se ridice mai pe sus de bărbat, ci să stea în tăcere.” (1 Timotei 2; 12)...

 

(26. 11. 2012)

read more

 

Institutiile bisericesti isi construiesc o pavaza falsa  

 

Instituţiile bisericeşti sunt forma prin care spiritualitatea creştină s-a adaptat şi se adaptează la lume. Ele au fost mai întâi de toate „braţul înarmat” al Creştinilor, protecţia lor, după ce iniţial au fost persecutaţi pe nedrept în timpul diferitelor perioade de persecuţie, din Imperiul Roman. Atunci când Împăratul Constantin a creat oportunitatea, Creştinii din Imperiu Roman au preluat puterea politică şi au creat un scut invincibil de protecţie, în jurul celor credincioşi... 

 

(26. 11. 2012)

read more

 

Argumente şi tradiţie   

 

În toată lumea aceasta numai Româncele şi Rusoaicele poartă batic şi stau deoparte în Biserici şi rezultatele se văd, adică mult formalism şi puţină spiritualitate. Oare toată femeile din lume sunt ‚rătăciteţ şi numai Româncele şi Rusoaicele practică corect Creştinismul? Ce argumente biblice stau la baza comportamentului celorlalte femei creştine, din toată lumea? 

 

(26. 11. 2012)

read more

 

Inconsecvenţă şi ipocrizie   

 

Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele, ci să fie supuse, cum zice şi Legea. Dacă voiesc să capete învăţătură asupra unui lucru, să întrebe pe bărbaţii lor acasă; căci este ruşine pentru o femeie să vorbească în Biserică.” (1 Corinteni 14; 34-35) „Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii , nici să se ridice mai pe sus de bărbat, ci să stea în tăcere.” (1 Timotei 2; 12)...

 

(26. 11. 2012)

read more 

 

Despre locul şi rolul femeilor creştine   

 

„Totuşi ea va fi mântuită prin naşterea de fii, dacă stăruiesc cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie.” (1 Timotei 2; 15) Întrebarea legitimă care se pune este următoarea: Pot femeile să fie mântuite chiar dacă nu nasc fi? De exemplu, în cazul femeilor care nu se căsătoresc şi deci nu nasc copii, al acelora care sunt căsătorite, dar nasc numai fete, sau nasc un singur fiu, deci nu fii la plural, ci un fiu, în cazul femeilor, care deşi sunt căsătorite nu pot să nască din motive medicale etc., pot femeile să fie mântuite?

 

(26. 11. 2012)

read more

 

Spiritele nu au gen   

 

Dumnezeu nu dă 'slujbe' diferite în adunările creştine, unele pentru bărbaţi şi altele pentru femei, ci oamenii care le organizează, repartizează funcţiunile, în acest mod. Dumnezeu dă Duhul Sfânt la oameni, fără deosebire de gen. După părerea mea, nu se poate demonstra că lucrurile stau altfel şi că darurile Duhului Sfânt sunt distribuite ţinând cont de genul persoanei...  

 

(26. 11. 2012)

read more

 

Dublu standard   

 

Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele, ci să fie supuse, cum zice şi Legea. Dacă voiesc să capete învăţătură asupra unui lucru, să întrebe pe bărbaţii lor acasă; căci este ruşine pentru o femeie să vorbească în Biserică.” (1 Corinteni 14; 34-35) Pavel prezintă un dublu standard...  

 

(26. 11. 2012)

read more

 

Principiul fundamental al Creştinismului   

 

Biblia este mai greu de înţeles atunci când anumite texte se contrazic între ele. De exemplu: "Toţi care aţi fost botezaţi pentru Cristos, v-aţi îmbrăcat cu Cristos. Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Cristos Isus (Iisus). (Galateni 3; 27-28) Principiu fundamental al Creştinismului este următorul: "Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire (Romani 10; 10)...

 

(26. 11. 2012)

read more

 

Instituţiile bisericeşti construiesc o pavăză falsă   

 

Instituţiile bisericeşti sunt forma prin care spiritualitatea creştină s-a adaptat şi se adaptează la lume. Ele au fost mai întâi de toate „braţul înarmat” al Creştinilor, protecţia lor, după ce iniţial au fost persecutaţi pe nedrept în timpul diferitelor perioade de persecuţie, din Imperiul Roman. Atunci când Împăratul Constantin a creat oportunitatea, Creştinii din Imperiu Roman au preluat puterea politică şi au creat un scut invincibil de protecţie, în jurul celor credincioşi...  

 

(26. 11. 2012)

read more

 

 

 

 

 

Locul unde se poate vedea şi simţi adevăratul Creştinism   

 

Atunci când intrăm într-o organizaţie religioasă, am dori să vedem ceva din practica învăţăturii lui Isus (Iisus) şi, de cele mai multe ori nu vedem. De ce? Deoarece instituţiile bisericeşti nu aplică în organizarea şi funcţionarea lor învăţăturile lui Isus (Iisus). Cel mai mare nu este cel mai mic şi Creştinii din acel loc nu sunt gata să îşi dea viaţa unii pentru alţii. Bisericile instituţionale nu sunt raiul pe pământ, aşa cum doresc să ne convingă pe noi...  

 

(26. 11. 2012)

read more