All premium Magento themes at magentothemesworld.com!
Puterea de a lega și dezlega păcatele  - partea I. (Biblia Cornilescu)

 08. 03. 2013

Gabriel Baicu

          

  

În ceea ce priveşte problema puterii oamenilor de a ierta păcatele altor oameni, N.T. ne furnizează două relatări foarte diferite și aflate în contradicție, una cu cealaltă. Una dintre acestea se află în evanghelia după Matei în cap. 16, iar ceea de a două se găseşte în Evanghelia după Ioan, la cap. 20. Iată ce ne spune textul din Matei:

"17 Isus (Iisus) a luat din nou cuvântul şi i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.

 18 Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.

 19 Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.”

 20 Atunci a poruncit ucenicilor Săi să nu spună nimănui că El este Hristosul." (Matei 16; 17-19)

 

Iată ce ne spune şi textul din Ioan:

"22 După aceste vorbe, a suflat peste ei şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt!

 23 Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; şi celor ce le veţi ţine, vor fi ţinute." (Ioan 20; 22-23)

 

Problema dezbătută aici este una esenţială pentru analiza legitimităţii biblice a instituţiilor bisericeşti. De ce sunt aceste două texte complet diferite şi contradictorii? Ele sunt singurele texte unde ni se spune că Isus (Iisus) ar fi dat ucenicilor Săi puterea de a lega şi a dezlega păcatele. Problema este că aceste texte nu se potrivesc între ele, ba chiar se contrazic unul pe celălalt. În primul rând, acţiunea consemnată în textul din Matei se petrece înainte de răstignirea lui Isus (Iisus), iar faptele relatate de Ioan se întâmplă după răstignire. În al doilea, rând locul unde se petrec faptele este diferit. În primul text este vorba de Cezarea lui Filip şi în cazul celui de al doilea este vorba despre locul unde erau adunaţi ucenicii, după răstignirea lui Isus (Iisus), probabil undeva în Ierusalim. Contradicţia cea mai importantă însă este în legătură cu persoanele cărora se spune că Isus (Iisus) le-ar fi dat puterea de a lega şi dezlega păcatele. În textul din Matei este vorba despre Petru şi în textul din Ioan este vorba despre toţi ucenicii lui Isus (Iisus). Prin urmare, în evanghelia după Ioan nu doar Petru primeşte puterea de a lega şi dezlega păcatele, ci toţi ucenici, deci şi toţi care urmau să devină ucenici. Dacă în evanghelia după Matei se spune că descoperirea calităţii lui Isus (Iisus), aceea de a fi Fiul lui Dumnezeu a fost făcută de Petru, prin Duhul Sfânt şi acest fapt este legat de hotărârea ca lui Petru să i se încredinţeze cheile Împărăţiei Cerurilor şi puterea de a lega şi dezlega păcatele, în evanghelia după Ioan se spune că Isus (Iisus) a suflat Duhul Sfânt asupra ucenicilor şi lor, adică tuturor ucenicilor Săi, le-a acordat această calitate de a lega şi dezlega păcatele.

Diferenţa de mesaj între cele două texte, citate mai sus, este ca „de la cer la pământ.” Din primul text, cel din Matei, s-ar putea înţelege că Petru a dobândit un statut aparte şi că toţi urmaşii săi păstrează acest statut. Când mă refer la urmaşii lui Petru îmi îndrept desigur atenţia către episcopii Romei, papii, care sunt consideraţi a fi aceşti urmaţi. Petru este considerat a fi primul papă și toți ceilalți papi sunt văzuți ca și urmași ai săi, de către Biserica instituțională Romano Catolică. În fapt, nu sunt numai ei urmaşii lui Petru ci toţi cei care păstrează  sistemul religios ierarhic bazat pe aşa zisa autoritate conferită lui Petru, de a lega şi dezlega păcatele. Toate Bisericile instituționale, inclusiv cele Protestante, Reformate sau Neo-protestante, pretind că dețin o autoritate instituțională, stabilită de Isus (Iisus), prin intermediul lui Petru și acest lucru este contrazis în evanghelia după Ioan, unde ni se spune că această autoritate nu este deținută de un sistem instituțional sau altul, ci de Duhul Sfânt, care locuiește în toți, absolut toți, Creștinii născuți din nou. Este vorba aici despre bazele instituţionalismului bisericesc, căruia eu îi contest legitimitatea autorităţii, exercitată asupra conştiinţelor individuale a celor credincioşi.

În textul din Ioan ni se spune că toţi aceia care primesc Duhul Sfânt de la Isus (Iisus), Creştinii din toate timpurile, au aceeaşi autoritate, despre care se pretinde că o au numai instituţiile bisericeşti. Cu alte cuvinte, atributele Creştinilor născuţi din nou, sunt aceleaşi la toţi, fără deosebire dacă aceştia deţin funcţii bisericeşti sau nu sau dacă fac parte din vre-o Biserică instituţională sau nu. Aici nu este vorba de faptul că singura autoritate spirituală este aceea fondată pe misiunea lui Petru şi pe tradiţia creată pe baza acestei misiuni, ci este vorba despre faptul că toţi ucenicii lui Isus (Iisus), cei din trecut, cei din prezent şi cei din viitor, în momentul când primesc Duhul Sfânt de la El, toţi au aceeaşi autoritate spirituală, dar nu asupra altor oameni, ci chiar asupra lor. În ceea ce îl priveşte pe Petru El a primit o misiune din partea lui Isus (Iisus), dar nu bazată pe autoritate, ci pe dragoste.

"15 După ce au prânzit, Isus (Iisus) a zis lui Simon Petru: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?” „Da, Doamne”, I-a răspuns Petru, „ştii că Te iubesc.” Isus (Iisus) i-a zis: „Paşte mieluşeii Mei.”

 16 I-a zis a doua oară: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?” „Da, Doamne”, I-a răspuns Petru, „ştii că Te iubesc.” Isus (Iisus) i-a zis: „Paşte oiţele Mele.”

 17 A treia oară i-a zis Isus (Iisus): „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?” Petru s-a întristat că-i zisese a treia oară: „Mă iubeşti?” şi I-a răspuns: „Doamne, Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc.” Isus (Iisus) i-a zis: „Paşte oile Mele!" (Ioan 21; 15-17)

 

Petru nu a primit nici o autoritate specială din partea lui Isus (Iisus). Petru a primit o misiune pe care în fapt o aveau toţi apostolii şi anume aceea de a avea grijă de „turma” lui Cristos. Nu doar Petru a „păstorit” spiritual pe cei credincioşi, dar în egală măsură acest lucru a fost făcut de Iacov, de Ioan, de Pavel şi de ceilalţi apostoli. Iacov s-a ocupat de adunările din Ierusalim şi Petru de cele din Roma. Totuşi în Roma, Pavel a avut o contribuţie determinantă, la dezvoltarea acelor comunităţi.

 

După cum scrie și Phil Johnson, într-un articol intitulat ”Conflictul lui Pavel cu Petru (Galateni 2; 11-14),” Petru nu a avut o poziție specială de autoritate în raport cu ceilalți apostoli. Iată citatul:

”Petru nu deţinea niciun fel de poziţie de întâietate în mijlocul celorlalţi apostoli. Nu era un fel de Papă. De fapt, nu apare nicăieri în Noul Testament vreo indicaţie cum că Petru ar fi deţinut o poziţie de autoritate peste vreo biserică locală sau congregaţie. Nu-l vedem nicăieri jucând acest rol. Este adevărat faptul că era un apostol care cârmuia. Este adevărat că, prin însăşi natura personalităţii sale, ceilalţi ucenici îl priveau drept purtătorul lor de cuvânt sau lider, în cele mai multe cazuri. Dar acest lucru nu mai este adevărat în niciunul din contextele istorice pe care le întâlnim după Rusalii. Iacov, fratele lui Cristos (nu apostolul Iacov), pare să fi fost lider în biserica din Ierusalim (Fapte 15; am văzut acest lucru atunci când am studiat pasajul). În pasajul la care ne uităm acum, vedem că Petru nu pretinde a avea niciun fel de autoritate asupra lui Pavel, când a venit vorba de conducerea bisericii din Antiohia. Prin urmare, este destul de greu, de fapt chiar imposibil, să adaptăm la acest pasaj noţiunea bisericii romano-catolice de supremaţie a Papei şi să-i dăm un înţeles anume. De fapt, unul dintre motivele principale pentru care Pavel ne relatează această istorisire, este acela de a expune falsitatea crezului potrivit căruia autoritatea lui era inferioară autorităţii oricărui alt apostol. El negase deja faptul că autoritatea sa a luat naştere în urma unui verdict apostolic. Ceilalţi apostoli nu au votat dacă să-i dea sau nu împuternicirea ca apostol. El nu a obţinut autoritatea sa de la Petru sau de la un alt apostol. De fapt, chiar de la începutul acestei Epistole către Galateni, Pavel demarează cu clarificarea acestui lucru. Mergeţi înapoi la capitolul 1, versetul 1. "Pavel, apostol nu de la oameni, nici printr-un om, ci prin Isus (Iisus) Cristos..." Despre aceasta am vorbit pe tot parcursul studiilor noastre. Aceasta este una dintre cele mai importante menţiuni pe care Pavel le face începând cu versetul 1 al acestei epistole. Şi când ajungem la jumătatea capitolului 2, observă că Pavel a depus deja un efort considerabil pentru a face clar tuturor că apostolia lui şi chiar cunoaşterea Evangheliei au fost primite direct de la Cristos, şi nu de la un alt apostol. Însă le-a primit de la Cristos printr-o revelaţie deosebită (versetele 11 şi 12 din capitolul 1).”[1]

Este adevărat că în textul din Matei 16; 19 se precizează că El a spus că El însuşi îşi va clădi Biserica Sa şi lucrul acesta este indiscutabil. Pe de altă parte, ceea ce contest eu nu este afirmaţia că El îşi clădește Biserica Sa, ci afirmaţia că El îşi clădeşte Biserica Sa bazat pe „piatra” care este Petru, pe activitatea acestuia între Creştini şi nu pe activitatea şi misiunea Duhului Sfânt, în trecut, în prezent şi în viitor. Nu este acelaşi lucru, deoarece tradiţia moştenită de la Petru vine pe cale ierarhică şi instituţională, prin Papi, Mitropoliţi, episcopi, şi preoţi sau pastori pe când în adevărata Biserică a lui Dumnezeu, care este o Biserica unică, adică un singur Dumnezeu are o singură Biserică, puterea Duhului Sfânt vine direct asupra acelora pe care Isus (Iisus) i-a cunoscut încă înainte de întemeierea lumii, pentru ca să facă parte din Biserica Sa, independent de orice autoritate a Bisericilor instituţionale.

Atâta vreme cât în realitate „Piatra din capul unghiului,” adică piatra pe care este clădită Biserica, nu este Petru, ci este Isus (Iisus) însuşi, Cristos nu îşi clădeşte Biserica Sa pe tradiţia construită în jurul unui singur apostol ci pe puterea care se revarsă prin Duhul Sfânt asupra oricărui ucenic adevărat al Său. Nu există privilegii de autoritate în mijlocul ucenicilor lui Isus (Iisus) şi toţi ucenicii Săi, care sunt înzestraţi cu puterea Duhului Sfânt au acelaşi statut. Apostolul Petru însuşi a afirmat că „Piatra” pe care este clădită Biserica lui Dumnezeu este Isus (Iisus) şi nu el.

"4 Apropiaţi-vă de El, Piatra vie lepădată de oameni, dar aleasă şi scumpă înaintea lui Dumnezeu.

 5 Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus (Iisus) Hristos.

 6 Căci este scris în Scriptură: „Iată că pun în Sion o Piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă; şi cine se încrede în El nu va fi dat de ruşine.”

 7 Cinstea aceasta este, dar, pentru voi care aţi crezut! Dar pentru cei necredincioşi, „Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului”,

 8 şi „o Piatră de poticnire şi o Stâncă de cădere”. Ei se lovesc de ea, pentru că n-au crezut Cuvântul, şi la aceasta sunt rânduiţi.

 9 Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată;

10 pe voi, care odinioară nu eraţi un popor, dar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu; pe voi, care nu căpătaserăţi îndurare, dar acum aţi căpătat îndurare." (1 Petru 2; 4-10)

 

Tot Petru ne spune că toţi cei credincioşi, prin urmare şi el, sunt pietrele vii din care este formată ”clădirea” vie a Bisericii lui Dumnezeu. Isus (Iisus) nu clădește Biserica Sa pe apostolul Petru, ci pe sângele Lui, pe jertfa Sa pe cruce. Din păcate textul din Matei, este interpretat greșit de mulți Creștini, dar este contrazis de textul din Ioan și de alte texte biblice. Eu nu doar că nu contest, dar şi susţin că doar Isus (Iisus) este Acela care îşi clădeşte propria Sa Biserică şi că doar el este Acela care adaugă la aceasta noi membrii, dar nu în baza respectării unor tradiţii şi instituţii, create în baza lor, ci pe baza alegerii Sale directe. Isus (Iisus) îşi alege ucenicii şi „suflă” asupra lor puterea Duhului Sfânt. Aşa a făcut în trecut şi aşa face şi astăzi. Isus (Iisus) este viu şi instituţiile bisericeşti tind să îl omoare, reducându-l la o Persoană istorică, care a trăit acum 2000 de ani şi fără să îi acorde recunoaşterea unui Dumnezeu viu, care revarsă Duhul Sfânt, în fiecare zi, în prezent, asupra ucenicilor Săi. Isus (Iisus) continuă să adauge în fiecare zi la Biserica Sa, dar cei adăugaţi de El, nu sunt identici cu cei adăugaţi de Bisericile instituţionale. Acest lucru se întâmplă deoarece adevărata Biserică a lui Dumnezeu nu este identică cu Bisericile instituţionale, nici luate fiecare separat şi nici considerate toate împreună. Adevărata Biserică a lui Dumnezeu este una, dar instituţiile bisericeşti sunt multe. (Efeseni 4; 4-6)

 

"Ei lăudau pe Dumnezeu şi erau plăcuţi înaintea întregului norod. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi." (Faptele Apostolilor 2; 47)

 

Nu existau registre scrise ale Bisericii şi nu era nevoie ca cei mântuiţi să fie trecuţi în astfel de registre. Nu este de ajuns să fi trecut în registrul unei instituţii bisericeşti, în urma botezului în apă, pentru ca să fi adăugat la Biserica lui Dumnezeu, ci este nevoie ca să intri acolo cu aprobarea lui Cristos. Botezul în apă nu este suficient pentru mântuire şi nimeni nu poate intra în Împărăţia lui Dumnezeu, dacă nu se naşte din apă şi din Duh Sfânt. Nașterea din Duh Sfânt nu înseamnă să ne ”ungă” un preot sau un episcop cu ”ulei sfințit,” după ce suntem botezați în apă și nu înseamnă nici să se roage un grup de credincioși, în acest scop pentru noi, prin punerea mâinilor asupra noastră. Nașterea din Duh nu înseamnă să stăruim în rugăciune până ce ajungem să vorbim în limbi ne înțelese. Nașterea din Duhul Sfânt înseamnă o schimbare radicală a caracterelor noastre, înseamnă să dobândim natura morală a lui Dumnezeu, înseamnă să fim umpluți cu dragoste divină, de la Dumnezeu și înseamnă să dobândim un duh nou și o inimă nouă, pe care Dumnezeu însuși la pune în noi. (Ezechiel 36; 26-27; Romani 5; 5)  

 

"3 Drept răspuns, Isus (Iisus) i-a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.”

 4 Nicodim I-a zis: „Cum se poate naşte un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale şi să se nască?”

 5 Isus (Iisus) i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.

 6 Ce este născut din carne este carne, şi ce este născut din Duh este duh.

 7 Nu te mira că ţi-am zis: „Trebuie să vă naşteţi din nou.”

 8 Vântul suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul."

 

De fapt, în Biserica lui Dumnezeu intră toţi aceia cunoscuţi de El, încă înainte de întemeierea lumii şi în momentul în care oamenii se botează sau sunt botezaţi în apă Cristos ştie deja destinul lor final. Mă îndoiesc că Isus (Iisus) adaugă la Biserica Sa persoane despre care ştie dinainte că nu vor rămânea în ea până la sfârşit. Botezul în apă şi adăugarea la Biserica unică a lui Dumnezeu sunt două lucruri diferite, deoarece în realitate numele celor care sunt deja membrii în adevărata Biserică a lui Dumnezeu au fost scrise în „registrul” acestei Biserici, adică în cartea vieţii, încă înainte de întemeierea lumii, problema este de a nu fi şterse de acolo.

 

"32 Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci, şterge-mă din cartea Ta, pe care ai scris-o!" (Exodul 32; 32)

 

"5 Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din Cartea vieţii şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui." (Apocalipsa lui Ioan 3 ; 5)

 

În orice caz, confirmarea intrării în adevărata Biserică a lui Dumnezeu se face în  urma procesului de naştere din nou, la un moment dat, de către El şi nu, în mod automat, atunci când o persoană este botezată în apă. De aceea, Cristos îi adaugă pe oameni la Biserica Sa, pe aceia pe are îi cunoaşte deja, încă înainte ca ei să se nască pe pământ şi nu îi adaugă pe aceia sau acelea pe care, deşi au fost botezaţi în apă, chiar la maturitate, ei nu îşi bazează acest botez pe o credinţă autentică sau care nu vor rămâne fideli credinţei lor până la sfârşit. Nu este tot una să fi botezat în apă şi să devii membru al unei Biserici instituţionale sau să fi membru al adevăratei Biserici a lui Dumnezeu, calitate pe care o conferă numai Dumnezeu celor despre care ştie că sunt şi vor rămâne mereu credincioşi şi gata să practice principiile credinţei creştine şi să parcurgă procesul naşterii de sus, adică al naşterii din nou. Dumnezeu nu cuprinde în Biserica Sa decât oameni care sunt gata să își dea viața, ca și Isus (Iisus) pentru semenii lor. Dumnezeu însuși efectuează această naştere în om, dar, la rândul său omul credincios trebuie să se pregătească pentru ea şi să colaboreze strâns cu El, în acest proces. Experienţa noastră cu Dumnezeu se produce în procesul naşterii noastre din nou, adică naşterii din Dumnezeu, căci atunci înţelegem cu adevărat ceea ce se întâmplă în noi şi cu noi.

 

Nu este acelaşi lucru să faci parte din Adevărata Biserică a lui Dumnezeu sau dintr-o Biserică instituţională, cele două nu se suprapun în totalitate. De aceea spun că Isus (Iisus) Hristos îşi clădeşte propria Sa Biserică, bazată pe alegerea Sa şi nu îşi construieşte propria Sa Biserică bazată pe instituţia bisericească clădită pe moştenirea   apostolului Petru. Isus (Iisus) este „Piatra” de fundament, pe care este clădită Biserica şi nicidecum Petru.

 

După cum ne spune Ioan, Isus (Iisus) a dat posibilitatea ucenicilor Săi să dezlege păcatele, dar după cum reiese din epistola lui Iacov, acest lucru nu se face direct, ci prin rugăciune adresată lui Dumnezeu. Rugăciunile celor neprihăniţi au multă putere înaintea lui Dumnezeu, inclusiv în ceea ce priveşte dezlegarea păcatelor, dar judecata, după cum ne spune apostolul Iacov, este în mâna lui Dumnezeu.

 

"12 Unul singur este dătătorul şi judecătorul Legii: Acela care are putere să mântuiască şi să piardă. Dar tu cine eşti de judeci pe aproapele tău?" (Iacov 4; 12)

 

Dacă numai Dumnezeu are puterea să mântuiască şi piardă, cum poate un om, fără acordul lui Dumnezeu să lege şi dezlege păcatele? Un credincios se poate ruga pentru iertarea păcatelor altuia dar Dumnezeu este Cel care iartă păcatele şi nu Bisericile instituţionale sau diferite persoane. Această putere de a dezlega păcatele a fost folosită în modul cel mai abuziv cu putinţă, de către instituţia bisericească şi s-a ajuns în trecut până acolo încât Biserica instituţională vindea iertarea păcatelor pe bani, mă refer la Biserica instituţională Romano Catolică. Tocmai împotriva acestui procedeu s-a ridica Luter şi l-a contestat şi astfel s-a născut Reforma. Întrebarea mea este: „Oare nu a cunoscut Isus (Iisus) viitorul şi nu a ştiut cât de abuziv vor folosi oamenii, această putere acordată de El?” Cu alte cuvinte, oare în mod conştient a dat Isus (Iisus) o putere oamenilor, care a determinat asemenea mari conflicte, ca cele care se cunosc din istoria Creştinismului şi anume războaiele religioase? Oare Isus (Iisus) nu a ştiut ce face înarmând oamenii cu puterea de a judeca păcatele altora, pe care mulţi oameni ne renăscuţi spiritual au folosit-o pentru a arde pe cei credincioşi pe rug, uneori de vii? De altfel, cum putea Isus (Iisus) să dea oamenilor o asemenea putere, dacă chiar El a interzis judecăţile între Creştini? Este o întrebare dificilă, lacare este greu de dat un răspuns. Eu cred însă că Isus (Iisus) nu a înțeles legarea și dezlegarea păcatelor așa cum înțeleg oamenii să lege și să dezlege păcatele.

 

"1 Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.

 2 Căci cu ce judecată judecaţi veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi vi se va măsura.

 3 De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău?

 4 Sau, cum poţi zice fratelui tău: „Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău”, şi, când colo, tu ai o bârnă în al tău?…

 5 Făţarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău." (Matei 7; 1-5)

 

Cine deci are dreptul să judece pe fratele său sau pe sora sa? Cel care şi-a scos mai întâi bârna din ochiul său, dar cine este acela sau aceea? Biblia ne spune că toţi oamenii sunt păcătoşi, mai mult sau mai puţin şi cine spune că nu are păcat minte.

 

"7 Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus (Iisus) Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat.

 8 Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi.

 9 Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.

10 Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi." (1 Ioan; 7-10)

 

Nu vi se pare că sună ca o absurditate faptul că Isus (Iisus) a interzis judecăţile între oameni, dar tot El a dat oamenilor o putere atât de mare, în privinţa judecării păcatelor, încât cea ce era legat pe pământ, de către urmaşii apostolilor, rămânea legat şi în Ceruri şi ceea ce era dezlegat pe pământ rămânea dezlegat şi în Ceruri? Toate abuzurile Bisericilor instituţionale s-au bazat şi se bazează în continuare pe aceste versete. În realitate nu este vorba de o absurditate, deoarece Isus (Iisus) a dat această  putere  celor Aleşi şi nicidecum nu s-a gândit să o confere unei instituţii bisericeşti. Unde scrie în N.T. că vre-un apostol a iertat direct păcatele cuiva, prin formula ”iertate îți sunt păcatele”? Scrie lucrul aceste în Faptele Apostolilor? Eu nu am găsit nicăieri scrisă o astfel de relatare. De exemplu, atunci când Petru şi Ioan se suiau împreună la Templu, ei au văzut un olog din naştere, pe care l-au vindecat. Nu s-au pronunţa asupra iertării păcatelor, cu toate că într-o situaţie similară Isus (Iisus) a iertat păcatele celui în cauză.

Petru şi Ioan se suiau împreună la Templu, la ceasul rugăciunii: era ceasul al nouălea.

"2 Acolo era un om olog din naştere, care era dus şi pus în toate zilele la poarta Templului numită „Frumoasă”, ca să ceară de milă de la cei ce intrau în Templu.

 3 Omul acesta, când a văzut pe Petru şi pe Ioan că voiau să intre în Templu, le-a cerut milostenie.

 4 Petru, ca şi Ioan, s-a uitat ţintă la el şi a zis: „Uită-te la noi!”

 5 Şi el se uita la ei cu luare aminte şi aştepta să capete ceva de la ei.

 6 Atunci Petru i-a zis: „Argint şi aur n-am; dar ce am, îţi dau: în Numele lui Isus (Iisus) Hristos din Nazaret, scoală-te şi umblă!”

 7 L-a apucat de mâna dreaptă şi l-a ridicat în sus. Îndată i s-au întărit tălpile şi gleznele;

 8 dintr-o săritură a fost în picioare şi a început să umble. A intrat cu ei în Templu, umblând, sărind şi lăudând pe Dumnezeu." (Faptele Apostolilor 3; 1-8)

 

Oamenii se pot ruga împreună pentru iertarea păcatelor lor şi multă putere are rugăciunea celui neprihănit. Dar dacă se roagă împreună pentru iertarea păcatelor, această nu însemnă că ei îşi pot ierta unul altuia păcatele. Numai Dumnezeu poate ierta păcatele, prin Fiul Său, căruia i-a dat toată judecată.

 

"15 Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşi; şi, dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.

 16 Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit." (Iacov 5; 15-16)

Unde spune Iacov că cei credincioşi au puterea să îşi ierte păcatele unii altora? Unde spune apostolul Iacov că Biserica are puterea să ierte păcatele? Iacov nu spune nicidecum aşa ceva, el spune că Dumnezeu ne iartă păcatele, dacă ne rugăm Lui, cu acest obiectiv. Iacov a stat lângă Isus (Iisus), cât Acesta a trăit pe pământ. Nu a auzit oare Iacov de faptul că cei neprihăniţi pot dezlega păcatele oamenilor? Dacă Isus (Iisus) ar fi spus cu adevărat aceste cuvinte Iacov le-ar fi cunoscut, dar el ne spune să ne rugăm lui Dumnezeu, deoarece El iartă păcatele. Iacov însă ne spune să ne rugăm lui Dumnezeu şi dacă am făcut păcate, acestea ne vor fi iertate. Biserica nu are putere mântuitoare în sine, puterea mântuitoare este dată numai Capului Bisericii, adică lui Isus (Iisus). Dacă Biserica leagă și dezleagă păcatele, aceasta ar însemna că ea decide asupra salvării oamenilor. Dacă Biserica leagă păcatele și acestea rămân legate și în Ceruri, aceasta poate crea impresia că Biserica este mântuitorea noastră, alături de Hristos sau în locul Lui. Bisericile instituţionale, în calitatea lor de organizaţii religioase, nu joacă rolul de mântuitor al celor credincioşi şi nici un Creştin nu poate fi mântuitorul altui Creştin. 

În orice caz dezlegarea păcatelor de către preoți, în mod formal sau cu ușurință, nu poate avea efect dacă nu este confirmată de Isus (Iisus). Dacă ar avea efect și Isus (Iisus) se supune hotărârii oamenilor, în această privință, înseamnă că oamenii conduc planul de mântuire al semenilor lor și nu Dumnezeu. Ce rost ar mai avea însă o judecată viitoare, dacă păcatele care sunt ținute de către preoți, adică ei nu le dezleagă, rămân ca păcate și în Ceruri? Este Dumnezeu un fel de Curte de Apel, care poate confirma sau infirma deciziile preoților? Problema aceasta este esențială pentru a stabili competența ultimă pentru judecarea oamenilor. N.T. nu ne spune decât că Tatăl a dat judecata Fiului și Fiul a dat Bisericii puterea de a lega și dezlega păcatele. Echivalează, această legare și dezlegare a păcatelor, cu judecata finală și ce influență are asupra judecății ultime, efectuate de Dumnezeu? Judecata finală se face după ceea ce este scris în carte sau după ceea ce iartă sau țin preoții? (Apocalipsa 20; 12) Când un preot iartă un păcat, se șterge acesta și din carte sau rămâne acolo, pentru judecata finală? Dacă se șterge din carte, aceasta înseamnă că preoții, prin iertatrea păcatelor, au o influență majoră asupra judecății finale a oamenilor, iar dacă nu, Dumnezeu are funcția principală de Judecător.

Instituţiile bisericeşti nu au primit judecata şi nu pot să facă judecata celor credincioşi, legând şi dezlegând păcatele. Ele şi-au atribuit singure această prerogativă, completând cuvintele spuse de Isus (Iisus) pe pământ. Cum trebuiesc înţelese deci cuvintele spuse de Isus (Iisus), privitoare la dezlegarea păcatelor, conţinute în evanghelia după Ioan la cap 20; vers. 23? Eu cred că trebuiesc înţelese în sensul explicat de apostolul Iacov şi anume că noi ne putem ruga pentru iertarea păcatelor oamenilor şi că multă putere are rugăciunea celor neprihăniţi. Cine sunt cei neprihăniţi? Ei sunt aceia asupra cărora Cristos a suflat Duhul Sfânt şi care nu mai trăiesc după impulsurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului Sfânt, existent în ei.

"16 Zic, dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.

 17 Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi." (Galateni 5; 16-17)

 

Acei credincioși în care locuiește Isus (Iisus), prin Duhul Sfânt, au toate puterile și atribuțiile pe care le are și Isus (Iisus), care locuiește în ei și dacă Isus (Iisus) Cristos, din om, hotărăște să ierte păcatele cuiva o poate face, El o face și nu omul. Isus (Iisus) locuiește în oameni prin Duhul Sfânt, pe care îl ”suflă” asupra lor. (Ioan 3; 8; 20; 22-23) Duhul Sfânt, adică Duhul lui Isus (Iisus), iartă păcatele și în nici un caz instituțiile bisericești. Partea vizibilă a Bisericii invizibile, adică a Bisericii unice a lui Dumnezeu sunt Creștinii născuți din nou, fiecare în parte. Această latură vizibilă nu este reprezentată de Bisericile instituționale, ca și organizații religioase sau de comunitățile creștine, în care sunt amestecate elemente de spiritualitate împreună cu interese instituționale.

 

Cât privește ținerea păcatelor, întrucât nu există nici un caz în care Isus (Iisus), cât a trăit pe pământ, să refuze iertarea vreunui păcat, adică să mențină sau să țină acel păcat, eu cred că judecata aparține direct lui Dumnezeu, care a dat-o Fiului, dar în nici un caz nu a ajuns să fie dată pe mâna unor funcționari religioși sau Biserici instituționale. Dacă aud un om spunând altui om că păcatele lui nu pot să fie iertate, eu resping o astfel de afirmație, deoarece Isus (Iisus), cât a trăit pe pământ, nu a spus niciodată așa ceva, cu excepția hulei împotriva Duhului Sfânt.

 

În realitate, Acela care iartă păcatele este Duhul Sfânt, singurul înlocuitor a lui Isus (Iisus) pe pământ și care este de fapt tot Isus (Iisus), adică Dumnezeu. Duhul Sfânt din om iartă păcatele și poate să comunice acest lucru prin gura acelui ucenic sau ucenică, în care El locuiește, prin darul prorociei sau al cunoașterii. Totuși N.T. nu ne dă nici un caz de iertare sau ținere directă a păcatelor, poate cu excepția cazurilor când, prin gura apostolului Petru, Anania și Safira au fost uciși sau în cazul lui Simon magul.

 

"1 Dar un om, numit Anania, a vândut o moşioară, cu nevasta sa Safira,

 2 şi a oprit o parte din preţ, cu ştirea nevestei lui; apoi a adus partea cealaltă şi a pus-o la picioarele apostolilor.

 3 Petru i-a zis: „Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei?

 4 Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta? Şi, după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce vrei cu preţul ei? Cum s-a putut naşte un astfel de gând în inima ta? N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu.”

 5 Anania, când a auzit cuvintele acestea, a căzut jos şi şi-a dat sufletul. O mare frică a apucat pe toţi cei ce ascultau aceste lucruri.

 6 Flăcăii s-au sculat, l-au învelit, l-au scos afară şi l-au îngropat.

 7 Cam după trei ceasuri, a intrat şi nevasta sa, fără să ştie ce se întâmplase.

 8 Petru i-a zis: „Spune-mi, cu atât aţi vândut moşioara?” „Da”, a răspuns ea, „cu atâta.”

 9 Atunci Petru i-a zis: „Cum de v-aţi înţeles între voi să ispitiţi pe Duhul Domnului? Iată picioarele celor ce au îngropat pe bărbatul tău sunt la uşă şi te vor lua şi pe tine.”

10 Ea a căzut îndată la picioarele lui şi şi-a dat sufletul. Când au intrat flăcăii, au găsit-o moartă; au scos-o afară şi au îngropat-o lângă bărbatul ei.

16 Căci nu Se coborâse încă peste niciunul din ei, ci fuseseră numai botezaţi în Numele Domnului Isus (Iisus).

17 Atunci Petru şi Ioan au pus mâinile peste ei, şi aceia au primit Duhul Sfânt.

18 Când a văzut Simon că Duhul Sfânt era dat prin punerea mâinilor apostolilor, le-a dat bani

19 şi a zis: „Daţi-mi şi mie puterea aceasta, pentru ca peste oricine-mi voi pune mâinile să primească Duhul Sfânt.”

20 Dar Petru i-a zis: „Banii tăi să piară împreună cu tine, pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu s-ar putea căpăta cu bani!

21 Tu n-ai nici parte, nici sorţ în toată treaba aceasta, căci inima ta nu este curată înaintea lui Dumnezeu.

22 Pocăieşte-te, dar, de această răutate a ta şi roagă-te Domnului să ţi se ierte gândul acesta al inimii tale, dacă este cu putinţă;

23 căci văd că eşti plin de fiere amară şi în lanţurile fărădelegii.”

24 Simon a răspuns: „Rugaţi-vă voi Domnului pentru mine, ca să nu mi se întâmple nimic din ce aţi zis.” (Faptele Apostolilor 8; 16-24)

 

Cred că se impune să întrebăm de ce nu a legat sau dezlegat, chiar Petru păcatul lui Simon, ci a lăsat la latitudinea lui Dumnezeu lucrul acesta? Dacă Petru, cu adevărat a primit puterea de a lega și dezlega păcatele, de la Isus (Iisus), de ce nu a îndeplinit acest lucru în cazul lui Simon? În cazul lui Anania și Safira este limpede că nu Petru, ci Duhul Sfânt, care a fost mințit, a luat decizia respectivă. În textele de mai sus, nu omul singur, ci Dumnezeu în om, leagă și dezleagă păcatele. El nu locuiește în instituții bisericești, ci în toți credincioșii, care sunt născuți din El. Dumnezeu nu locuiește în clădiri, făcute de mâini omenești, ci locuiește în oameni renăscuți spiritual și care sunt temple ale Duhului Sfânt. (1 Corinteni 3; 16) Două mențiuni trebuiesc făcute și anume că prin punerea mâinilor apostolilor se putea primii Duhul Sfânt, dar nașterea din nou nu se reduce la primirea Duhului Sfânt, căci El se poate depărta de un credincios, dacă este ”întristat” de acesta sau de aceasta. Nașterea din nou este un proces de durată care privește o schimbare radicală a minții și inimii oamenilor. Mai trebuie menționat și faptul că apostolul nu au considerat cerința lui Simon ca fiind o hulă împotriva Duhului Sfânt, deoarece i-a recomandat acestuia să ceară iertare lui Dumnezeu, pentru gândul acela rău, cu toate că știa că hula împotriva Duhului Sfânt nu poate fi iertată, nici în veacul acesta și nici în cel viitor. Mai mult, Petru nu a considerat acest păcat ca fiind un păcat săvârșit cu voia, despre care vorbește epistola către Evrei la cap. 10, cu toate că Simon era deja botezat în apă. Petru nu a exclus posibilitatea ca Simon să fie iertat de Dumnezeu, pentru păcatul său, dar nu știm dacă el însuși s-a rugat sau nu pentru iertarea lui Simon.   

 

Cât priveşte faptul că porţile locuinţei morţilor nu vor birui adevărata Biserică a lui Dumnezeu, acest lucru este de netăgăduit, dar cât priveşte instituţiile bisericeşti, în cartea Apocalipsa lui Ioan, ni se spune că acestea reprezintă „curva” cea mare şi că ele vor fi aruncate în foc, atunci când va veni momentul judecăţii finale.

 

"1 Apoi, unul din cei şapte îngeri care ţineau cele şapte potire a venit de a vorbit cu mine şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care şade pe ape mari.

 2 Cu ea au curvit împăraţii pământului; şi locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!”

 3 Şi m-a dus, în Duhul, într-un pustiu. Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară de culoare stacojie, plină cu nume de hulă, şi avea şapte capete şi zece coarne.

 4 Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu; era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare. Ţinea în mână un potir de aur plin de spurcăciuni şi de necurăţiile curviei ei.

 5 Pe frunte purta scris un nume, o taină: „Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului.”

 6 Şi am văzut pe femeia aceasta, îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Isus (Iisus). Când am văzut-o, m-am mirat minune mare.

 7 Şi îngerul mi-a zis: „De ce te miri? Îţi voi spune taina acestei femei şi a fiarei care o poartă şi care are cele şapte capete şi cele zece coarne.

 8 Fiara pe care ai văzut-o era, şi nu mai este. Ea are să se ridice din Adânc şi are să se ducă la pierzare. Şi locuitorii pământului, ale căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în Cartea Vieţii, se vor mira când vor vedea că fiara era, nu mai este, şi va veni. –

 9 Aici este mintea plină de înţelepciune. – Cele şapte capete sunt şapte munţi pe care şade femeia." (Apocalipsa lui Ioan 17; 1-9)

 

Femeia” este tot sistemul instituţional, bazat pe structura primei instituţii bisericeşti creştine şi care se remarcă prin oportunism politic şi opresiune asupra acelor Creştini care îşi păstrează libertatea de conştiinţă, propria modalitate şi propriul conţinut al credinţei lor personale în Dumnezeu. „Femeia” aceasta presupune înregimentarea obligatorie în mari armate denominaţionale a celor credincioşi şi dictatul asupra conştiinţelor lor. „Femeia” nu este o Biserică instituţională anume, deci nu se referă exclusiv la Biserica instituţională Romano Catolică, ci la toate Bisericile instituţionale, care îşi impun autoritatea asupra conştiinţelor celor credincioşi. Există tendinţa, proprie unor analişti, de a reduce „femeia,” din Apocalipsa lui Ioan cap. 17 numai la Biserica instituţională Romano Catolică şi aceasta în principal în baza interpretării dată de Luter. Deoarece de la Luter şi până în prezent a trecut o lungă perioadă de timp se poate concluziona că Luter nu a greşit, dar viziunea lui era limitată, din cauza perioadei istorice în care a trăit. „Femeia” din cartea Apocalipsa lui Ioan cap. 17; reprezintă orice instituţie bisericească, care manipulează conştiinţele oamenilor şi îşi impune regulile asupra celor credincioşi. „Femeia” din Apocalipsa lui Ioan cap. 17; se referă la orice instituţie bisericească care s-a pus în slujba unor interese politice sau de grup, inclusiv prin aceea că îşi serveşte interesele propriei instituţii, mai mult decât interesele legate de mântuirea fiecărui credincios. Orice sistem religios care îi persecută pe cei credincioşi pentru opiniile lor în ceea ce priveşte propria lor credinţă sau care, impune un sistem obligatoriu de dogme şi doctrine, asupra celor credincioşi se încadrează în descrierea făcută de Apocalipsa lui Ioan la cap. 17. De asemenea, orice sistem religios care în loc să îi informeze pe oameni despre nevoia lor de a intra într-o legătură personală cu Isus (Iisus) îi conving să devină doar buni adepţi ai Bisericilor lor instituţionale intră în aceeaşi categorie. La aceasta se adaugă şi orice sistem ierarhic religios, care îşi construieşte o structură de autoritate, pe care o impune celor credincioşi. Adevărata „culoare” a Bisericilor instituţionale se va vedea mai bine în viitor când ele vor dobândi mai multă putere politică, după cum ne informează cartea Apocalipsa lui Ioan că se va întâmpla. Amestecul de doctrine, dogme şi instituţii bisericeşti reprezintă Babilonul spiritual.

 

 

Navigare website

Nou!

 

____________________

 

Carte:

Biserica Celor Născuți din Spirit

și Bisericile instituționale

 

Cartea Biserica Celor Născuți din Spirit

Download the book

 

Citeşte cartea!

Comandă cartea!

___________________

Botezul în apă şi problema imaginilor

şi statuilor în Creştinism

 

  Broșura Botezul în apă și problema statuilor în Creștinism

 

Sfinţenie şi iad

 

iBroșura Sfințenie și iad

 

 

Rolul femeilor în Creştinism

şi

problema autorităţii

 

Broșura Rolul femeilor în Creștinism

 

 

Cuprins cu titlurile mesajelor

 

Mesaje actualizate

 

Institutiile bisericesti isi construiesc o pavaza falsa  

 

Instituţiile bisericeşti sunt forma prin care spiritualitatea creştină s-a adaptat şi se adaptează la lume. Ele au fost mai întâi de toate „braţul înarmat” al Creştinilor, protecţia lor, după ce iniţial au fost persecutaţi pe nedrept în timpul diferitelor perioade de persecuţie, din Imperiul Roman. Atunci când Împăratul Constantin a creat oportunitatea, Creştinii din Imperiu Roman au preluat puterea politică şi au creat un scut invincibil de protecţie, în jurul celor credincioşi... 

 

(26. 11. 2012)

read more

 

Argumente şi tradiţie   

 

În toată lumea aceasta numai Româncele şi Rusoaicele poartă batic şi stau deoparte în Biserici şi rezultatele se văd, adică mult formalism şi puţină spiritualitate. Oare toată femeile din lume sunt ‚rătăciteţ şi numai Româncele şi Rusoaicele practică corect Creştinismul? Ce argumente biblice stau la baza comportamentului celorlalte femei creştine, din toată lumea? 

 

(26. 11. 2012)

read more

 

Inconsecvenţă şi ipocrizie   

 

Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele, ci să fie supuse, cum zice şi Legea. Dacă voiesc să capete învăţătură asupra unui lucru, să întrebe pe bărbaţii lor acasă; căci este ruşine pentru o femeie să vorbească în Biserică.” (1 Corinteni 14; 34-35) „Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii , nici să se ridice mai pe sus de bărbat, ci să stea în tăcere.” (1 Timotei 2; 12)...

 

(26. 11. 2012)

read more 

 

Despre locul şi rolul femeilor creştine   

 

„Totuşi ea va fi mântuită prin naşterea de fii, dacă stăruiesc cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie.” (1 Timotei 2; 15) Întrebarea legitimă care se pune este următoarea: Pot femeile să fie mântuite chiar dacă nu nasc fi? De exemplu, în cazul femeilor care nu se căsătoresc şi deci nu nasc copii, al acelora care sunt căsătorite, dar nasc numai fete, sau nasc un singur fiu, deci nu fii la plural, ci un fiu, în cazul femeilor, care deşi sunt căsătorite nu pot să nască din motive medicale etc., pot femeile să fie mântuite?

 

(26. 11. 2012)

read more

 

Spiritele nu au gen   

 

Dumnezeu nu dă 'slujbe' diferite în adunările creştine, unele pentru bărbaţi şi altele pentru femei, ci oamenii care le organizează, repartizează funcţiunile, în acest mod. Dumnezeu dă Duhul Sfânt la oameni, fără deosebire de gen. După părerea mea, nu se poate demonstra că lucrurile stau altfel şi că darurile Duhului Sfânt sunt distribuite ţinând cont de genul persoanei...  

 

(26. 11. 2012)

read more

 

Dublu standard   

 

Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele, ci să fie supuse, cum zice şi Legea. Dacă voiesc să capete învăţătură asupra unui lucru, să întrebe pe bărbaţii lor acasă; căci este ruşine pentru o femeie să vorbească în Biserică.” (1 Corinteni 14; 34-35) Pavel prezintă un dublu standard...  

 

(26. 11. 2012)

read more

 

Principiul fundamental al Creştinismului   

 

Biblia este mai greu de înţeles atunci când anumite texte se contrazic între ele. De exemplu: "Toţi care aţi fost botezaţi pentru Cristos, v-aţi îmbrăcat cu Cristos. Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Cristos Isus (Iisus). (Galateni 3; 27-28) Principiu fundamental al Creştinismului este următorul: "Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire (Romani 10; 10)...

 

(26. 11. 2012)

read more

 

Instituţiile bisericeşti construiesc o pavăză falsă   

 

Instituţiile bisericeşti sunt forma prin care spiritualitatea creştină s-a adaptat şi se adaptează la lume. Ele au fost mai întâi de toate „braţul înarmat” al Creştinilor, protecţia lor, după ce iniţial au fost persecutaţi pe nedrept în timpul diferitelor perioade de persecuţie, din Imperiul Roman. Atunci când Împăratul Constantin a creat oportunitatea, Creştinii din Imperiu Roman au preluat puterea politică şi au creat un scut invincibil de protecţie, în jurul celor credincioşi...  

 

(26. 11. 2012)

read more

 

Locul unde se poate vedea şi simţi adevăratul Creştinism   

 

Atunci când intrăm într-o organizaţie religioasă, am dori să vedem ceva din practica învăţăturii lui Isus (Iisus) şi, de cele mai multe ori nu vedem. De ce? Deoarece instituţiile bisericeşti nu aplică în organizarea şi funcţionarea lor învăţăturile lui Isus (Iisus). Cel mai mare nu este cel mai mic şi Creştinii din acel loc nu sunt gata să îşi dea viaţa unii pentru alţii. Bisericile instituţionale nu sunt raiul pe pământ, aşa cum doresc să ne convingă pe noi...  

 

(26. 11. 2012)

read more

 

Relaţia personală cu Dumnezeu   

 

Este necesar ca, fiecare din noi, să stabilim propria noastră relaţie personală cu Dumnezeu. Nici chiar Biblia nu poate fi înţeleasă, în spiritul ei, de către aceia care nu au Duhul lui Cristos. În mod special, scrierile N.T. nu pot fi înţelese cu o înţelepciune omenească, căci ele trebuiesc judecate duhovnicesc. (1 Corinteni 2; 12-13) Cine nu are Duhul lui Cristos nu poate înţelege N.T. corect şi această afirmaţie explică de ce foarte mulţi Creştini se rătăcesc spiritual, cu Biblia în mână...

 

(20. 11. 2012)

read more 

 

 

Intoleranţa religioasă în Creştinism   

 

Eu nu pot să spun cu siguranţă absolută dacă cea mai bună variantă de botez în apă este cea a copiilor sau cea a adulţilor, dar pot să spun cu siguranţă că trebuie să respectăm convingerile fiecăruia, în această privinţă şi în toate celelalte aspecte ale vieţii spirituale. Credinţa creştină se bazează pe convingeri proprii şi nu pe „adevăruri absolute.” Desigur că pentru orice Creştin faptul că Isus (Iisus) este Calea, Adevărul şi Viaţa este un adevăr cu valoarea absolută...

 

(20. 06. 2012)

read more

 

Cine poate să nu mai păcătuiască?   

 

Nici un om pe pământ nu poate să nu mai păcătuiască atâta vreme cât încă este motivat de natura sa umană. De ce? Pentru că fiecare om este păcătos, în ochii lui Dumnezeu, tocmai datorită naturii sale umane. Păcatul locuieşte în noi, în genele noastre, în structura noastră ceea mai profundă. Nu este vorba aici de marile păcate, de infracţiuni, de la care fiinţa umană se poate abţine chiar şi atunci când este dinamizat de natura specific umană...

 

(01. 06. 2012)

read more 

 

Textul de bază pentru botezul în apă la maturitate   

 

Evanghelia după Marcu se termină în textele cele mai apropiate de original, în primele manuscrise, la cap 16 cu versetul 8 şi versetele de la 9-20, care conţin celebrul fundament al tuturor confesiunilor Neo-protestante, adică versetul de la cap. 16 cu 16, este o adăugire ulterioară ne autentică. „Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit.” (Marcu 16; 16)...  

 

(22. 05. 2012)

 

read more

 

Întoarcerea la Cristos   

 

Eu propovăduiesc întoarcerea la Cristos, nu doar la Biblie şi nu doar la primele comunităţi creştine, aşa numita Biserică apostolică. De ce? Am constatat că este nevoie de o continuare a Reformei, pe linia marilor reformatori ai Creştinismului, dar ducând Reforma lor mai departe, ceea ce însemnă întorcerea cu totul la original adică la Isus (Iisus)...  

 

(18. 05. 2012)

 

read more

 

 

Este mai ferice să dai decât să primeşti   

 

Ce fel de Dumnezeu avem? Este unul care consideră că „a da” este mai mulţumitor decât a primi. (Faptele Apostolilor 20: 35) De aici se pot trage o multitudine de concluzii. În primul rând, imaginea conform căreia Dumnezeu este un stăpân absolut, care solicită de la noi o ascultare oarbă, se dovedeşte, o dată în plus, a fi una falsă. Dumnezeu nu aşteaptă de la noi să îi dăm nimic, ci doreşte ca El să ne dea nouă comorile sale de înţelepciune şi cunoaştere...  

 

(12. 05. 2012)

read more

 

Asemănări şi deosebiri  între B.S.U. şi Biserica Adventistă   

 

Biserica Spirituală Unică este o entitate spirituală şi nu instituţională în timp ce Biserica Adventistă este organizată ca şi o instituţie bisericească, care are o anumită interpretare a Bibliei, care trebuie adoptată, în mod obligatoriu, de membrii ei. Biserica Spirituală Unică, sau Biserica celor născuţi din nou, sau Biserica celor născuţi din Spirit, denumirile sunt echivalente, este formată din toţi membrii născuţi din nou, din toate Bisericile instituţionale, adică din toate confesiunile creştine care se află într-o legătură personală cu Cristos şi care sunt scrişi în cartea vieţii încă de la întemeierea lumii. (Ioan 3; 3,5; Apocalipsa lui Ioan 17; 8) 

 

(11. 07. 2012)

read more

 

Mântuirea vine prin credinţă şi nu prin momentul botezului în apă   

 

În viziunea mea, ambele forme de botez în apă, adică atât botezul în apă al copiilor cât şi botezul în apă al maturilor este în egală măsură valabil. Ceea ce susţin eu, în baza Bibliei, este că momentul la care se înfăptuieşte botezul în apă nu are nici un fel de importanţă din punctul de vedere al mântuirii. Fie că suntem botezaţi ca şi copilaşi, fie că suntem botezaţi la maturitate avem, în egală măsură şansa de a fi mântuiţi. Nu aceasta face deosebirea între Creştini, ci naşterea din nou...  

 

(06. 05. 2012)

read more

 

Mântuirea prin credinţă şi dragoste   

 

Isus (Iisus) a murit pentru noi pe cruce. Ce înseamnă aceasta? El s-a sacrificat în locul nostru şi în beneficiul nostru, de bună voie, pentru...... Pentru ce? Aceasta este marea întrebare, ce dobândim în urma sacrificiului său. Dobândim o îndreptăţire, un har, care nu este condiţionat de credinţa noastră, dar care devine eficient pentru noi atunci când credem în acest har...  

 

(23. 02. 2012)

read more

 

O nouă reformă a Creştinismului   

 

Această reformă presupune înlocuirea autorităţii instituţionale cu principiul dragostei creştine care este exact opusul acestui tip de autoritate, cea de care beneficiază Bisericile instituţionale. Cu alte cuvinte, instituţiile bisericeşti ca atare nu vor dispare dar vor fi socotite, din ce în ce mai mult, ca un factor secundar pentru mântuirea omului. Factorul principal este însăşi Dumnezeu şi El trebuie să ocupe locul principal în viaţa credinciosului şi nu Bisericile instituţionale... 

 

(18. 02. 2012)

read more

 

Necesitatea şi strategia unei revoluţii spirituale   

 

În România cetăţenii sunt în plină desfăşurare a unei revoluţii sociale dar pentru ca aceasta să reuşească şi să îşi atingă obiectivele aşteptate este nevoie ca ea să fie dublată de o revoluţie spirituală, care să producă o profundă schimbare de mentalitate. Realizarea unei astfel de mişcări se poate baza pe o strategie în câteva puncte, pe care o voi expune în continuare...  

 

(16. 02. 2012)

read more

 

Despre unicitatea Bisericii lui Dumnezeu   

 

Cu toate că existenţa unei singure Biserici a lui Dumnezeu este un adevăr foarte bine demonstrat în Biblie, nu se poate accepta principiul unicităţii Bisericii lui Dumnezeu până nu acceptăm valabilitatea botezului în apă al copiilor mici. De ce? Aceasta deoarece, în caz contrar, am cere tuturor Creştinilor să se boteze la maturitate, iar în cazul, cel mai probabil, că acest lucru nu se va întâmpla, mulţi Creştini şi nu doar Ortodocşii, ar rămâne pe dinafară...  

 

(01. 06. 2012)

read more

 

 

Unde se duc fraţii noştri?   

 

Aceasta este o întrebare ne pusă, în mod frecvent. Credem că suntem pe drumul cel bun deoarece aparţinem de o denominaţiune Neo-protestantă şi dacă alţii nu sunt în aceeaşi barcă cu noi, cu atât mai rău pentru ei. Dacă ar fi dorit, ar fi părăsit şi ei, aşa cum am făcut noi, instituţia bisericească, în care s-au născut şi ni s-ar fi alăturat nouă devenind astfel ‚pocăiţi’ şi dobândind şansa vieţii veşnice. Altfel nu se poate...  

 

(05. 02. 2012)

read more

 

Mesaj al autorului: În căutarea adevăratei Biserici a Lui Dumnezeu   

 

În condiţiile în care există atât de multe confesiuni creştine întrebarea „Care este adevărata Biserică a lui Dumnezeu?” este complet justificată. Fiecare Biserică pretinde despre sine că este ceea adevărată şi că doctrina ei este ceea corectă şi afirmă că toate celelalte doctrine creştine conţin greşeli...  

 

(03. 02. 2012)

 

read more

 

 

Stăpânitorul acestei lumi este Satana   

 

Diavolul există și este cu mult mai puternic decât credem noi. Este dumnezeul acestei lumi, nu este un amărât de înger care fuge dintr-o parte în alta pe fața pământului. Diavolul a înconjurat lumea noastră cu un glob invizibil constituit din minciuni și ipocrizie și pentru a străpunge această mantie nevăzută avem nevoie de o chemare personală din partea Tatălui ceresc...

 

(26. 10. 2016)

read more

 

Isus (Iisus) model uman exemplar 

 

În conformitate cu textele din N.T. atunci când a trăit pe pământ Isus (Iisus) a fost o Persoană care impresiona prin caracterul Său. Un adevărat iubitor de oameni care făcea numai bine celor din jurul Său și care dorea salvarea celor păcătoși. Atunci când am luat primul contact cu învățăturile Sale mi-a plăcut personalitatea lui Isus (Iisus) care rezulta din dragostea Lui față de oameni....

 

(23. 09. 2016)

read more

 

 

Credinta personala si stiinta confesiunilor crestine   

 

Avem doar două variante pentru care credem în Dumnezeu. Prima este frica de a nu fi pedepsiți cu iadul veșnic dacă nu credem și a doua este dragostea pe care un Dumnezeu atotputernic ne-o poartă fiecăruia dintre noi în mod individual. Cele două variante sunt diametral opuse și generează două teologii foarte diferite. Prima teologie se bazează pe dogme și doctrine obligatorii care înlocuiesc Legea din V.T. cu o lege nouă tot atât de ineficientă ca și cea veche...

 

(13. 08. 2016)

read more

 

 

Credinta religioasa si continutul ei   

 

Credința nu înseamnă doar să credem că există Dumnezeu și tot atât de important este și ceea ce credem despre El. Conținutul credinței noastre determină modul în care practicăm această credință. Putem să credem că Dumnezeu există și cu toate acestea să avem o imagine deformată despre El dar tocmai această imagine determină dacă vom fi sau nu mântuiți...

 

(18. 06. 2016)

 

read more

 

 

Adevarul vă va face liberi   

 

Bisericile instituționale sunt prima treaptă pe calea către salvarea sufletelor și toți credincioșii trec în mod obișnuit prin această etapă. Cu toate acestea ele nu sunt și ultima treaptă a creșterii spirituale individuale ci sunt doar o treaptă primară. Ce învățăm în Bisericile instituționale este un fel de învățătură care echivalează cu studiul claselor primare în școală dar până la o pregătire superioară este o distanță apreciabilă...

 

(21. 04. 2016)

read more

 

 

Anticristul poate sa fie oprit   

 

Foarte mulți oameni credincioși așteaptă să vină Anticristul pentru că venirea lui este o profeție biblică. Ei se gândesc anxios că vor trebui să îndure suferințe îngrozitoare când va veni acesta dacă nu se vor închina înaintea lui și dacă vor avea aceeași atitudine demnă ca și prietenii profetului Daniel în fața împăratului Nebucadnețar. (Daniel 3; 1-28) Înainte de venirea lui Anticrist oamenii așteaptă de asemenea să primească ”semnul fiarei” pe mână sau pe frunte conform cărții Apocalipsa din Biblie. (Apocalipsa 13; 16)...

 

(09. 03. 2016)

read more

 

 

Laicitate, spiritualitate si societate   

 

Credința creștină la fel ca orice credință religioasă poate să fie foarte utilă creșterii spirituale a fiecărui individ uman. Prin ea oamenii pot să regăsească speranța și temeiul bunătății. În același timp credința creștină la fel ca oricare altă credință religioasă o dată pătrunsă în spațiul public se denaturează și poate să devină foarte periculoasă...

 

(30. 01. 2016)

 

read more

 

 

Religia crestina in lumea de astazi   

 

Pentru a clarifica afirmația că România este o țară creștină, afirmație trâmbițată de unii propagandiști care se pretind a fi vocea tradiției și apărători ai credinței creștine trebuie să pornim de la o anumită premisă. România nu este singura țară de pe planetă unde se promovează Creștinismul și poporul român nu monopolizează în nici un fel învățăturile lui Isus (Iisus) care a spus că evanghelia trebuie propovăduită până la marginile pământului, adică tuturor popoarelor lumii.... 

 

(29. 12. 2015)

read more

 

 

Fanatismul religios   

 

O credință religioasă foarte puternică poate duce la intoleranță atunci când întâlnește o altă credință religioasă la fel de puternică. Pentru un om care se angajează total într-o credință religioasă intoleranța față de alte religii este o tendință naturală. Un astfel de om credincios însă ar trebui să aibă înclinații spirituale care să depășească tendințele sale naturale și dacă se întâmplă așa atunci intoleranța dispare din perspectivă. Când însă cei credincioși se agață de credința lor și și-o reprezintă exclusiv prin prisma naturii lor umane, ne-renăscute spiritual, atunci religia lor poare să devină o armă cu care să fie ”măturați” membrii altor religii...

 

(15. 12. 2015)

 

read more

 

 

Crestinii si Crestinismul divizat   

 

Deseori, în ultima perioadă de timp, am fost întrebat de ce religie sunt și răspunsul a fost, cum este de la sine înțeles, mereu același, sunt Creștin. Din nefericire, aceasta a devenit o religie inacceptabilă pentru timpurile noastre. Când am răspuns că sunt Creștin se pare că nimeni nu a înțeles de ce religie sunt. ”Nu se poate să fii numai Creștin mi-au spus ei sau ele, nu există așa ceva. Trebuie să fii ori Ortodox ori Catolic, Protestant sau Neo-protestant, altfel nu se poate, numai Creștin nu se poate.” ”De ce nu se poate?”... 

 

(26. 10. 2015)

read more

 

 

Calea ingusta care duce la viata   

 

Puritatea doctrinară și puritatea morală sunt două lucruri foarte diferite. Din nefericire mulți Creștini le confundă între ele și consideră că dacă este cineva mai fidel unei anumite doctrine creștine cu atât este mai pur din punct de vedere moral în ochii lui Dumnezeu. Este o eroare capitală deoarece a fi buni Creștini nu înseamnă să respectăm o anumită doctrină creștină ”cu sfințenie” ci înseamnă să ne putem iubi chiar și ”vrășmașul” doctrinar deci și pe acela care înțelege Creștinismul altfel decât noi.... 

 

(21. 09. 2015)

read more

 

 

Postul crestin   

 

Unele Biserici instituționale au denaturat practicarea Creștinismului așa cum a fost acesta indicat de Isus (Iisus). Ele au înlocuit învățăturile Mântuitorului cu tradiția lor adică cu tot felul de ritualuri care țin loc de o autentică practică creștină. Astfel postul a devenit un surogat prin care se înlocuiesc alte valori cum ar fi generozitatea, sacrificiul de sine, cinstea, interesul pentru aproapele nostru, dragostea creștină. Nu se înlocuiesc în sensul că acele valori sunt contrazise, ci prin faptul că ele sunt puse în umbră, în plan secundar. Postul este socotit ca fiind esențial pentru mântuire și nu este de loc așa, dacă avem în vedere învățăturile lui Isus (Iisus) consemnate de N.T.... 

 

(18. 07. 2015)

read more

 

 

Chipul si asemanarea lui Dumnezeu   

 

Toate doctrinele Bisericilor instituționale sunt imperfecte și mărginite în capacitatea lor de a îl cuprinde în înțelegerea lor pe Dumnezeu. Nici o organizație religioasă nu are capacitatea de a îl reflecta pe Dumnezeu în frumusețea caracterului Său. Numai omul credincios ca ființă individuală este oglinda lui Dumnezeu și numai sufletul omului angajat în propriul său parcurs spiritual poate percepe dimensiunea dragostei Lui. Afirmațiile pot să pară șocante și de aceea încerc să le explic și să le nuanțez. Dumnezeu este o Ființă care stă la fundamentul oricărei ființe, o Ființă dătătoare de ființă, o Realitate care depășește orice imaginație umană.... 

 

(05. 07. 2015)

read more

 

 

Natura divina din om   

 

Atunci când ne naștem nu suntem numai carne păcătoasă, avem în noi imaginea lui Dumnezeu, deoarece am fost făcuți după chipul și asemănarea Lui. Nu ne-am pierdut cu totul asemănarea cu Dumnezeu, datorită păcatului originar, așa cum ne informează Bisericile instituționale și mai bine spus așa cum ne dezinformează sau ne induc în eroare acestea. Este o inacceptabilă absurditate....

 

(12. 06. 2015)

read more

 

 

Libertatea de a il alege pe Dumnezeu si impietrirea inimii   

 

Am scris eu oare, în articolul precedent, că Dumnezeu este nedrept și că salvează pe oricine dorește, în mod arbitrar, fără criterii, dar și că împietrește inima oricui dorește, și că astfel împiedică aceea persoană să fie salvată? Am afirmat cumva că Dumnezeu poate împietri inima unui om și astfel îl poate ține departe de credință, și că, după acest fapt, tot El îl azvârle apoi în iad, pentru a fi chinuit veșnic?...

 

(10. 05. 2015)

read more

 

 

Pacatul, vinovatia si responsabilitatea crestina   

 

Religia creștină, la fel ca multe alte religiii, este un fenomen complex care nu se oferă cu ușurință celor credincioși, spre cunoaștere și spre înțelegere, în lipsa unor repere spirituale sigure. Reperele ne sunt necasare pentru a ne putea orienta și a da un sens credinței pe care o considerăm ca fiind și credința noastră. Să abordăm un prim reper... 

 

(21. 03. 2015)

read more

 

 

Multi sunt chemati dar putini sunt alesi   

 

Alegerea pe care Dumnezeu o face, încă înainte de întemeierea lumii, în ceea ce privește mântuirea celor credincioși și a celor credincioase este prezentată în multe texte biblice și existența acestei alegeri nu are cum să fie tăgăduită de nimeni. În același timp, datorită unor confuzii care apar și care sunt bazate pe posibile interpretări ale acelorași texte biblice, categoric nu există unitate de vederi în problema alegerii lui Dumnezeu și mai ales în ceea ce privește criteriile folosite de El, atunci când alege...  

 

(21. 12. 2014)

read more

 

 

In Hristos si in Biserica   

 

Isus (Iisus) a spus că acolo unde sunt doi sau trei adunați în numele Lui, acolo este și El. (Matei 18; 20) De aici reprezentanții instituțiilor bisericești au tras concluzia greșită că Biserica se află numai acolo unde sunt mai mulți credincioși adunați la un loc, acordând mai multă importanță locului, ca realitate materială și nu Duhului. Aceasta este desigur o gravă eroare și nu este susținută de N.T. ba chiar este contrazisă de învățăturile lui Isus (Iisus). 

 

(11. 12. 2014)

read more

 

 

La om mantuirea este cu neputinta    

 

El a spus de multe ori că o credință personală în Dumnezeu este mântuitoare. ”Credința ta te-a mântuit” este probabil una dintre cele mai uzuale formule intrate în mentalul colectiv. (Luca 7; 50) Mântuit este o formulă biblică care are două înțelesuri, adică vindecat de boli și de asemenea salvat pentru veșnicie. Isus (Iisus) a folosit cuvântul mântuit în ambele sensuri. 

 

(05. 11. 2014)

read more

 

 

Daniel Branzei – pastor al întunericului    

 

Acest articol este încă o confirmare a ceea ce am susținut despre autoritatea bisericească și anume faptul că aceasta este total nejustificată și de multe ori abuzivă. Această autoritate nelegitimă reprezintă ”taina fărădelegii,” care va duce în final la venirea lui Antihrist. Dacă cele de mai jos sunt așa cum se spune în articolul respectiv și, după cum am putut eu observa, se pare că sunt, atunci se poate înțelege mai bine de ce Daniel Branzei a reacționat atât de disproporționat la scrierile mele. Pastorul baptist necarismatic s-a simțit direct vizat de ceea ce scria în ele...

 

(22. 10. 2014)

read more

 

 

Slova omoara dar Duhul da viata    

 

Nu doresc să descurajez pe nimeni să citească Biblia, dimpotrivă, încerc să încurajez o analiză atentă, profundă, critică și mai ales spirituală a V.T. și a N.T. Când cineva insistă pe o citire literală el sau ea poate să fie întrebată: Tu de ce nu ți-ai tăiat mâna sau nu ți-ai scos ochiul, atunci când ai păcătuit, căci doar literal așa scrie în N.T. că ar fi bine să faci? (Marcu 9, 43-48)...

 

 (16. 10. 2014)

read more

 

 

Fals si uz de fals in Bisericile institutionale    

 

Creștinismul este o religie care s-a reinventat continuu de-a lungul celor două milenii de existență și în care straturi succesive de învățături au acoperit, au modificat și au completat învățăturile lui Isus (Iisus) . În acest context, pe mine personal mă interesează să dezgrop învățăturile Lui autentice de sub ruinele spirituale ale doctrinelor creștine care au acoperit aproape complet intențiile fondatorului Creștinismului. Orice om inspirat de Dumnezeu poate să ne transmită un mesaj de la El, dar mesajul ar trebui confirmat în conștiința noastră... 

 

(03. 10. 2014)

read more

 

 

Iertarea de pacate    

 

Concepția bazată pe faptul că anumite persoane au dreptul să ierte păcatele altor persoane nu are nici un fundament biblic, dacă nu se referă decât la iertarea păcatelor săvârșite exclusiv asupra celui în cauză. Din câteva texte ale N.T. s-a construit o doctrină falsă care stă la baza unui ritual religios prin care funcționarii bisericești au posibilitatea să ierte sau să țină păcatele altor oameni. Iată textele:...

 

(14. 09. 2014)

read more