All premium Magento themes at magentothemesworld.com!
 Pacatul, vinovatia si responsabilitatea crestina

 21. 03. 2015

Gabriel Baicu

  

   

Religia creștină, la fel ca multe alte religiii, este un fenomen complex care nu se oferă cu ușurință celor credincioși, spre cunoaștere și spre înțelegere, în lipsa unor repere spirituale sigure. Reperele ne sunt necasare pentru a ne putea orienta și a da un sens credinței pe care o considerăm ca fiind și credința noastră. Să abordăm un prim reper. Cum ar trebui să concepem autoritatea lui Dumnezeu, să o vedem cu ochii minții? Mai întîi avem la dispoziție două variante. Într-o primă variantă, susținută de Creștinismul dogmatic, instituțional, Dumnezeu este vizualizat mintal ca un fel de Conducător al unui supra-stat universal sau cosmic. Dumnezeu este foarte des văzut ca și un Împărat sau Rege. Un fel de autoritate politico-religioasă concretă, materială și nu doar pur spirituală, deasupra autorității conducătorilor lumești, care au și ei o latură materială și o latură spirituală. Terminologia folosită de Bible poate să conducă la o astfel de confuzie. Biblia folosește un limbaj în care se bazează pe analogie. Deși folosește noțiunea de Împărat, în nici un caz Dumnezeu nu trebuie înțeles ca fiind asemănător cu un împărat pământesc, din nici un punct de vedere. Diferența dintre Dumnezeu și un împărat sau un rege pământesc este ca și diferența dintre un cer senin și o încăpere fără geamuri, ca să folosesc la rândul meu o anologie. Orice fel de analogie cu Dumnezeu este o comparație care, de fapt, nu suportă această comparație, dar pentru care nu există alt termen de comparație.

Să luăm un alt exeplu de comparație prin analogie. Dacă în secolul II d.H. cineva, care ar fi venit din viitor, ar fi vrut să descrie un avion unui contemporan al său, ar fi trebuit să compare avionul cu ceva existent în acel moment pe pământ. Ar fi trebuit să spună că este un fel de car care zboară ca o pasăre și care are caii în interiorul său, iar caii învârt o paletă. Poate că cel sau cea care ar fi ascultat relatarea ar fi avut o intuiție vagă despre ce este vorba în istorisirea respectivă, dar ar fi fost dus sau dusă foarte mult în eroare prin detaliile oferite. Așa este și cu Dumnezeu. Felul în care ne vorbește Biblia despre El, ne dă o vagă intuiție dar prin multe din detaliile oferite ne îndepărtează de El. Dumnezeu nu este nici Împărat și nici Rege și de fapt nu este nici om, chiar dacă în Hristos are și o dimensiune umană. Este o Realitate atotcuprinzătoare și a toate înțelegătoare, este o Realitate eternă integratoare, creatoare și constructivă.

Dumnezeu știe de ce am greșit și ne înțelege ca nimeni altcineva motivele, care nouă ni se pot părea bune la un moment dat, atunci când săvîrșim o nedreptate dar dorește să vedem lumea și viața cu ochii Lui. În raport cu justiția umană, Dumnezeu merge în adâncimea lucrurilor și a minții noastre și ia în considerare contextul vieții fiecărui individ în parte, dar dorește să ne schimbe să ne transforme radical și să ne regenereze printr-o nouă naștere, de această dată spirituală. În natura noastră umană greșelile noastre sunt explicabile, dar Dumnezeu dorește să ne schimbe natura. Lucrul acesta nu l-ar putea face un superior al nostru, un Împărat sau Rege, care să ne strivească sub autoritatea Sa, ci un Tată sau un Învățător. Schimbarea naturii umane se face doar prin unitatea, contopirea dintre natura lui Dumnezeu și natura umană.    

În orice societate umană, având o anumită evoluție, puterea este deținută de state, care o exercită prin reprezentanții lor. Dumnezeu este văzut de mulți ca un fel de Rege al regilor, de Împărat al împăraților, care conduce întregul univers, asemănător cu modul în care statele conduc pe supușii lor. Formula folosită de cartea Apocalipsa lui Ioan este înșelătoare, dacă este luată literal. Se consideră că Dumnezeu ar fi trasat un fel de reguli, mult mai stricte decât normele pe care se bazează societățile omenești și oricine încalcă acele reguli, într-un fel sau altul, poate fi iertat de câteva ori, dacă își cere iertare, dar după aceea, dacă mai greșește, va trebui să plătească prin pedeapsa iadului veșnic. Dumnezeu are Legea Sa pe care orice om ar trebui să o respecte la fel ca și pe legile omenești. Cine greșește plătește, chiar dacă este grațiat o dată sau de mai multe ori, de către Monarh. Până la urmă tot va trebui să își plătească greșelile sale, dacă le repetă. Această viziune este susținută de unele texte din V.T., dar este complet respinsă de învățăturile lui Isus (Iisus).

Dumnezeu nici nu răsplătește și nici nu pedepsește pe nimeni. Aceasta este o concepție pur omenească și nu are nimic divin în ea. Raiul nu este o răsplăta și iadul nu este o pedeapsă. În rai sunt exigențe extraordinare și nu oricine le poate face față. Dovada este că o treime din îngerii lui Dumnezeu l-au părăsit și l-au urmat pe Satana, nu au rămas la înălțimea la care au fost inițial. Pentru ca cineva să intre în rai, trebuie să fie bine pregătit pentru aceasta încă de pe pământ. Iadul pe de altă parte înseamnă moartea a două, adevărata moarte, și nimic altceva. Oamenii mor veșnic pentru că sunt muritori, și nu ca o pedeapsă, iar cei ce vor trăi veșnic sunt cei aleși, care vor fi pregătiți să facă față exigențelor lui Dumnezeu, prin aceea că îi vor permite Lui să locuiască veșnic în ei și ele.

În concepția dogmatic-administrativă despre Împărăția lui Dumnezeu, se înțelege că El conduce tot universul, cu o mână de fier și cine cade în mâna Lui nu mai are scăpare. Nu ajunge că trebuie să respectăm legile omenești, dar mult mai important, trebuie să ne conformăm întocmai și Legii lui Dumnezeu, pentru a nu fi pedepsiți. Este vorba despre o dublă autoritate, a conducătorilor omenești, care ne spune apostolul Pavel, contrazicându-l pe Isus (Iisus), sunt un fel de reprezentanți ai lui Dumnezeu pe pământ, având acceptul lui Dumnezeu pentru ceea ce fac și fiind autorizați de El. De fapt, în epoca medievală regii țărilor creștine erau unși de Papa de la Rome, care la rândul lui, era considerat a fi înlocuitorul lui Hristos pe pământ. Nimic mai fals și mai periculos. Am criticat această percepție asupra Creștinismului. și am criticat inclusiv părerile apostolului Pavel despre autoritate, la care nu subscriu. Multe din părerile lui Pavel sunt corecte, dar unele din scrierile care sunt atribuite lui sunt scrise de altcineva și sunt doar semnate cu numele lui.

Unele din părerile lui Pavel, acelea care aparțin cu adevărat lui și care se referă la autoritate, sunt în contradicție cu învățăturile lui Isus (Iisus), ele au o funcție administrativ - organizatorică mai mult decât una spirituală. Transformând organizațiile omenești religioase în structuri cu autoritate divină se rupe automat regula de aur a credinței și anume că libertatea de conștiință individuală este singura care garantează un atașament real față de Dumnezeu. Pavel greșește când afirmă că autoritățile statale pământene sunt toate de la Dumnezeu și orice ar face ele trebuie să ne supunem lor. A fost Hitler, aprobat de Dumnezeu, Stalin și toți ceilalți dictatori? Pur și simplu consider că este vorba despre o învățătură greșită, deoarece Isus (Iisus) ne-a informat că stăpânitorul lumii acesteia este Satana și nu Dumnezeu.

"28 Aţi auzit că v-am spus: „Mă duc, şi Mă voi întoarce la voi.” Dacă M-aţi iubi, v-aţi fi bucurat că v-am zis: „Mă duc la Tatăl”; căci Tatăl este mai mare decât Mine.

 29 Şi v-am spus aceste lucruri acum, înainte ca să se întâmple, pentru ca atunci când se vor întâmpla, să credeţi.

 30 Nu voi mai vorbi mult cu voi; căci vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine;

 31 dar vine, pentru ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl şi că fac aşa cum Mi-a poruncit Tatăl. Sculaţi-vă, haidem să plecăm de aici!"  (Ioan 14; 28-31)

 

Eu, personal, îl cred pe Isus (Iisus) și nu pe Pavel, atunci când îl contrazice pe El, deoarece El este fondatorul Creștinismului și sursa cea mai autentică. Iată ce zice Pavel, contrar a ceea ce a spus Isus (Iisus):

 

"1 Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte; căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt, au fost rânduite de Dumnezeu.

 2 De aceea, cine se împotriveşte stăpânirii, se împotriveşte rânduielii puse de Dumnezeu; şi cei ce se împotrivesc îşi vor lua osânda."  (Romani 13; 1-2)

 

Nu se poate ca stăpânitorul lumii acesteia să fie Satana și stăpânirile, prin care el își exercită autoritatea să fie de la Dumnezeu. Este un non sens și stăpânitorul nu își poate exercita stăpânirea fără slujitori. Autoritatea în lumea noastră nu este deținută de Dumnezeu, ci de către puterile întunericului și Isus (Iisus) a precizat lucrul acesta foarte clar. Mai mult Împărăția lui Isus (Iisus), după cum a spus El, nu este din lumea aceasta, deci nici din universul acesta material și nici de aceași categorie cu împărățiile, regatele sau alte forme de organizare politică de pe pământ. Împărăția lui Dumnezeu nu este o altă organizare politico-administrativă a universului, un supra-stat în care să avem obligații cetățenești, prin faptul că ne-am născut pe pământ. Dumnezeu nu ne conduce cu o mână de fier, ca pe niște supuși neascultători, fiind gata să ne manipuleze după cum dictează interesele Lui.

 

Dumnezeu nu este un Șef de stat, fie El și Cel mai puternic din univers, sau chiar din toate universurile posibile, care să pună interesele unei organizații statale sau de orice fel, deasupra intereselor fiecăruia dintre noi. Dumnezeu, care poate să ne citească gândurile, nu se folosește de această posibilitate pentru a ne controla și transforma în niște roboți doar buni de lăudat sau de făcut rugăciuni. Dacă așa ar sta lucrurile, atunci am avea o mare problemă și ar trebui să fim mai degrabă triști când se naște un copil, căci nu știm dacă nu va arde în iad pentru etrnitate. Este simplu de spus că este decizia lui sau a ei, locul unde va ajunge, dar vom vedea că Biblia nu ne spune asta și că destinul veșnic al omului nu depinde numai de el sau de ea.

 

Vreau să aduc o rază de speranță, contrazicând părerile avansate de mulți oficiali religioși creștini și explicând că, în confromitate cu învățăturile lui Isus (Iisus), Împărăția lui Dumnezeu este un tărâm spiritual și nu un fel de stat, deasupra statelor de pe pământ. Nici Dumnezeu nu este Împărat sau Rege, în același fel în care sunt împărații și regii pământului și nici nu își exercită autoritatea ca și ei, urmărind țeluri asemănătoare cu ale lor. Dumnezeu este o Realitate spirituală, o conștiință universală, în care putem să intrăm și noi, dacă alegem să facem acest lucru și dacă El ne consideră pregătiți pentru aceasta. La rândul Său, Dumnezeu locuiește în noi și conștiința Sa se unește cu conștiința noastră, ridicându-ne pe noi la un alt nivel de înțelegere a existenței noastre.

 

Această unitate de conștiință, această contopire, între Dumnezeu și om nu are nimic a face cu o conducere autoritară a întregului cosmos. Dumnezeu nu are în spatele Lui o întreagă organizație universală sau cosmică și nici nu sacrifică pe nimeni de dragul intereselor Bisericii. Dumnezeu ne ridică la un nivel foarte elevat, din punct de vedere spiritual, pe un ”munte înalt”, de unde putem să vedem mai bine atât viețile noastre cât și întreaga realitate. Dumnezeu trăiește și gândește în noi, alături de noi, este una cu noi și ne face și pe noi să fim una cu El. Așa trebuie să înțelegem corect Creștinismul și să lăsăm pe planul doi tot ceea ce ne vine prin impunere, toate regulile rigide care încearcă să ne sufoce spiritualitatea.

 

Înseamnă acest lucru că avem voie să păcătuim? Nici nu se mai pune problema păcatului, deoarece îl vom vedea chiar noi ca fiind o mare greșeală. Vom disprețui nedreptatea, așa cum o disprețuiește și Dumnezeu și vom renunța la egoism, căci acesta ne separă de El. Ne va plăcea, în mod organic, ceea ce îi place și Lui și vom vedea lucrurile așa cum le vede și El. Vom înlătura chiar noi orice obstacol care stă între noi și Dumnezeu și vom face tot posibilul să ne ridicăm la înălțimea staturii plinătății lui Hristos, prin voia noastră liberă și nu în urma vreunei constrângeri, oricare ar fi ea. Lucrurile acestea nu se pot face prin forțare, așa cum nimeni nu poate iubi fiind forțat de altcineva.

 

Dacă toți membrii marilor religii monoteiste cred orbește în cărțile lor sfinte, se ajunge la ceea ce s-a și ajuns de fapt și anume la două sau mai multe tipuri de fanatism religios, aflate în competiție. Creștinii, cel puțin unii dintre ei, cred în faptul că Biblia este sfântă și că nu există nici o greșeală și nici o contradicție în corpul ei și la fel cred și cei mai mulți Musulmani despre Coran. Fiecare crede orbește în cartea lui sfântă, dar cele două cărți sfinte se contrazic între ele. Și ce dacă? Credința este aceea care contează, ar spune cineva și nu conținutul acestei credințe. Eu însă consider că o privire analitică și critică asupra propriei noastre religii și a fundamentelor ei este mai mult decât necesară pentru a putea să înțelegem exact în ce credem, este important nu doar să credem dar să știm exact care este conținutul și înțelesul credinței noastre, căci aceasta este calea de a ne depărta de fanatismul religios, atât de periculos și contra-productiv. 

 

Dumnezeu al dreptății este văzut de Biblie, câteodată, ca un Dumnezeu al inegalității de șanse, al unei predestinări pentru nefericire sau pentru un sfârșit tragic. Acest tip de predestinare este o construcție fundamentată pe V.T. în care Dumnezeu este prezentat ca un stăpân absolut al creaturilor Sale iar omul ca o jucărie în mâna Lui. Cred că această viziune asupra divinității este vehement contrazisă de învățăturile lui Isus (Iisus) și de asemenea este inaptă să explice situarea omului în cosmos și în lumea pământească. Ar trebui analizată ideea de răspundere și vinovăție în perspectiva biblică și rolul lui Dumnezeu în a stabili și trage la răspundere ființele umane. Poate că un început bun se află în textele privitoare la relația dintre Dumnezeu, în calitate de Creator și om, ca și creație a Sa.

 

"14 Deci ce vom zice? Nu cumva este nedreptate în Dumnezeu? Nicidecum!

 15 Căci El a zis lui Moise: „Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă; şi Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur.”

 16 Aşadar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă.

 17 Fiindcă Scriptura zice lui faraon: „Te-am ridicat înadins, ca să-Mi arăt în tine puterea Mea şi pentru ca Numele Meu să fie vestit în tot pământul.”

 18 Astfel, El are milă de cine vrea, şi împietreşte pe cine vrea.

 19 Dar îmi vei zice: „Atunci de ce mai bagă vină? Căci cine poate sta împotriva voii Lui?”

 20 Dar, mai degrabă, cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: „Pentru ce m-ai făcut aşa”?

 21 Nu este olarul stăpân pe lutul lui, ca din aceeaşi frământătură de lut să facă un vas pentru o întrebuinţare de cinste, şi un alt vas pentru o întrebuinţare de ocară?

 22 Şi ce putem spune, dacă Dumnezeu, fiindcă voia să-Şi arate mânia şi să-Şi descopere puterea, a suferit cu multă răbdare nişte vase ale mâniei, făcute pentru pieire;

 23 şi să-Şi arate bogăţia slavei Lui faţă de nişte vase ale îndurării pe care le-a pregătit mai dinainte pentru slavă (despre noi vorbesc)?" (Romani 9; 14-23)

 

Acest text, exemplu al gândirii apostolului Pavel, ne spune anumite lucruri care se impun a fi analizate și ne vorbește despre Dumnezeu într-un mod care ridică enorme semne de întrebare. Ce ne spune textul în discuție? Dumnezeu îi ”face” pe oameni cu o anumită destinație. Pe unii îi creează pentru mântuire și pe alții pentru pierzanie veșnică. Mai mult, cei destinați pierzării sunt folosiți de Dumnezeu în interesul celorlalți, a celor ce vor fi salvați, căci prin cei pierduți, cei salvați au șansa de a putea vedea la lucru puterea Lui și a fi impresionați de ea. După ce îi ”împietrește” pe cei ce vor fi pierduți Dumnezeu îi trage la răspundere și îi condamnă pentru păcatele lor și apoi îi aruncă în iazul de foc. Dacă cineva își pune problema dreptății lui Dumnezeu răspunsul Bibliei este: ”Cine ești tu să întrebi?” Tu ești un nimeni, o ”creatură,” care nu ai dreptul să îți pui întrebări căci ești la îndemâna lui Dumnezeu și face ce vrea cu tine. Dacă este așa, atunci de ce mai folosim o retorică falsă și afirmăm cu convingere, de la amvoane și altare că Dumnezeu este drept și că El este dragoste? Textul din Biblie, folosit de analiza de față, nu ne spune acest lucru.

 

Textul în discuție începe cu o întrebare: ”nu cumva este nedreptate în Dumnezeu” și sfârșește cu concluzia că de fapt este nedreptate în Dumnezeu, deoarece El nu ține cont de om ca individ și se folosește de oameni ca instrumente pentru a își atinge planurile Sale. Care sunt însă planurile Sale și după ce criterii i se face lui Dumnezeu milă de oameni? Oare nu îi este milă lui Dumnezeu de toți oamenii, de unii îi este milă și pe alții îi urăște? Poate Dumnezeu, despre care se spune că este dragoste să urască pe cineva? Dacă urăște înseamnă că nu este numai dragoste, este și dragoste, dar este și ură.

 

"5 Nebunii nu pot să stea în preajma ochilor Tăi; Tu urăşti pe cei ce fac fărădelegea

 6 şi pierzi pe cei mincinoşi; Domnul urăşte pe oamenii care varsă sânge şi înşală." (Psalmul 5; 5-6)

 

"5 Domnul încearcă pe cel neprihănit, dar urăşte pe cel rău şi pe cel ce iubeşte silnicia." (Psalmul 11; 5)

 

"32 Căci Domnul urăşte pe oamenii stricaţi, dar este prieten cu cei fără prihană." (Proverbe 3; 32)

 

Este de înțeles că Dumnezeu urăște nelegiuirea, dar nu este limpede de ce urăște oamenii care o săvârșesc. Isus (Iisus) ne cere să îi iubim pe cei care ne fac rău, dar Dumnezeu îi urăște pe cei stricați. Nu este vorba despre două măsuri diferite? Bineînțeles că eu nu îl judec pe Dumnezeu, dar mă simt obligat să judec ce scrie Biblia despre El. Nu înseamnă că dacă așa scrie în Biblie sau dacă ea folosește un limbaj neadecvat, chiar așa și stau lucrurile. Eu, de exemplu, sunt sigur că Dumnezeu nu urăște pe nimeni și că înțelege toate circumstanțele, bune sau rele. Dacă nu ar fi așa nu ar mai fi Dumnezeu, ci doar un om, transformat în divinitate de către religia iudaică. Ce spun eu este că dacă ar fi să luăm literal multe texte biblice, ceea ce fac mai toate Bisericile instituționale, nu am avea nici un temei pentru a îl considera pe Dumnezeu nici drept și nici iubitor.

 

Există un abuz al textului biblic asupra cititorului, o manipulare pe care o conține și o folosire necorespunzătoare a metaforei și alegoriei. Toate acestea dau impresia că ele chiar vorbesc despre Dumnezeu, când în realitate vorbesc despre o alegorie în care El este văzut ca un fel de om mai mare și atotputernic. Textul din Romani 9; 14-23 nu ne vorbește despre un Dumnezeu drept, ci despre o Persoană nedreaptă, care nu ține cont de oameni, atunci când își duce la îndeplinire acțiunile Sale. Face ce vrea, fără respect pentru ființele umane și fără să îi pese de destinul lor veșnic. Așa ne spune textul, dar eu nu cred că este așa deoarece textul acesta nu are origne divină. Dacă umanitatea ar fi în mâna unei puteri exterioare ei, inumană, atunci soarta oamenilor este una extrem de tragică și fără speranță. Sunt unii care vor beneficia, pe niște criterii necunoscute, de ”mila” lui Dumnezeu, dar ce fel de milă este asta și ce o condiționează? Cine sunt oare cei aleși, cei care sunt cei mai obedienți și gata la orice compromis sau cei cinstiți, care sunt gata să moară pentru principiile lor.

 

Dacă Dumnezeu face o preselecție și îi ”pre-setează” pe unii ca să fie indiferenți la credință sau chiar răi, cum se face că tot El îi și urăște? Dacă anumite persoane fac fărădelegea, pentru că așa i-a programat Dumnezeu, de ce atunci mai sunt ei urâți de Dumnezeu, în loc să fie compătimiți? Unde mai este liberul arbitru, de care se vorbește atât de mult, dacă Dumnezeu prestabilește destinul oamenilor? Ce bază mai avem să susținem că Dumnezeu a creat ca și valoare supremă libertatea, dacă El controlează și decide orice mișcare umană prin aceea că îi ”construiește” pe oameni ca să acționeze într-un anumit fel? Mai mult, dacă omul are o anumită natură și acționează conform naturii lui, care este vina lui și de ce trebuie să răspundă, așa cum ne spun Bisericile instituționale, cu suferințe veșnice?

 

Natura umană este cadrul în care omul poate să fie înțeles. Schimbarea naturii umane prin nașterea din nou, prin iluminarea divină, este singura cale prin care omul poate să acționeze altfel decât este programat, din interiorul său. Câtă vreme este ghidat de natura sa umană, omul nu se poate ridica la înălțimea standardelor divine, deci păcatul pentru om este un lucru natural. Dacă doi oameni sunt egali prin natura lor, înseamnă că sunt egali și din punct de vedere al vinovăției și responsabilității în fața lui Dumnezeu. Cu toate acestea, textul din Romani 9 ne spune că Dumnezeu îi ”face” pe oameni diferiți și că de unii are milă și de alții nu are milă, totul după plăcerea Sa. Poate fi ”plăcerea” lui Dumnezeu un criteriu al dreptății Sale? Eu sunt convins că Dumnezeu are criterii și că dacă face o alegere nu este una bazată pe arbitrar, ci pe efectele libertății umane. Cu alte cuvinte, este de neconceput și inadmisibil, din punct de vedere al dreptății, că Dumnezeu prestabilește destinul oamenilor ”aranjându-i” genetic în așa fel încât să corespundă unor scopuri prestabilite. Dacă face acest lucru, atunci numai există nici o bază pentru judecată și cu adevărat Dumnezeu nu mai poate, după cum se exprimă apostolul Pavel, ”să bage vină” și nici să pedepsească pe nimeni. Dacă ar face acest lucru, atunci Dumnezeu ar fi nedrept și nu drept.

 

De unde pornește ideea lui Pavel? Din cartea Geneza, unde Faraonul nu a dorit să îngăduie poporului evreu să părăsească Egiptul, deoarece acesta avea nevoie de sclavi pentru economia țării. Oare Dumnezeu chiar a ”împietrit” inima lui Faraon, în realitate, sau el a fost motivat de considerente practice, economice? Oare dacă nu i-ar fi fost ”împietrită inima”, Faraon ar fi lăsat poporul evreu să plece mai repede din Egipt? Ce a avut de câștigat Dumnezeu din ”împietrirea inimii” lui Faraon? Un singur lucru ar fi avut Dumnezeu de câștigat din încăpățînarea indusă lui Faraon. Prin înverșunarea sa Faraon a permis să se desfîșoare nestingherită puterea lui Dumnezeu, ca El să poată să arate întregii lumii cine este El. Numai că această demonstrație a fost însoțită de suferințele multor locuitorii ai Egiptului, care nu se făceau direct vinovați de deciziile lui Faraon. Nu este o lecție de morală pentru Creștini.

 

Fără îndoială că Faraon avea toate motivele pentru a se opune plecării Evreilor din Egipt, nu era nevoie ca Dumnezeu să îi ”împietrească” inima pentru asta. Oare dacă Dumnezeu nu îi ”împietrea” inima lui Faraon, acesta se grăbea să lase poporul evreu să plece nestingherit din țara sa, doar pentru că așa îi cerea un Dumnezeu necunoscut lui? Fără îndoială că nu. Este adevărat că Faraonul a rezistat mult cererilor Evreilor, chiar în ciuda minunilor care s-au făcut în fața lui. Dar aceasta nu schimbă lucrurile. Faraon nu era un om fricos și a încercat să testeze limitele lui Dumnezeu, spre nefericirea lui. Era ambițios și nu dorea să se facă de rușine în fața poporului său, mai ales că el însuși se considera un fel de dumnezeu. Cum putea un astfel de dumnezeu să cedeze în fața unui alt Dumnezeu? Toată religia egipteană ar fi fost ”dată peste cap” și sistemul religios ar fi devenit ineficient.

 

Poate că Dumnezeu a încercat să îi facă pe Egipteni să treacă la religia iudaică, dar a folosit o cale nepotrivită pentru aceasta, în cazul că și-a propus acest obiectiv. Dacă dorea să le dea o șansă și Egiptenilor, ca și ei să fie mântuiți, atunci Dumnezeu nu ar fi ”împietrit” inima Faraonului, dimpotrivă l-ar fi făcut să devină sensibil la minunile care s-au făcut în țara sa și astfel el însuși ar fi devenit credincios și o dată cu el, tot poporul evreu. Interesant este că Dumnezeu a preferat să îi ”împietrească” pe Faraon și poporul său în loc să le dea șansa mântuirii. Oare un Dumnezeu iubitor și drept ar fi făcut așa ceva? Puțin probabil.

 

Trebuie să repet mereu că eu nu îl judec pe Dumnezeu și că nu fac decât să verific consistența textelor biblice, care la acest capitol lasă mult de dorit. V.T. îl prezintă pe Dumnezeu total opus ca și caracter, față de N.T. și avem dreptul să ne întrebăm de ce? Pur și simplu parcă nu ar fi Același Dumnezeu, ci o Persoană diferită, pusă în slujba unui singur popor, adică a poporului evreu? Oare ce aport au scribii evrei care au întocmit textele respective în a prezenta o astfel de imagine despre Dumnezeu? Fără îndoială că multe din scrierile V.T. nu prezintă adevăruri istorice, ci doar parabole sau metafore, care fac mai mult rău decât bine credinciosului și credincioasei din zilele noastre. Grav este că pe baza acestor parabole mulți oameni își formulează credința lor religioasă și sunt gata să riște totul pentru ea. 

 

Ideea cu ”împietrirea” inimii lui Faraon este foarte puțin probabil că s-a întâmplat în realitate, este mai degrabă o încercare inabilă a scriitorului respectiv de a justifica atitudinea lui Faraon, în contextul povestirii respective. Eu sincer cred că Dumnezeu nu a ”împietrit” inima lui Faraon și că toată parabola cu olarul, folosită de apostolul Pavel, este construcția sa și nu inspirația lui Dumnezeu. Faraon a cedat greu, din motive ușor de înțeles, deoarece nici nu avea cum să își compromită situația sa de lider absolut al poporului egiptean și de dumnezeu, cedând cu ușurință în fața presiunilor unor persoane, care pentru el erau doar niște sclavi. Eu cred că Dumnezeu nu a ”împietrit” inima lui Faraon și că probabil a privit cu multă compasiune atitudinea sa de neînțelegere a ofertei pe care El o aducea lumii. Dacă nu ar fi așa, atunci Dumnezeu, de care vorbesc anumite texte din V.T. nu este același cu Dumnezeu, așa cum îl prezintă Isus (Iisus) pe Tatăl ceresc. Trebuie să învățăm să discernem între adevăr și metaforă dar lucrul acesta vine de sus, de la Tatăl luminilor și este la îndemâna celor născuți din Dumnezeu.

 

De unde începe și unde se termină acest mecanism al ”împietririi” inimilor, pe care îl folosește Dumnezeu? Ce ne spune Biblia despre aceasta? În ceea ce îl privește pe faraon și ”împietrirea” inimii, Biblia este cât se poate de confuză. În mai multe texte este scris că faraon și-a ”împietrit” singur inima și în alte texte scrie că Domnul a împietrit inima lui faraon.

 

Exodul 7:13  "Inima lui faraon s-a împietrit şi n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul."

 

Exodul 4.21; Domnul a zis lui Moise: „Plecând ca să te întorci în Egipt, vezi toate minunile pe care ţi le pun în mână, să le faci înaintea lui faraon. Eu îi voi împietri inima, şi nu va lăsa pe popor să plece.

 

Exodul 7:14 "Domnul a zis lui Moise: „Faraon are inima împietrită: nu vrea să lase poporul să plece."

 

Exodul 7:22 "Dar vrăjitorii Egiptului au făcut şi ei la fel prin vrăjitoriile lor. Inima lui faraon s-a împietrit şi n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul."

 

Exodul 8:15 "Faraon, văzând că are răgaz să răsufle în voie, și-a împietrit inima și n-a ascultat de Moise i de Aaron, după cum spusese Domnul."

 

Exodul 8:19 "Şi vrăjitorii au zis lui faraon: „Aici este degetul lui Dumnezeu!” Dar inima lui faraon s-a împietrit şi n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul."

 

Exodul 8:32 "Dar faraon, şi de data aceasta, şi-a împietrit inima şi n-a lăsat pe popor să plece."

 

Exodul 9:7   " araon a trimis să vadă ce se întâmplase: şi iată că nicio vită din turmele lui Israel nu pierise. Dar inima lui faraon s-a împietrit şi n-a lăsat pe popor să plece.

 

Exodul 9:12 "Domnul a împietrit inima lui faraon, şi faraon n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul lui Moise."

 

Exodul 9:34 "Faraon, văzând că ploaia, piatra şi tunetele încetaseră, n-a contenit să păcătuiască şi şi-a împietrit inima, el şi slujitorii lui."

 

Exodul 9:35 "Lui faraon i s-a împietrit inima ºi n-a lăsat pe copiii lui Israel să plece, după cum spusese Domnul prin Moise."

 

Exodul 10:1 "Domnul a zis lui Moise: „Du-te la faraon, căci i-am împietrit inima lui şi a slujitorilor lui ca să fac semnele Mele în mijlocul lor"

 

Exodul 10:20 "Domnul a împietrit inima lui faraon, şi faraon n-a lăsat pe copiii lui Israel să plece."

 

Exodul 10:27 "Domnul a împietrit inima lui faraon, şi faraon n-a vrut să-i lase să plece."

 

Exodul 11:10 "Moise şi Aaron au făcut toate aceste minuni înaintea lui faraon; Domnul a împietrit inima lui faraon, şi faraon n-a lăsat pe copiii lui Israel să plece din ţara lui."

 

Exodul 14:8 "Domnul a împietrit inima lui faraon, împăratul Egiptului, şi faraon a urmărit pe copiii lui Israel. Copiii lui Israel ieşiseră gata de luptă."

 

Textele sunt confuze și nu se știe exact dacă faraon și-a ”împietrit” singur inima sau inima i-a fost împietrită de Dumnezeu. Din aceste texte nu se poate trage nici o concluzie clară și indiscutabilă despre ”împietrirea” inimii lui faraon. Pe de altă parte V.T. dar și N.T. ne vorbesc și de alte cazuri de ”împietrire” a inimii.

Deuteronomul 2:30 "Dar Sihon, împăratul Hesbonului, n-a vrut să ne lase să trecem pe la el; căci Domnul Dumnezeul tău i-a făcut duhul neînduplecat și i-a împietrit inima, ca să-l dea în mâinile tale, cum vezi azi."

1 Samuel 6:6 "Pentru ce să vă împietriți inima, cum și-au împietrit inima egiptenii și faraon? Nu i-a pedepsit El, și n-au lăsat ei atunci pe copiii lui Israel să plece?"

Psalmii 95:8 „Nu vă împietriți inima ca la Meriba, ca în ziua de la Masa, în pustiu,"

Isaia 46:12 "Ascultați-Mă, oameni cu inima împietrită, vrăjmași ai neprihănirii!"

Isaia 48:4 "Știind că ești împietrit, că grumazul îți este un drug de fier și că ai o frunte de aramă,"

Ezechiel 2:4 "Da, copiii aceștia la care te trimit sunt nerușinați și cu inima împietrită. Tu să le spui: „Așa vorbește Domnul Dumnezeu!”

Ezechiel 3:7 "Dar casa lui Israel nu va voi să te asculte, pentru că nu vrea să M-asculte; căci toată casa lui Israel are fruntea încruntată și inima împietrită."

Daniel 5:20 "Dar când i s-a îngâmfat inima și i s-a împietrit duhul până la mândrie, a fost aruncat de pe scaunul lui împărătesc și a fost despuiat de slava lui;"

Matei 13:15 "Căci inima acestui popor s-a împietrit; au ajuns tari de urechi, și-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înțeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, și să-i vindec."

Marcu 6:52 "căci nu înțeleseseră minunea cu pâinile, fiindcă le era inima împietrită."

Marcu 8:17 "Isus a înțeles lucrul acesta și le-a zis: „Pentru ce vă gândiți că n-aveți pâini? Tot nu pricepeți și tot nu înțelegeți? Aveți inima împietrită?"

Ioan 12:40  "Le-a orbit ochii și le-a împietrit inima, ca să nu vadă cu ochii, să nu înțeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Dumnezeu, și să-i vindec.”

Faptele apostolilor 19:9 "Dar, fiindcă unii rămâneau împietriți și necredincioși și vorbeau de rău Calea Domnului înaintea norodului, Pavel a plecat de la ei, a despărțit pe ucenici de ei și a învățat în fiecare zi pe norod în școala unuia numit Tiran."

Faptele apostolilor 28:27 "Căci inima acestui norod s-a împietrit; ei aud greu cu urechile, și-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înțeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, și să-i vindec.”

Romani 11:7 "Deci ce urmează? Că Israel n-a căpătat ce căuta, iar rămășița aleasă a căpătat; pe când ceilalți au fost împietriți,"

Evrei 3:8 "nu vă împietriți inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustiu,"

Evrei 3:15 "câtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile, ca în ziua răzvrătirii.”

Evrei 4:7 "El hotărăște din nou o zi: „astăzi” – zicând, în David, după atâta vreme, cum s-a spus mai sus: „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile!”

Putem vedea că în anumite cazuri oamenii și-au ”împietrit” singuri inima, iar în alte cazuri este Dumnezeu despre care se afirmă că a ”împietrit” inima oamenilor. În acest context, al ”împietririi” inimilor trebuie înțeleasă și parabola cu olarul, pe care o regăsim și în V.T.

"1 Cuvântul vorbit lui Ieremia din partea Domnului și care sună astfel:

 2 „Scoală-te și coboară-te în casa olarului; acolo te voi face să auzi cuvintele Mele!”

 3 Când m-am coborât în casa olarului, iată că el lucra pe roată.

 4 Vasul pe care-l făcea n-a izbutit – cum se întâmplă cu lutul în mâna olarului. Atunci el a făcut un alt vas, cum i-a plăcut lui să-l facă.

 5 și cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:

 6 „Nu pot Eu să fac cu voi ca olarul acesta, casă a lui Israel? – zice Domnul. Iată, cum este lutul în mâna olarului așa sunteți voi în mâna Mea, casă a lui Israel!

 7 Deodată zic despre un neam, despre o împărăție, că-l voi smulge, că-l voi surpa și că-l voi nimici;

 8 dar dacă neamul acesta despre care am vorbit astfel se întoarce de la răutatea lui, atunci și Mie Îmi pare rău de răul pe care Îmi pusesem în gând să i-l fac. (Ieremia 18; 1-8)

 9 Vai de cine se ceartă cu Făcătorul său! – Un ciob dintre cioburile pământului! – Oare lutul zice el celui ce-l fățuiește: „Ce faci?”, și lucrarea ta zice ea despre tine: „El n-are mâini?" (Isaia 45; 9)

 

"16 Stricați ce sunteți! Oare olarul trebuie privit ca lutul sau poate lucrarea să zică despre lucrător: „Nu m-a făcut el”? Sau poate vasul să zică despre olar: „El nu se pricepe?" (Isaia 29; 16)

 

"8 Dar, Doamne, Tu ești Tatăl nostru; noi suntem lutul, și Tu, olarul care ne-ai întocmit: suntem cu toții lucrarea mâinilor Tale." (Isaia 64; 8)

 

În Ieremia 18; 8 nu îl mai regăsim pe Dumnezeu, care știe totul dinainte de a se întâmpla. El planifică o acțiune împotriva unui neam, ”văzând și făcând,” deci fără să știe dinainte dacă neamul respectiv se va întoarce sau nu de la răutatea lui. Dacă ar ști dinainte că se va întoarce de la răutatea lui, atunci Dumnezeu nu și-ar mai fi pus nici măcar în gând să îi facă vre-un rău. Cum a apărut deci Romani 9; 14-23 în care Pavel procedează prin alăturarea a două teme, ”împietrirea” inimii și tema olarului? În tema olarului în V.T. nu ni se spune că Dumnezeu este acela care a cauzat ca cineva să păcătuiască, prin ”împietrirea” inimii, ci ni se arată că Dumnezeu este gata să pedepsească pe aceia care au făcut greșeli și care persistă în ele.

 

În N.T. însă, Pavel adaugă tema ”împietririi” inimii la tema olarului și de aici rezultă că Dumnezeu este Acela care mai întâi poate să ”împietrească” inimile și apoi, după ce a ”împietrit” inimile unora urmează să îi pedepsească pe aceia sau acelea, la care le-a ”împietrit” inimile. ”Astfel, El are milă de cine vrea, ºi împietreºte pe cine vrea” (Romani 9; 18) Apostolul Pavel a creat în acest fel o doctrină extrem de periculoasă și cu totul inacceptabilă din care rezultă că Dumnezeu poate, dacă vrea, să împietrească pe cineva și apoi să îl și tragă la răspundere pentru împietrirea sa, adică să îl pedepsească pentru neascultare. Aceasta este imaginea unui Dumnezeu nedrept, dar nu este susținută te tema olarului, așa cum este prezentată ea în V.T. În acest fel, apostolul Pavel merge atât de departe încât avansează ideea că Dumnezeu a ”împietrit” inimile poporului evreu, pentru ca Evreii să nu îl primească pe Isus (Iisus) și să nu îl recunoască ca pe Fiul lui Dumnezeu și aceasta tocmai pentru ca neamurile să aibă și ele șansa mântuirii.

 

"22 Și ce putem spune, dacă Dumnezeu, fiindcă voia să-și arate mânia și să-și descopere puterea, a suferit cu multă răbdare niște vase ale mâniei, făcute pentru piere;

 23 și să-și arate bogăția slavei Lui față de niște vase ale îndurării pe care le-a pregătit mai dinainte pentru slavă (despre noi vorbesc)?" (Romani 9; 22-23)

Cu alte cuvinte, Evreii care au contribuit la răstignirea lui Isus (Iisus) au fost niște ”vase ale mâniei, făcute pentru pieire” la fel ca și întreg poporul evreu, pe care Dumnezeu l-a suferit cu multă răbdare. Cu alte cuvinte, Dumnezeu a ”împietrit” inimile Evreilor, pentru ca și neamurile să fie mântuite, nu doar cu prețul jertfei lui Isus (Iisus) pe cruce, dar chiar cu prețul suferințelor unui întreg popor. Eu sunt convins că nu este acesta mecanismul mântuirii și că Dumnezeu nu avea nevoie de a atâtea sacrificii pentru ca să se descopere întregii lumi. A sacrificat atât pe Fiul Său, cât și pe poporul Său, pentru ca anumiți oameni dintre neamuri să poată să fie mântuiți. Este o doctrină a măsurilor extreme, care ne prezintă pe Dumnezeu gata să arunce în luptă orice element numai pentru a câștiga bătălia.  

V.T. este plin de contradicții, care se răsfrâng și asupra doctrinelor și dogmelor Bisericilor instituționale creștine, care sunt deficitare și datorită unor scrieri ale apostolului Pavel sau care sunt doar atribuite acestuia. Să luăm de exemplu textele care se referă la răspunderea copiilor pentru faptele părinților.

"20 Sufletul care păcătuiește, acela va muri. Fiul nu va purta nelegiuirea tatălui său, și tatăl nu va purta nelegiuirea fiului său! Neprihănirea celui neprihănit va fi peste el, și răutatea celui rău va fi peste el." (Ezechiel 18; 20)

Tot în V.T. de data aceasta în Isaia 14; 21-22, ni se vorbește despre alt principiu:

"21 Pregătiți măcelărirea fiilor, din pricina nelegiuirii părinților lor! Ca să nu se mai scoale să cucerească pământul și să umple lumea cu cetăți!

 22 Eu Mă voi ridica împotriva lor! – zice Domnul oștirilor – și voi șterge numele și urma Babilonului, pe fiu și nepot – zice Domnul." (Isaia 14; 21-22)

 

V.T. este o carte cu multe contradicții și nu putem să discernem decât atunci când suntem luminați de Tatăl ceresc. Învățătura despre un iad veșnic, pusă alături de posibilitatea ca Dumnezeu să ”împietrească inima” unei persoane și apoi să o condamne la suferințe veșnice este o monstruozitate. Eu sunt convins că Tatăl ceresc nu face așa ceva, dar sunt conștient că multă lume poate să fie derutată atunci când citește textele repective.

 

 

  

 

 

 

 

 

 

 

Navigare website

Nou!

 

____________________

 

Carte:

Biserica Celor Născuți din Spirit

și Bisericile instituționale

 

Cartea Biserica Celor Născuți din Spirit

Download the book

 

Citeşte cartea!

Comandă cartea!

___________________

Botezul în apă şi problema imaginilor

şi statuilor în Creştinism

 

  Broșura Botezul în apă și problema statuilor în Creștinism

 

Sfinţenie şi iad

 

iBroșura Sfințenie și iad

 

 

Rolul femeilor în Creştinism

şi

problema autorităţii

 

Broșura Rolul femeilor în Creștinism

 

Cuprins cu titlurile mesajelor

 

Mesaje actualizate

 

Relaţia personală cu Dumnezeu   

 

Este necesar ca, fiecare din noi, să stabilim propria noastră relaţie personală cu Dumnezeu. Nici chiar Biblia nu poate fi înţeleasă, în spiritul ei, de către aceia care nu au Duhul lui Cristos. În mod special, scrierile N.T. nu pot fi înţelese cu o înţelepciune omenească, căci ele trebuiesc judecate duhovnicesc. (1 Corinteni 2; 12-13) Cine nu are Duhul lui Cristos nu poate înţelege N.T. corect şi această afirmaţie explică de ce foarte mulţi Creştini se rătăcesc spiritual, cu Biblia în mână...

 

(20. 11. 2012)

read more 

 

 

Intoleranţa religioasă în Creştinism   

 

Eu nu pot să spun cu siguranţă absolută dacă cea mai bună variantă de botez în apă este cea a copiilor sau cea a adulţilor, dar pot să spun cu siguranţă că trebuie să respectăm convingerile fiecăruia, în această privinţă şi în toate celelalte aspecte ale vieţii spirituale. Credinţa creştină se bazează pe convingeri proprii şi nu pe „adevăruri absolute.” Desigur că pentru orice Creştin faptul că Isus (Iisus) este Calea, Adevărul şi Viaţa este un adevăr cu valoarea absolută...

 

(20. 06. 2012)

read more

 

Cine poate să nu mai păcătuiască?   

 

Nici un om pe pământ nu poate să nu mai păcătuiască atâta vreme cât încă este motivat de natura sa umană. De ce? Pentru că fiecare om este păcătos, în ochii lui Dumnezeu, tocmai datorită naturii sale umane. Păcatul locuieşte în noi, în genele noastre, în structura noastră ceea mai profundă. Nu este vorba aici de marile păcate, de infracţiuni, de la care fiinţa umană se poate abţine chiar şi atunci când este dinamizat de natura specific umană...

 

(01. 06. 2012)

read more 

 

Textul de bază pentru botezul în apă la maturitate   

 

Evanghelia după Marcu se termină în textele cele mai apropiate de original, în primele manuscrise, la cap 16 cu versetul 8 şi versetele de la 9-20, care conţin celebrul fundament al tuturor confesiunilor Neo-protestante, adică versetul de la cap. 16 cu 16, este o adăugire ulterioară ne autentică. „Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit.” (Marcu 16; 16)...  

 

(22. 05. 2012)

 

read more

 

Întoarcerea la Cristos   

 

Eu propovăduiesc întoarcerea la Cristos, nu doar la Biblie şi nu doar la primele comunităţi creştine, aşa numita Biserică apostolică. De ce? Am constatat că este nevoie de o continuare a Reformei, pe linia marilor reformatori ai Creştinismului, dar ducând Reforma lor mai departe, ceea ce însemnă întorcerea cu totul la original adică la Isus (Iisus)...  

 

(18. 05. 2012)

 

read more

 

 

Este mai ferice să dai decât să primeşti   

 

Ce fel de Dumnezeu avem? Este unul care consideră că „a da” este mai mulţumitor decât a primi. (Faptele Apostolilor 20: 35) De aici se pot trage o multitudine de concluzii. În primul rând, imaginea conform căreia Dumnezeu este un stăpân absolut, care solicită de la noi o ascultare oarbă, se dovedeşte, o dată în plus, a fi una falsă. Dumnezeu nu aşteaptă de la noi să îi dăm nimic, ci doreşte ca El să ne dea nouă comorile sale de înţelepciune şi cunoaştere...  

 

(12. 05. 2012)

read more

 

Asemănări şi deosebiri  între B.S.U. şi Biserica Adventistă   

 

Biserica Spirituală Unică este o entitate spirituală şi nu instituţională în timp ce Biserica Adventistă este organizată ca şi o instituţie bisericească, care are o anumită interpretare a Bibliei, care trebuie adoptată, în mod obligatoriu, de membrii ei. Biserica Spirituală Unică, sau Biserica celor născuţi din nou, sau Biserica celor născuţi din Spirit, denumirile sunt echivalente, este formată din toţi membrii născuţi din nou, din toate Bisericile instituţionale, adică din toate confesiunile creştine care se află într-o legătură personală cu Cristos şi care sunt scrişi în cartea vieţii încă de la întemeierea lumii. (Ioan 3; 3,5; Apocalipsa lui Ioan 17; 8) 

 

(11. 07. 2012)

read more

 

Mântuirea vine prin credinţă şi nu prin momentul botezului în apă   

 

În viziunea mea, ambele forme de botez în apă, adică atât botezul în apă al copiilor cât şi botezul în apă al maturilor este în egală măsură valabil. Ceea ce susţin eu, în baza Bibliei, este că momentul la care se înfăptuieşte botezul în apă nu are nici un fel de importanţă din punctul de vedere al mântuirii. Fie că suntem botezaţi ca şi copilaşi, fie că suntem botezaţi la maturitate avem, în egală măsură şansa de a fi mântuiţi. Nu aceasta face deosebirea între Creştini, ci naşterea din nou...  

 

(06. 05. 2012)

read more

 

Mântuirea prin credinţă şi dragoste   

 

Isus (Iisus) a murit pentru noi pe cruce. Ce înseamnă aceasta? El s-a sacrificat în locul nostru şi în beneficiul nostru, de bună voie, pentru...... Pentru ce? Aceasta este marea întrebare, ce dobândim în urma sacrificiului său. Dobândim o îndreptăţire, un har, care nu este condiţionat de credinţa noastră, dar care devine eficient pentru noi atunci când credem în acest har...  

 

(23. 02. 2012)

read more

 

O nouă reformă a Creştinismului   

 

Această reformă presupune înlocuirea autorităţii instituţionale cu principiul dragostei creştine care este exact opusul acestui tip de autoritate, cea de care beneficiază Bisericile instituţionale. Cu alte cuvinte, instituţiile bisericeşti ca atare nu vor dispare dar vor fi socotite, din ce în ce mai mult, ca un factor secundar pentru mântuirea omului. Factorul principal este însăşi Dumnezeu şi El trebuie să ocupe locul principal în viaţa credinciosului şi nu Bisericile instituţionale... 

 

(18. 02. 2012)

read more

 

Necesitatea şi strategia unei revoluţii spirituale   

 

În România cetăţenii sunt în plină desfăşurare a unei revoluţii sociale dar pentru ca aceasta să reuşească şi să îşi atingă obiectivele aşteptate este nevoie ca ea să fie dublată de o revoluţie spirituală, care să producă o profundă schimbare de mentalitate. Realizarea unei astfel de mişcări se poate baza pe o strategie în câteva puncte, pe care o voi expune în continuare...  

 

(16. 02. 2012)

read more

 

Despre unicitatea Bisericii lui Dumnezeu   

 

Cu toate că existenţa unei singure Biserici a lui Dumnezeu este un adevăr foarte bine demonstrat în Biblie, nu se poate accepta principiul unicităţii Bisericii lui Dumnezeu până nu acceptăm valabilitatea botezului în apă al copiilor mici. De ce? Aceasta deoarece, în caz contrar, am cere tuturor Creştinilor să se boteze la maturitate, iar în cazul, cel mai probabil, că acest lucru nu se va întâmpla, mulţi Creştini şi nu doar Ortodocşii, ar rămâne pe dinafară...  

 

(01. 06. 2012)

read more

 

 

Unde se duc fraţii noştri?   

 

Aceasta este o întrebare ne pusă, în mod frecvent. Credem că suntem pe drumul cel bun deoarece aparţinem de o denominaţiune Neo-protestantă şi dacă alţii nu sunt în aceeaşi barcă cu noi, cu atât mai rău pentru ei. Dacă ar fi dorit, ar fi părăsit şi ei, aşa cum am făcut noi, instituţia bisericească, în care s-au născut şi ni s-ar fi alăturat nouă devenind astfel ‚pocăiţi’ şi dobândind şansa vieţii veşnice. Altfel nu se poate...  

 

(05. 02. 2012)

read more

 

Mesaj al autorului: În căutarea adevăratei Biserici a Lui Dumnezeu   

 

În condiţiile în care există atât de multe confesiuni creştine întrebarea „Care este adevărata Biserică a lui Dumnezeu?” este complet justificată. Fiecare Biserică pretinde despre sine că este ceea adevărată şi că doctrina ei este ceea corectă şi afirmă că toate celelalte doctrine creştine conţin greşeli...  

 

(03. 02. 2012)

 

read more

 

 

Stăpânitorul acestei lumi este Satana   

 

Diavolul există și este cu mult mai puternic decât credem noi. Este dumnezeul acestei lumi, nu este un amărât de înger care fuge dintr-o parte în alta pe fața pământului. Diavolul a înconjurat lumea noastră cu un glob invizibil constituit din minciuni și ipocrizie și pentru a străpunge această mantie nevăzută avem nevoie de o chemare personală din partea Tatălui ceresc...

 

(26. 10. 2016)

read more

 

Isus (Iisus) model uman exemplar 

 

În conformitate cu textele din N.T. atunci când a trăit pe pământ Isus (Iisus) a fost o Persoană care impresiona prin caracterul Său. Un adevărat iubitor de oameni care făcea numai bine celor din jurul Său și care dorea salvarea celor păcătoși. Atunci când am luat primul contact cu învățăturile Sale mi-a plăcut personalitatea lui Isus (Iisus) care rezulta din dragostea Lui față de oameni....

 

(23. 09. 2016)

read more

 

 

Credinta personala si stiinta confesiunilor crestine   

 

Avem doar două variante pentru care credem în Dumnezeu. Prima este frica de a nu fi pedepsiți cu iadul veșnic dacă nu credem și a doua este dragostea pe care un Dumnezeu atotputernic ne-o poartă fiecăruia dintre noi în mod individual. Cele două variante sunt diametral opuse și generează două teologii foarte diferite. Prima teologie se bazează pe dogme și doctrine obligatorii care înlocuiesc Legea din V.T. cu o lege nouă tot atât de ineficientă ca și cea veche...

 

(13. 08. 2016)

read more

 

 

Credinta religioasa si continutul ei   

 

Credința nu înseamnă doar să credem că există Dumnezeu și tot atât de important este și ceea ce credem despre El. Conținutul credinței noastre determină modul în care practicăm această credință. Putem să credem că Dumnezeu există și cu toate acestea să avem o imagine deformată despre El dar tocmai această imagine determină dacă vom fi sau nu mântuiți...

 

(18. 06. 2016)

 

read more

 

 

Adevarul vă va face liberi   

 

Bisericile instituționale sunt prima treaptă pe calea către salvarea sufletelor și toți credincioșii trec în mod obișnuit prin această etapă. Cu toate acestea ele nu sunt și ultima treaptă a creșterii spirituale individuale ci sunt doar o treaptă primară. Ce învățăm în Bisericile instituționale este un fel de învățătură care echivalează cu studiul claselor primare în școală dar până la o pregătire superioară este o distanță apreciabilă...

 

(21. 04. 2016)

read more

 

 

Anticristul poate sa fie oprit   

 

Foarte mulți oameni credincioși așteaptă să vină Anticristul pentru că venirea lui este o profeție biblică. Ei se gândesc anxios că vor trebui să îndure suferințe îngrozitoare când va veni acesta dacă nu se vor închina înaintea lui și dacă vor avea aceeași atitudine demnă ca și prietenii profetului Daniel în fața împăratului Nebucadnețar. (Daniel 3; 1-28) Înainte de venirea lui Anticrist oamenii așteaptă de asemenea să primească ”semnul fiarei” pe mână sau pe frunte conform cărții Apocalipsa din Biblie. (Apocalipsa 13; 16)...

 

(09. 03. 2016)

read more

 

 

Laicitate, spiritualitate si societate   

 

Credința creștină la fel ca orice credință religioasă poate să fie foarte utilă creșterii spirituale a fiecărui individ uman. Prin ea oamenii pot să regăsească speranța și temeiul bunătății. În același timp credința creștină la fel ca oricare altă credință religioasă o dată pătrunsă în spațiul public se denaturează și poate să devină foarte periculoasă...

 

(30. 01. 2016)

 

read more

 

 

Religia crestina in lumea de astazi   

 

Pentru a clarifica afirmația că România este o țară creștină, afirmație trâmbițată de unii propagandiști care se pretind a fi vocea tradiției și apărători ai credinței creștine trebuie să pornim de la o anumită premisă. România nu este singura țară de pe planetă unde se promovează Creștinismul și poporul român nu monopolizează în nici un fel învățăturile lui Isus (Iisus) care a spus că evanghelia trebuie propovăduită până la marginile pământului, adică tuturor popoarelor lumii.... 

 

(29. 12. 2015)

read more

 

 

Fanatismul religios   

 

O credință religioasă foarte puternică poate duce la intoleranță atunci când întâlnește o altă credință religioasă la fel de puternică. Pentru un om care se angajează total într-o credință religioasă intoleranța față de alte religii este o tendință naturală. Un astfel de om credincios însă ar trebui să aibă înclinații spirituale care să depășească tendințele sale naturale și dacă se întâmplă așa atunci intoleranța dispare din perspectivă. Când însă cei credincioși se agață de credința lor și și-o reprezintă exclusiv prin prisma naturii lor umane, ne-renăscute spiritual, atunci religia lor poare să devină o armă cu care să fie ”măturați” membrii altor religii...

 

(15. 12. 2015)

 

read more

 

 

Crestinii si Crestinismul divizat   

 

Deseori, în ultima perioadă de timp, am fost întrebat de ce religie sunt și răspunsul a fost, cum este de la sine înțeles, mereu același, sunt Creștin. Din nefericire, aceasta a devenit o religie inacceptabilă pentru timpurile noastre. Când am răspuns că sunt Creștin se pare că nimeni nu a înțeles de ce religie sunt. ”Nu se poate să fii numai Creștin mi-au spus ei sau ele, nu există așa ceva. Trebuie să fii ori Ortodox ori Catolic, Protestant sau Neo-protestant, altfel nu se poate, numai Creștin nu se poate.” ”De ce nu se poate?”... 

 

(26. 10. 2015)

read more

 

 

Calea ingusta care duce la viata   

 

Puritatea doctrinară și puritatea morală sunt două lucruri foarte diferite. Din nefericire mulți Creștini le confundă între ele și consideră că dacă este cineva mai fidel unei anumite doctrine creștine cu atât este mai pur din punct de vedere moral în ochii lui Dumnezeu. Este o eroare capitală deoarece a fi buni Creștini nu înseamnă să respectăm o anumită doctrină creștină ”cu sfințenie” ci înseamnă să ne putem iubi chiar și ”vrășmașul” doctrinar deci și pe acela care înțelege Creștinismul altfel decât noi.... 

 

(21. 09. 2015)

read more

 

 

Postul crestin   

 

Unele Biserici instituționale au denaturat practicarea Creștinismului așa cum a fost acesta indicat de Isus (Iisus). Ele au înlocuit învățăturile Mântuitorului cu tradiția lor adică cu tot felul de ritualuri care țin loc de o autentică practică creștină. Astfel postul a devenit un surogat prin care se înlocuiesc alte valori cum ar fi generozitatea, sacrificiul de sine, cinstea, interesul pentru aproapele nostru, dragostea creștină. Nu se înlocuiesc în sensul că acele valori sunt contrazise, ci prin faptul că ele sunt puse în umbră, în plan secundar. Postul este socotit ca fiind esențial pentru mântuire și nu este de loc așa, dacă avem în vedere învățăturile lui Isus (Iisus) consemnate de N.T.... 

 

(18. 07. 2015)

read more

 

 

Chipul si asemanarea lui Dumnezeu   

 

Toate doctrinele Bisericilor instituționale sunt imperfecte și mărginite în capacitatea lor de a îl cuprinde în înțelegerea lor pe Dumnezeu. Nici o organizație religioasă nu are capacitatea de a îl reflecta pe Dumnezeu în frumusețea caracterului Său. Numai omul credincios ca ființă individuală este oglinda lui Dumnezeu și numai sufletul omului angajat în propriul său parcurs spiritual poate percepe dimensiunea dragostei Lui. Afirmațiile pot să pară șocante și de aceea încerc să le explic și să le nuanțez. Dumnezeu este o Ființă care stă la fundamentul oricărei ființe, o Ființă dătătoare de ființă, o Realitate care depășește orice imaginație umană.... 

 

(05. 07. 2015)

read more

 

 

Natura divina din om   

 

Atunci când ne naștem nu suntem numai carne păcătoasă, avem în noi imaginea lui Dumnezeu, deoarece am fost făcuți după chipul și asemănarea Lui. Nu ne-am pierdut cu totul asemănarea cu Dumnezeu, datorită păcatului originar, așa cum ne informează Bisericile instituționale și mai bine spus așa cum ne dezinformează sau ne induc în eroare acestea. Este o inacceptabilă absurditate....

 

(12. 06. 2015)

read more

 

 

Libertatea de a il alege pe Dumnezeu si impietrirea inimii   

 

Am scris eu oare, în articolul precedent, că Dumnezeu este nedrept și că salvează pe oricine dorește, în mod arbitrar, fără criterii, dar și că împietrește inima oricui dorește, și că astfel împiedică aceea persoană să fie salvată? Am afirmat cumva că Dumnezeu poate împietri inima unui om și astfel îl poate ține departe de credință, și că, după acest fapt, tot El îl azvârle apoi în iad, pentru a fi chinuit veșnic?...

 

(10. 05. 2015)

read more

 

 

Pacatul, vinovatia si responsabilitatea crestina   

 

Religia creștină, la fel ca multe alte religiii, este un fenomen complex care nu se oferă cu ușurință celor credincioși, spre cunoaștere și spre înțelegere, în lipsa unor repere spirituale sigure. Reperele ne sunt necasare pentru a ne putea orienta și a da un sens credinței pe care o considerăm ca fiind și credința noastră. Să abordăm un prim reper... 

 

(21. 03. 2015)

read more

 

 

Multi sunt chemati dar putini sunt alesi   

 

Alegerea pe care Dumnezeu o face, încă înainte de întemeierea lumii, în ceea ce privește mântuirea celor credincioși și a celor credincioase este prezentată în multe texte biblice și existența acestei alegeri nu are cum să fie tăgăduită de nimeni. În același timp, datorită unor confuzii care apar și care sunt bazate pe posibile interpretări ale acelorași texte biblice, categoric nu există unitate de vederi în problema alegerii lui Dumnezeu și mai ales în ceea ce privește criteriile folosite de El, atunci când alege...  

 

(21. 12. 2014)

read more

 

 

In Hristos si in Biserica   

 

Isus (Iisus) a spus că acolo unde sunt doi sau trei adunați în numele Lui, acolo este și El. (Matei 18; 20) De aici reprezentanții instituțiilor bisericești au tras concluzia greșită că Biserica se află numai acolo unde sunt mai mulți credincioși adunați la un loc, acordând mai multă importanță locului, ca realitate materială și nu Duhului. Aceasta este desigur o gravă eroare și nu este susținută de N.T. ba chiar este contrazisă de învățăturile lui Isus (Iisus). 

 

(11. 12. 2014)

read more

 

 

La om mantuirea este cu neputinta    

 

El a spus de multe ori că o credință personală în Dumnezeu este mântuitoare. ”Credința ta te-a mântuit” este probabil una dintre cele mai uzuale formule intrate în mentalul colectiv. (Luca 7; 50) Mântuit este o formulă biblică care are două înțelesuri, adică vindecat de boli și de asemenea salvat pentru veșnicie. Isus (Iisus) a folosit cuvântul mântuit în ambele sensuri. 

 

(05. 11. 2014)

read more

 

 

Daniel Branzei – pastor al întunericului    

 

Acest articol este încă o confirmare a ceea ce am susținut despre autoritatea bisericească și anume faptul că aceasta este total nejustificată și de multe ori abuzivă. Această autoritate nelegitimă reprezintă ”taina fărădelegii,” care va duce în final la venirea lui Antihrist. Dacă cele de mai jos sunt așa cum se spune în articolul respectiv și, după cum am putut eu observa, se pare că sunt, atunci se poate înțelege mai bine de ce Daniel Branzei a reacționat atât de disproporționat la scrierile mele. Pastorul baptist necarismatic s-a simțit direct vizat de ceea ce scria în ele...

 

(22. 10. 2014)

read more

 

 

Slova omoara dar Duhul da viata    

 

Nu doresc să descurajez pe nimeni să citească Biblia, dimpotrivă, încerc să încurajez o analiză atentă, profundă, critică și mai ales spirituală a V.T. și a N.T. Când cineva insistă pe o citire literală el sau ea poate să fie întrebată: Tu de ce nu ți-ai tăiat mâna sau nu ți-ai scos ochiul, atunci când ai păcătuit, căci doar literal așa scrie în N.T. că ar fi bine să faci? (Marcu 9, 43-48)...

 

 (16. 10. 2014)

read more

 

 

Fals si uz de fals in Bisericile institutionale    

 

Creștinismul este o religie care s-a reinventat continuu de-a lungul celor două milenii de existență și în care straturi succesive de învățături au acoperit, au modificat și au completat învățăturile lui Isus (Iisus) . În acest context, pe mine personal mă interesează să dezgrop învățăturile Lui autentice de sub ruinele spirituale ale doctrinelor creștine care au acoperit aproape complet intențiile fondatorului Creștinismului. Orice om inspirat de Dumnezeu poate să ne transmită un mesaj de la El, dar mesajul ar trebui confirmat în conștiința noastră... 

 

(03. 10. 2014)

read more

 

 

Iertarea de pacate    

 

Concepția bazată pe faptul că anumite persoane au dreptul să ierte păcatele altor persoane nu are nici un fundament biblic, dacă nu se referă decât la iertarea păcatelor săvârșite exclusiv asupra celui în cauză. Din câteva texte ale N.T. s-a construit o doctrină falsă care stă la baza unui ritual religios prin care funcționarii bisericești au posibilitatea să ierte sau să țină păcatele altor oameni. Iată textele:...

 

(14. 09. 2014)

read more

 

 

Iertarea pacatelor si Biserica    

Comunitățile creștine nu sunt niște ”separeuri,” niște ”cluburi” selecte în care cei și cele care aparțin de ele, o dată intrați în aceste comunități, să poată considera că reprezintă o elită aleasă, o dată pentru totdeauna... 

 

(03. 09. 2014)

read more

 

 

Iertarea pacatelor si birocratia religioasa    

 

Cine poate să ierte păcatele? O întrebare esențială al cărui răspuns ne deschide ușa către înțelegerea profundă a relațiilor dintre Dumnezeu și om. Există trei variante posibile. 1) Dumnezeu ne iartă chiar El păcatele și nici un om nu are această calitate, numai El singur iartă păcatele, fără nici o implicare din partea omului. 2) Dumnezeu și omul colaborează pentru iertarea păcatelor celor credincioși, El singur ia deciziile dar le comunică prin intermediul tuturor ucenicilor lui Isus (Iisus)... 

 

(18. 08. 2014)

read more

 

 

Dogme si spiritualitate    

 

Dogmele și doctrinele creștine sunt cea mai sigură cale pentru a ne îndepărta de învățăturile lui Isus (Iisus). Paradoxal, dar așa cum o dată cu Legea V.T. s-a înmulțit păcatul, după cum ni se spune în N.T., tot așa, o dată cu apariția dogmelor și doctrinelor creștine, oamenii s-au despărțit de experiența vie cu Hristos și au înlocuit această experiență vie cu niște opinii omenești despre Dumnezeu, opinii care au ajuns să fie impuse prin autoritatea instituțiilor bisericești. (Romani 7; 7-13)... 

 

(20. 07. 2014)

read more

 

 

Darul deosebirii duhurilor si Anticrist    

 

Descoperirea care este făcută în Isus (Iisus) nu este doar o descoperire făcută simțurilor, adică, în mod obiectiv, pe plan natural, martorilor care au participat la evenimente sau celor care citesc scrierile N.T. Revelația aceasta este în primul rând o descoperire interioară pe care Dumnezeu a făcut-o unora dintre aceia sau acelea care au participat la acele momente sau dintre aceia sau acelea care reînvie pentru ele acele clipe, când Isus (Iisus) a trăit pe pământ, prin citirea N.T... 

 

(13. 07. 2014)

read more

 

 

Anticristul si Baptistii necarismatici    

 

Întrebarea legată de necesitatea de a fi carismatic, ca și Creștin, este, după părerea mea lipsită de sens și este promovată numai de aceia și acelea pentru care Creștinismul este doar o ideologie, un mijloc de manipulare a maselor de Creștini. Răspunsul la o astfel de întrebare se impune din cauza faptului că unele Biserici instituționale promovează acest discurs interogativ, determinat de interesul de a rămâne circumscriși propriilor lor scopuri nespirituale...

 

(12. 05. 2014)

read more

 

 

Daniel Branzei si Iosif Ton - propaganda mincinoasa    

 

Daniel Brânzei își fundamentează atacul asupra lui Iosif Țon pe situarea acestuia de partea carismaticilor. Ce ne spune însă Biblia despre carismatism? Ca întotdeauna și în această problemă a carismatismului, N.T. ne oferă două seturi de învățături, care sunt susceptibile de a ne conduce la două tipuri diferite de concluzii. Cum este ușor de presupus, lumea instituțională bisericească a căzut în această capcană și s-a divizat și din acest punct de vedere, construind doctrine și dogme religioase diferite și contradictorii... 

 

(14. 03. 2014)

read more

 

 

 

Reforma din zilele noastre    

 

Acest articol se bazează pe un dialog pe care l-am avut cu un membru al Bisericii instituționale Baptiste, pe care am să îl numesc d-l B, pentru motivul de a nu face public numele unei persoane, fără acordul acesteia. În acest dialog, printre altele d-l B mi-a prezentat următoarele idei, citez:... 

 

(26. 02. 2014)

read more

 

 

Biserica    

 

Este greșită impresia conform căreia adevărata Biserică a lui Dumnezeu, Biserica Spirituală Unică ar fi o entitate ineficientă, incapabilă să se mobilizeze în orice fel de acțiune practică. Biserica Spirituală Unică este, în primul rând, o unitate spirituală, adică uniunea ei este legătura duhovnicească care se realizează în și prin Duhul Sfânt. (Efeseni 4; 3) ... 

 

(26. 02. 2014)

read more