All premium Magento themes at magentothemesworld.com!
 Facă-se doar voia lui Dumnezeu pe pământ

 01. 01. 2013

Gabriel Baicu

     

Directivele date în epistolele către Timotei nu aparţin lui Pavel, căci este de acum de notorietate că nu el a scris aceste epistole. Sunt scrise de altcineva şi prezentate sub pseudonimul Pavel. Există chiar pe Internet foarte multe materiale, care clarifică problemă autorilor epistolelor atribuite lui Pavel. Este de ajuns să fie tastată această expresie: „autorul epistolelor lui Pavel” şi apar mai multe materiale. În limba română se vede încă ghidajul interesat şi lipsit de obiectivitate şi manipularea instituţiilor bisericeşti, care prezintă unilateral această problemă, de aceea recomand a se studia materialele în limba engleză: „authorship of the letters of Paul.” În orice caz, Pavel nu era în măsură să dea "directive" deoarece nu a fost "secretar de partid sau papă," ci a fost un om ca şi noi, având Duhul Sfânt, dar trăind încă în „trupul de moarte.” Ceea ce a scris sub conducerea Duhului Sfânt este valoros şi important şi trebuie bineînţeles să fie primit, dar ceea ce a scris de la el reflectă educaţia sa iudaică şi atitudinea discriminatorie faţă de femei şi poate fi desconsiderat. Eu sunt convins că pe pământ trebuie să se facă doar voia lui Dumnezeu şi nu voia vreunui om şi atunci când începem să le confundăm, pe cele două, devine foarte periculos. Nici un om pe pământ nu este Dumnezeu sau înlocuitorul lui Dumnezeu pe pământ. Noi suntem fii şi fiicele lui Dumnezeu, dar nu suntem chemaţi să vorbim în locul Lui, ci de la El, nu trebuie să impunem voia noastră, ci rămâne doar să anunţăm voia Lui. Când spunem „vreau” şi nu „Dumnezeu vrea,” în probleme spirituale apare o situaţie gravă, deoarece atunci noi uzurpăm autoritatea lui Dumnezeu.   

"8 Vreau, dar, ca bărbaţii să se roage în orice loc şi să ridice spre cer mâini curate, fără mânie şi fără îndoieli.

 9 Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe,

 10 ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase.

 11 Femeia să înveţe în tăcere, cu toată supunerea.

 12 Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai presus de bărbat, ci să stea în tăcere.

 13 Căci întâi a fost întocmit Adam, şi apoi Eva." (1 Timotei 2; 8-13)

Este desigur bine ca femeile să fie îmbrăcate în mod cuviincios, dar tot aşa trebuie să fie îmbrăcaţi şi bărbaţii. Este desigur bine ca cei credincioşi să nu facă din adunările creştine o paradă a modei sau a opulenţei, dar cam tot pe acolo se ajunge când parcările devin un salon automobilistic sau când bărbaţii vin îmbrăcaţi în costume şi cravate de ultimă modă. Tot cam acolo se ajunge când funcţionarii bisericeşti sunt îmbrăcaţi în haine cusute cu fir de aur sau dând această impresie, dar cei săraci duc lipsă de cele mai elementare bunuri. Femeile trebuie să tacă în adunările creştine şi să fie îmbrăcate modest, ca să îi lase pe bărbaţi să fie îmbrăcaţi în haine aurii sau costume de haine scumpe. Din nou inconsecvenţă şi ipocrizie. Noi am fost învăţaţi de Isus (Iisus), că pe pământ trebuie să se facă voia lui Dumnezeu şi nu a lui Pavel şi de aceea nu trebuie să ascultăm de învăţături contradictorii, venite din voinţa oamenilor. Pavel nu este Dumnezeu şi nici nu l-a înlocuit pe Isus (Iisus) pe pământ, aşa cum pretinde Papa de la Roma că face el. Pentru fiecare din noi, înlocuitorul lui Isus (Iisus) pe pământ este doar Duhul Sfânt, care locuieşte în noi, în aceia în care locuieşte.

"13 Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare.

 14 El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi." (Ioan 16 ; 13-14)

Duhul Sfânt nu vorbeşte de la El, ci de la Tatăl, dar persoana care a scris în realitate epistola 1 Timotei, atribuită lui Pavel, a vorbit de la el. Aceasta persoană s-a exprimat în termenii „vreau” şi „femeii nu îi dau voie.” Nici un om pe pământ nu trebuie să se confunde cu Dumnezeu, în sensul autorităţii şi voinţa nici unui om nu trebuie prezentată ca fiind voinţa lui Dumnezeu. În alt loc tot Pavel spune că în Cristos nu mai există nici o deosebire între bărbaţi şi femei. (Galateni 3; 28-29) Pavel nu a fost infailibil şi el însuşi a spus că răul pe care nu vroia să îl facă îl făcea totuşi. Nici un om pe pământ nu este infailibil, în sensul că acesta sau aceasta nu poate să greşească.

"14 Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească; dar eu sunt pământesc, vândut rob păcatului.

 15 Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc.

 16 Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună.

 17 Şi atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.

 18 Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac.

 19 Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!

 20 Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.

 21 Găsesc, dar, în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine.

 22 Fiindcă, după omul dinăuntru, îmi place Legea lui Dumnezeu;

 23 dar văd în mădularele mele o altă lege care se luptă împotriva legii primite de mintea mea şi mă ţine rob legii păcatului care este în mădularele mele.

 24 O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte…?

 25 Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus (Iisus) Hristos, Domnul nostru!… Astfel, dar, cu mintea, eu slujesc Legii lui Dumnezeu; dar cu firea pământească slujesc legii păcatului." (Romani 7; 14-25)

Ce rău a făcut Pavel? El dispreţuia femeile, era un famen şi a încercat să le reducă cu totul la tăcere. A făcut un mare rău, cum singur recunoaşte. Pavel acţiona încă şi scria câteodată condus de firea lui pământească şi de aceea locurile unde acesta scrie „vreau” sau oricine scrie „vreau” nu trebuiesc considerate ca ceva „sfânt,” doar pentru că se află printre textele canonizate, ci poate fi desconsiderat.

 

Vă invit să vizitaţi http://www.youtube.com/watch?v=vnLBz44WtPU

  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Navigare website

Nou!

 

____________________

 

Carte:

Biserica Celor Născuți din Spirit

și Bisericile instituționale

 

Cartea Biserica Celor Născuți din Spirit

Download the book

 

Citeşte cartea!

Comandă cartea!

___________________

Botezul în apă şi problema imaginilor

şi statuilor în Creştinism

 

  Broșura Botezul în apă și problema statuilor în Creștinism

 

Sfinţenie şi iad

 

iBroșura Sfințenie și iad

 

 

Rolul femeilor în Creştinism

şi

problema autorităţii

 

Broșura Rolul femeilor în Creștinism

 

Cuprins cu titlurile mesajelor

 

Mesaje actualizate

 

Biblia și Isus (Iisus)   

 

N.T. este o culegere de cărți care cuprind în ele descrierea unei Persoane, nu a unei doctrine. Această culegere de cărți nu ne învață propriu zis ce să facem, ca să fi mântuiți, ci doar ne prezintă felul de a fi, caracterul și modul de a se comporta ale unei Persoane și aceia sau acelea cărora le place acea Persoană se îndrăgostesc de ea și o urmează, până la moarte și dincolo de moarte...

 

(24. 04. 2013)

 

read more

 

Dumnezeu este dragoste   

 

Dacă ar fi să îmi conduc opțiunile după imaginea despre Dumnezeu, pe care o creează Bisericile instituționale aș renunța la Creștinism. Care este explicația pentru o astfel de decizie potențială? Una simplă și anume aceea că eu nu doresc să devin sclavul sau robul nimănui, oricât de puternică ar fi aceea persoană, nici măcar robul lui Dumnezeu...  

 

(24. 04. 2013)

read more

 

 

 

Unde sunt doi sau trei adunați în numele lui Isus (Iisus)   

 

Ce este Biserica? Unde sunt doi sau trei, adunați în numele lui Hristos acolo este și El. (Matei 18; 20) Adunați în numele lui Hristos, înseamnă de fapt adunați în Duhul lui Hristos, căci El este prezent prin Duhul Său, acolo unde sunt doi sau trei, adunați în numele Lui. El nu are cum să fie prezent altfel, decât prin Duhul Său și Duhul Sfânt nu locuiește în clădiri făcute de mâini omenești, El locuiește în oameni, prin urmare numai acolo unde sunt adunați doi sau trei credincioși, în care locuiește Duhul Sfânt, acolo este și El...

 

(24. 04. 2013)

read more

 

 

Instituția Bisericii   

 

Ce sunt instituțiile bisericești? Mai întâi trebuie clarificată problema de a stabili ce sunt instituțiile în general și după aceea de a vedea ce specific au instituțiile bisericești. Instituțiile sunt organe sau organizații (de stat) care desfășoară activități cu caracter social, cultural, administrativ etc. Ele pot de asemenea să fie forme de organizare a raporturilor sociale, potrivit normelor juridice stabilite pe domenii de activitate ...

 

(12. 04. 2013)

read more

 

De asemenea este scris   

 

În credinţa creştină aspectul individual trebuie să aibă prioritate asupra aspectului social, de comunitate. Mai întâi trebuie să fim în legătură cu Dumnezeu, chemați de El şi numai după aceia putem să manifestăm ceea ce suntem. Cu alte cuvinte, dacă Dumnezeu nu locuiește în noi, nu putem să avem relații creștinești autentice, cu cei din jurul nostru...  

 

(28. 03. 2013)

read more

 

Dumnezeu locuieşte în noi (cu extrase din versiunea ortodoxă a Bibliei)   

 

În credinţa creştină aspectul individual trebuie să aibă prioritate asupra aspectului social, de comunitate. Mai întâi trebuie să fim în legătură cu Dumnezeu, chemați de El şi numai după aceia putem să manifestăm ceea ce suntem. Cu alte cuvinte, dacă Dumnezeu nu locuiește în noi, nu putem să avem relații creștinești autentice, cu cei din jurul nostru...  

 

(28. 03. 2013)

read more

 

 

Comerțul cu suflete   

 

Este o greșeală să credem că există unele doctrine, bune și că altele sunt greșite. Confesiunile Neo-protestante nu au doctrine mai bune decât Biserica instituțională Ortodoxă, decât cea Romano Catolică, sau decît cele Protestante sau Reformate. Neo-protestanții se mândresc că ei nu se închină la idoli, dar cine se închină în prezența unei imagini a lui Isus nu se închină la idoli, căci Isus nu este un idol... 

 

(28. 03. 2013)

read more

 

 

Isus (Iisus) modelul nostru de credință   

 

Este o greșeală să credem că există unele doctrine, bune și că altele sunt greșite. Confesiunile Neo-protestante nu au doctrine mai bune decât Biserica instituțională Ortodoxă, decât cea Romano Catolică, sau decît cele Protestante sau Reformate. Neo-protestanții se mândresc că ei nu se închină la idoli, dar cine se închină în prezența unei imagini a lui Isus (Iisus) nu se închină la idoli, căci Isus (Iisus) nu este un idol...  

 

(28. 03. 2013)

read more

 

 

Păcatele cu voie și jertfa lui Isus (Iisus) partea a III a (Biblia Cornilescu)   

 

În V.T. existau două feluri de greșeli sau păcate, pe care o persoană le putea săvârși înaintea lui Dumnezeu și acestea erau păcatele cu voie și păcatele fără voie. Pentru primele nu exista nici o șansă de iertare și cel sau cea care le săvârșea era imediat condamnat la moarte pe mărturia a doi sau trei martori, era scos din tabără și era omorât sau omorâtă cu pietre de popor...

 

28. 03. 2013)

read more

 

 

Să nu părăsiți adunările voastre   

 

Să nu părăsiți adunările voastre, cum au unii obiceiul să facă este un verset care conține un mesaj complex. Ce a vrut să ne spună autorul epistolei către Evrei, prin acest verset? În primul rând, trebuie să ținem cont de contextul în care acest text se află. Este adresat Evreilor convertiți și se referă la obiceiul lor de a părăsi adunările creștine și probabil de a se întoarce la credința lor strămoșească, adică credința iudaică... 

 

(28. 03. 2013)

read more

 

 

Puterea de a lega și dezlega păcatele II (Biblia Cornilescu)   

 

După cum am arătat deja, în partea a I a acestui articol, cele două texte se contrazic între ele, din punctul de vedere al persoanei sau persoanelor, cărora Isus (Iisus) le-a conferit puterea de a lega și dezlega păcatele oamenilor. În textul din Matei ni se spune că Petru a primit această calitate, iar în evanghelia după Ioan ni se spune că toți ucenicii lui Isus (Iisus) au dobâdit această putere...  

 

(08. 03. 2013)

 

read more

 

 

Puterea de a lega și dezlega păcatele I (Biblia Cornilescu)   

 

Problema dezbătută aici este una esenţială pentru analiza legitimităţii biblice a instituţiilor bisericeşti. De ce sunt aceste două texte complet diferite şi contradictorii? Ele sunt singurele texte unde ni se spune că Isus (Iisus) ar fi dat ucenicilor Săi puterea de a lega şi a dezlega păcatele. Problema este că aceste texte nu se potrivesc între ele, ba chiar se contrazic unul pe celălalt. În primul rând, acţiunea consemnată în textul din Matei se petrece înainte de răstignirea lui Isus (Iisus)...

 

(08. 03. 2013)

read more

 

 

Dumnezeu ne învață direct toate lucrurile (Biblia Cornilescu)   

 

Învățăturile esențiale despre Dumnezeu nu ne vin prin intermediul altor persoane, ci prin intermediul proprie noastre relații cu Dumnezeu, pe cale directă și nu pe cale indirectă. Fără îndoială că primim învățătură și prin acei oameni, care l-a rîndul lor au primit-o direct de la Dumnezeu și au transmis-o altora. Nu toți Creștinii născuți din nou au darul învățării, ei pot avea darul prorociei sau al vindecărilor, al minunilor sau alte daruri...  

 

(08. 03. 2013)

read more